Gabriel Kacsó este medic primar Radioterapie și Oncologie medicală și profesor universitar la UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. A urmat stagii de perfecţionare la Paris, Nisa, Viena și a participat la schimburi de experienţă în Germania, Elveţia și SUA.

Ce noutăţi s-au înregistrat în radioterapie în ultimii ani?

În prezent, avem tehnologii de tipul modulării intensităţii, stereotaxiei, care pot să dea doza extrem de precis, astfel încât putem compara radioterapia modernă cu o chirurgie fără bisturiu. Pe de altă parte, radioterapia a evoluat într-o cooperare multidisciplinară mult mai apropiată decât era înainte și a devenit tot mai mult un „sport de echipă”. Și înainte existau comisii multidisciplinare, dar oarecum era fiecare cu bucăţica lui, iar întrepătrunderile erau mai puţin numeroase.

Ce a determinat evoluţia multidisciplinarităţii?

Dincolo de aglomerările academice din centrele universitare, ale specialiștilor din diverse subdiviziuni care contribuie la tratamentul oncologic, în teritoriu este mult mai greu să stabilești contacte, pentru că nu ai toţi specialiștii în același spital, uneori nici în același oraș. Cu toate acestea, în era digitalizării și a comunicării atât de facile, nu ar trebui să fie o problemă să colaborăm. Pandemia ne-a ajutat în acest sens. Am discutat mai mult între noi și am reușit să netezim calea pacienţilor către un tratament optim, cât mai rapid, pentru că și înainte aveam probleme la capitolul acesta.

Dozaj mai mare, dar mai puţin toxic

Ce îngreuna accesul pacienţilor la tratament?

În diverse subspecialităţi, o întârziere era generată de histopatologie. Obţinerea rezultatului histopatologic al unei biopsii putea să dureze și câteva săptămâni. Mai mult, pacienţii erau instruiţi să se intereseze de acest rezultat, pentru că el nu se trimite acasă. Nu prea o făceau însă. Înainte de era COVID, am avut pacienţi care au aflat că au avut un cancer abia când au ajuns întâmplător la spital. Atunci au aflat că biopsia recoltată cu doi ani în urmă, al cărei rezultat a venit la o lună după recoltare, a fost un cancer. Dar nimeni nu s-a preocupat ca persoana în cauză să afle că e bolnavă.

Care sunt cele mai moderne tehnici în radioterapie?

În prezent, tehnologiile 3D reprezintă cel mai de bază nivel de tratament. Peste aceasta este 4D, în care se integrează și timpul ca variabilă, adică mișcarea ţintei în timp și poziţia variabilă a acesteia, dar și a anumitor organe sănătoase din jur. Tehnologiile moderne au reușit să interpună între mașina de iradiere pacient și tumoră surse de protecţii foarte complexe, care ecranează variabil anumite zone în timpul iradierii. Deci, cumva este o protecţie dinamică. Reușim să dăm dozele într-un timp mult mai scurt și protejând la maximum organele sănătoase din jurul tumorii. Reușim să dăm doze mai mari, cu efecte mai bune, fără a crește toxicitatea, sau suntem capabili să dăm aceeași doză ca înainte, dar cu o toxicitate mai mică.

Linie rapidă de acces și de gestionare a pacientului

Ce schimbări ar putea fi făcute în domeniu, în beneficiul pacienţilor?

În primul rând, sunt necesare o adresabilitate și o accesabilitate operativă. Trebuie să existe o linie rapidă de acces și de gestionare a pacientului, odată precizată malignitatea și efectuate toate investigaţiile necesare. Adică să existe într-un hub toate informaţiile despre pacient: unde este domiciliat, opţiunile de IRM, de CT, opţiunile de endoscopie ș.a.m.d. Să existe anumite template-uri pe care medicul să le poată consulta și să programeze automat mișcările următoare. De asemenea, ar fi benefică și decontarea transportului pacientului din zonele limitrofe către centrul de radioterapie și înapoi acasă, astfel încât ședinţele să se facă în ambulatoriu. Radioterapia nu necesită internare.

Este radioterapia suficient de utilizată în România?

Cu siguranţă că este subutilizată, din lipsă de accesibilitate, deși acum stăm mai bine decât în urmă cu cinci sau zece ani. Există mai multe centre și mai multe mașini de radioterapie, dar suntem încă departe de normele UE, de o mașină la 200.000 de locuitori. Există proiecte în desfășurare pentru a crește accesibilitatea radioterapiei, prin care s-au dotat centre cu aparate de radioterapie. Celor care aveau deja aparatură, dar învechită, le-a fost înlocuită, dar s-au înfiinţat și centre noi.

Domeniu subutilizat, specialiști suficienţi

Există suficienţi specialiști pentru a acoperi toate aceste centre?

Numărul de medici rezidenţi este în consonanţă cu ceea ce se așteaptă să se întâmple în domeniu în următorii doi, trei ani. Rezidenţiatul în radioterapie durează patru ani în România. Există suficienţi ca să populezi acum centrele funcţionale și cele care vor fi funcţionale în următorii ani. Există o corespondenţă gândită și corectă, doar că până acum îi pierdeam pentru că plecau în străinătate.

Iar acum?

Acum este mult mai bine. În radioterapie au apărut o mulţime de oportunităţi, în privat mai ales, dar și la spitalele publice. Programul de instruire rămâne apanajul marilor universităţi, deoarece nu la toate sunt catedre de radioterapie și oncologie. Cred că și aici trebuie să fie puţin mai mare gradul de interschimb în ceea ce privește medicii rezidenţi. Adică aceștia să aibă opţiunea, chiar obligativitatea, să facă un modul, două în alt centru universitar, dar și un modul în străinătate. Ei trebuie expuși la cât mai multe medii educaţionale în aceeași specialitate ca să-și facă o părere realistă, proprie. Ultimii ani au demonstrat că rata de migrare a specialiștilor în radioterapie a scăzut.

Cu ce provocări vă confruntaţi în activitatea zilnică?

Pacienţi mulţi, acum în perioada pandemiei, în stadii mai avansate într-o proporţie mai mare ca înainte. Pacienţii au tergiversat de frica spitalelor sau a interacţiunii cu mediul medical potenţial văzut ca sursă de contaminare cu SARS-CoV-2 și s-au prezentat la medic când nu au mai putut. Cred că această situaţie va mai dura. Pandemia se va domoli, dar efectul de cometă al pacienţilor care au amânat prezentarea la medic cred că va continua și anul viitor.