În România, numărul donatorilor de organe scade văzând cu ochii. Acesta este unul dintre aspectele pe care dr. Radu Zamfir dorește să-l îmbunătăţească, odată cu numirea sa în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT). O altă soluţie în acest sens ar putea fi introducerea acordului prezumat în noua lege a transplantului.
Recent, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a avut loc o prelevare multiorgan. Ce ne puteţi spune despre acest act de donare?
A fost o prelevare multiorgan de la o donatoare care a ajuns în moarte cerebrală în urma unui accident rutier, care a reușit să salveze viaţa mai multor pacienţi. Toate organele prelevate au fost transplantate în România, aceasta fiind, de altfel, varianta optimă. În cazul în care pe listele de așteptare nu există pacienţi români compatibili cu organele donate, se recurge la trimiterea lor în străinătate. De obicei, la rinichi și la ficat nu sunt probleme de compatibilitate în ţară, ceea ce face ca aceste organe să fie transplantate aici, dar la cord și la plămân se mai întâmplă să meargă în străinătate.
Care sunt criteriile de eligibilitate/prioritizare ale pacienţilor care au nevoie de un transplant?
Criteriile de eligibilitate reprezintă includerea pacientului pe lista de așteptare cu obţinerea unui cod CUIANT. Consecutiv stabilirii criteriilor de prioritizare, atunci când apare un donator, e desemnat un candidat care primește organul. Cele două tipuri de criterii aparţin echipelor de specialiști din programele de transplant acreditate de ANT, sunt uniforme și se stabilesc în consilii știinţifice. Ele sunt diferite de la un organ la altul. Există două categorii mari de criterii: indicaţii de urgenţă, valabile în special în cazul ficatului, când pacientul este inclus imediat și capătă prioritate absolută, și indicaţii cronice, când funcţia organului e compromisă și trebuie înlocuit. Tot în cazul ficatului mai există o indicaţie particulară, și anume cancerul hepatic primar sau secundar, când înlocuirea totală a ficatului se face din raţiuni oncologice. Includerea pe listă se face de către o comisie la nivelul fiecărui program de transplant. Din ea fac parte medicul curant, medicul anestezist, medicul chirurg, precum și alţi specialiști implicaţi în programul de transplant: imunologi, radiologi sau anatomopatologi. Din acel moment începe evaluarea pentru transplant, dar și timpul de așteptare pe listă.
Cum se realizează, totuși, prioritizarea?
Prioritizarea se face de aceeași comisie specifică fiecărui organ în parte. Au prioritate absolută indicaţiile de urgenţă. În cazul indicaţiilor cronice, prioritizarea se face în funcţie de gravitatea cazului, nu în funcţie de timpul de așteptare pe listă. Criteriile de gravitate sunt stabilite la nivelul fiecărui organ în parte, corespund ghidurilor internaţionale și se bazează pe calcularea unui scor de gravitate specific fiecărui organ în parte. Foarte importantă este și calitatea organului ce urmează a fi transplantat, mai ales în cazul ficatului. Un ficat marginal (cu leziuni de steatoză hepatică, cu stop cardiac sau modificări biologice importante la donator, cu un număr mare de zile petrecute de donator în terapie intensivă) nu poate fi transplantat unui pacient cu scor de gravitate foarte mare, dar poate fi utilizat cu succes la un pacient cu scor de gravitate redus.

Lipsa organelor duce la decesul celor care au nevoie de ele

Care este situaţia centrelor de prelevare din România?
În prezent, în România există 39 de centre de prevelare acreditate. Sigur, unele sunt mai active, altele mai puţin active. Spitalul Floreasca, de exemplu, este un centru activ de donare, dar un număr semnificativ al donatorilor provine și din unităţile spitalicești din Baia Mare, Oradea, Târgu Mureș, Cluj-Napoca sau Iași. Poate nu le-am menţionat pe toate punctual, dar în aceste centre există o preocupare de a ajuta pacienţii care așteaptă un organ în vederea transplantului. Trebuie să fim conștienţi de faptul că lipsa organelor duce la decesul bolnavilor aflaţi pe lista de așteptare.
Sunt operabile registrele pentru receptori și donatori?
Amândouă sunt funcţionale. În ceea ce privește registrul donatorilor, modalitatea prin care o persoană își exprimă dorinţa de a-și dona organele după ce decedează implică prezentarea la notar. Înscrisul eliberat la notariat este apoi depus la Registrul Naţional de Donare. Dacă o persoană ajunge în moarte cerebrală fără să fi făcut înainte demersurile respective, aceasta poate deveni donator dacă familia își dă acordul. În această situaţie, este foarte important să se discute cu familia pacientului, cum, de altfel, este la fel de important ca oamenii să înţeleagă semnificaţia gestului de donare, să conștientizeze faptul că și ei se pot îmbolnăvi și pot avea nevoie la un moment dat de un organ. Făcând acest gest altruist, pot să-și ajute semenii și, implicit, pe ei înșiși.
Cum pot fi convinși românii să doneze?
Media este unul dintre mijloacele care au putut și pot contribui masiv în acest demers. Au fost campanii în presă care au sensibilizat opinia publică referitor la donarea de organe, la transplant și la ce înseamnă acest lucru. În continuare, sperăm să avem suportul mediei pentru a ajuta oamenii să înţeleagă semnificaţia acestui gest, pentru a-i spori vizibilitatea și beneficiile. De altfel, în viitorul apropiat avem intenţia de a demara noi campanii în acest sens.

Acordul prezumat, între da și nu

Cum caracterizaţi situaţia transplanturilor în România?
Numărul transplanturilor din ţara noastră este influenţat semnificativ de numărul redus de donatori din prezent. Pe parcursul timpului au fost deschise centre specifice fiecărui organ transplantat, care au evoluat de la nivelul de pionierat la centre cu un volum mare de lucru și cu o complexitate a tehnicilor efectuate comparabile cu cele realizate la nivel mondial. În ceea ce privește numărul acestora, evoluţia este direct proporţională cu evoluţia numărului donatorilor de organe. Sigur, pe noi ne ajută colaborările cu ţările învecinate, cu Eurotransplantul, în contextul în care pot exista schimburi de organe prelevate. Însă, în iniţierea și desfășurarea acestor colaborări, un factor limitant și restrictiv îl are tot numărul redus de donatori.
Despre noua lege a transplantului ce se mai aude?
Proiectul unei noi legi a transplantului se află la Ministerul Sănătăţii. Este în discuţie acordul prezumat. Acesta înseamnă că, din oficiu, toţi cetăţenii unei ţări pot fi potenţiali donatori de organe, exceptând cazul în care și-au exprimat înainte dorinţa de a nu dona. Sunt discuţii pentru a introduce acordul prezumat în legea transplantului, însă nu știu în ce măsură suntem noi, ca societate, pregătiţi pentru acest acord. Tocmai de aceea, în momentul de faţă, în România, acordul de donare este dat de familia decedatului.
Care mai este situaţia la ANT?
În anul 2018, prin ANT au fost oferiţi reţelei naţionale de transplant 65 de donatori. Comparând acest număr cu cel din anii 2013 și 2014 – 130 pe an –, realizăm că primul nostru obiectiv este să dublăm numărul de donatori. Estimările noastre spun că pot exista între 200 și 300 de donatori pe an, către aceasta trebuie să tindem. Pentru început, în ANT trebuie făcute câteva modificări administrative. Vom avea posturi scoase la concurs din domeniul administrativ și financiar. Ne dorim să păstrăm legătura cu oamenii din teren, cu coordonatorii intraspitalicești, cu cei regionali, cu așa-numitele „key donation persons”, adică anesteziștii din spitalele în care se efectuează donarea. Acestea sunt persoane-cheie în actul de donare, de aceea trebuie să ne asigurăm că munca lor este apreciată, retribuită și că se desfășoară fără probleme. Același lucru este valabil și pentru echipele de prelevare.

Tehnici de transplant din ce în ce mai complexe

Care este traseul organelor în cazul apariţiei unui donator?
În momentul în care apare un donator într-un centru de prelevare, echipele de prelevare sunt anunţate de coordonatorul intraspitalicesc și, respectiv, de cel regional. Ulterior sunt stabilite detaliile logistice specifice fiecărei intervenţii. Trebuie să ne asigurăm că organele ajung în timp util la receptor – aceștia pot fi în diferite colţuri ale ţării, iar ajungerea în centrele de transplant ia un anumit timp. Apoi trebuie să ţinem cont de timpul de ischemie specific fiecărui organ, dar și de condiţiile meteo, care pot îngreuna o asemenea operaţiune. În mod particular, în ţara noastră, specific fiecărui organ, alocarea se face astfel: în alocarea cordului prioritar este criteriul geografic, acesta fiind cel mai sensibil la ischemie, de la momentul prelevării până la cel al transplantului fiind admise circa două–trei ore maximum. Plămânii sunt oferiţi echipei de transplant din Spitalul Sfânta Maria; în cazul nefolosirii în acest centru, plămânii sunt oferiţi Eurotransplant. Alocarea ficatului se face pentru donatorii din Moldova în Centrul de la Iași. Pentru restul ţării, grefele hepatice sunt împărţite între Centrul din cadrul Institutului Clinic Fundeni și Centrul de la Spitalul Sfânta Maria, în funcţie de scorul de gravitate specific receptorului. În Transilvania și Muntenia, grefele renale sunt alocate pe criterii geografice Centrului de la Fundeni și ICUTR Cluj; grefele renale provenite din Moldova sunt împărţite în mod egal între Centrul de la Fundeni și Centrul de la Iași. Toate aceste criterii pot fi modificate în urma discuţiilor purtate la nivelul consiliului știinţific.
Cum au evoluat transplanturile în România?
De la începuturile activităţii a fost o creștere treptată, după care, trecând chiar și printr-un vârf spectaculos de creștere a acesteia, a urmat o perioadă de scădere, cuantificată prin numărul donatorilor pe an. Și tehnicile de transplant au evoluat în ţara noastră, devenind din ce în ce mai complexe. Uneori, lipsa de donatori aflaţi în moarte cerebrală a dus la creșterea numărului de transplanturi de la donatori în viaţă. De exemplu, lipsa donatorilor în moarte cerebrală a crescut numărul transplanturilor hepatice cu fragmente hepatice de la donator în viaţă, cât și complexitatea tehnicilor care permit împărţirea unui ficat între doi receptori sau alte tehnici care lărgesc pool-ul de grefe hepatice disponibile.
În final, cum v-a influenţat activitatea accidentul din Munţii Apuseni, în care aţi fost implicat?
Nu pot să zic că mi-a influenţat activitatea, însă pacienţii îmi spun frecvent că am supravieţuit ca să îi scap și pe ei de boală.