– Cele două teme principale ale Simpozionului exprimă totodată şi obiectivele noastre. Prima temă vizează o discuţie asupra protocoalelor terapeutice europene şi posibilitatea modificării acestora în funcţie de situaţia concretă din România, în practica endocrinologilor din ţara noastră privind tratamentul tumorilor neuroendocrine şi endocrine. Al doilea obiectiv îl reprezintă discuţiile despre importanţa medicinii translaţionale în Endocrinologie, adică despre modul în care progresele cercetării fundamentale deschid noi perspective diagnostice şi, mai ales, terapeutice în Endocrinologie. Atunci când am stabilit aceste două teme, am avut în vedere că, pentru tema practică, în programul Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, există un program de gratuitate a medicaţiei pentru tumorile neuroendocrine gastroenteropancreatice şi, de asemenea, pentru unele tumori hipofizare care beneficiază de medicamente scumpe dar şi eficace. Protocoale există, dar experienţa internaţională – ca şi experienţa noastră – este într-o progresie continuă, astfel că trebuie incluse noile rezultate privind preparatele şi dozele ce trebuie administrate, durata tratamentului, posibilele asocieri medicamentoase. Totodată, trebuie să vedem dacă este necesar ca indicaţiile să fie restrânse sau lărgite. Un exemplu: pentru tumorile care secretă hormon de creştere, indicaţia curentă este că tratamentul radical, chirurgical este obligatoriu, completat de radioterapie, iar, până să devină eficace radioterapia (3–5 ani), se administrează medicamente ce acţionează pe receptorii de somatostatină şi blochează secreţia hormonului de creştere. Odată cu progresul tehnicităţii chirurgiei şi cu acumularea experienţei internaţionale, s-a văzut – chiar în centrele cu experienţă foarte bogată – că, dacă tumorile depăşesc o anumită dimensiune, neurochirurgii nu reuşesc să excizeze tumora. Se pune, astfel, problema – şi acesta este şi punctul de vedere al ghidului european de consens – ca indicaţia primară a chirurgiei să nu mai fie una stringentă. Poate că este mai bine ca tratamentul medicamentos care poate reduce dimensiunile tumorii să preceadă chirurgia. Un alt exemplu îl reprezintă tumorile prolactinice. Cabergolina este de regulă eficace şi se credea că poate fi administrată pe termen foarte lung, fără niciun efect advers. Dar s-a văzut – ce-i drept, din experienţa colegilor neurologi – prin tratamentele în doze mari, din boala Parkinson, că acest medicament poate induce modificări cardiace patologice persistente, Astfel, poate că este cazul să reconsiderăm indicaţiile terapeutice medicamentoase exclusive şi să dăm prioritate unui tratament complex medicochirurgical, cu viză curativă. Tot legat de tumori, ne propunem să discutăm şi complicaţiile acestora. Spre exemplu, tumorile suprarenale pot induce osteoporoza cortizonică. si, dintre medicamentele indicate în osteoporoză, unele susţin că ar avea o indicaţie specială pentru cazurile foarte grave şi pentru osteoporoza cortizonică – precum analogii parathormonului. Ne punem atunci problema dacă putem adopta astfel de medicamente noi şi – să recunoaştem – cam scumpe. Sigur că forţa unei societăţi medicale, după ce ajunge la concluzia că o anumită indicaţie terapeutică este o necesitate şi în beneficiul pacienţilor, este să convingă forurile administrative ca în distribuţia resurselor să includă şi astfel de medicamente scumpe, dacă au o eficacitate dovedită.

    – Suntem conştienţi de restricţii, însă prioritatea pe care Ministerul Sănătăţii a acordat-o – şi văd că o acordă în continuare – programelor naţionale de sănătate, dirijării de medicamente şi de gratuităţi către marile probleme de sănătate publică din această ţară ne face să fim optimişti. cncercăm să găsim un echilibru între eficienţa antitumorală şi prevenirea complicaţiilor. De exemplu, în cancerul tiroidian diferenţiat, cu o incidenţă crescută în Europa şi în ţara noastră, se pune problema dacă dozele mici de radiaţii din mediu au sau nu vreo influenţă, pe termen lung, în generarea acestei patologii. Depistarea cancerului tiroidian este bine pusă la punct, în România, numărul de cazuri depistate este în creştere, iar tratamentul vizează o distrugere cât mai completă a celulelor canceroase. cnsă, dacă se distruge toată tiroida, calitatea vieţii pacientului, proprietăţile intelectuale diminuă, creşte riscul cardiovascular etc., complicaţii care se previn prin tratamentul de substituţie cu hormoni tiroidieni. cn plus, prin inginerie genetică s-a reuşit sinteza de TSH recombinant, care near permite investigaţiile pentru depistarea unor resturi tumorale, fără întreruperea tratamentului de substituţie. Fireşte că vom organiza o dezbatere pe această temă. cntâi, cât de largă trebuie să fie chirurgia. Apoi, tratamentul cu hormoni tiroidieni, cu rezultate foarte bune în doze substitutive, poate duce la complicaţii, în doze supresive – osteoporoză, complicaţii osoase. cn fine, TSH recombinant, o medicaţie care permite continuarea tratamentului de substituţie la verificarea resturilor tumorale, se poate utiliza larg şi în România? A fost admis de MS în programul naţional de tratament al neoplaziilor endocrine, dar vom discuta care sunt limitele, indicaţiile, avantajele şi dezavantajele. Iată câteva exemple ale modului în care vom discuta îmbunătăţirea protocoalelor de diagnostic şi tratament pentru tumorile neuroendocrine şi endocrine.

    – Ştiţi că, în evoluţia ştiinţei, Endocrinologia a jucat un rol important. De curând s-a desfăşurat Congresul Internaţional de Endocrinologie, la Kyoto, în Japonia, unde s-a remarcat că un număr important de premii Nobel s-a acordat, în Medicină, pentru descoperiri din domeniul Endocrinologiei. Acestea, de fapt, dezvăluie mecanisme fundamentale, de care beneficiază, ulterior, toate specialităţile. Medicina translaţională, în cadrul Simpozionului nostru, se va concentra asupra impactului geneticii moleculare endocrine în diagnostic şi tratament. Există în România, inclusiv în cadrul UMF „Carol Davila“ şi al Institutului Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“, nuclee de genetică moleculară endocrină şi vrem să ştim dacă, în condiţiile ţării noastre, identificarea unor deficienţe în genele RET poate să dirijeze tratamentul pentru unele neoplazii endocrine multiple; sub coordonarea unui coleg român din Montpellier, prof. onor. dr. Florin Grigorescu, se fac progrese în clarificarea particularităţilor genomului în populaţia europeană (şi din România), pentru elucidarea aspectelor particulare ale asocierii obezitate – infertilitate şi disfuncţie ovariană – sindrom metabolic. Apoi, au început şi în ţara noastră studiile clinice asupra moleculelor-himeră, care acţionează pe receptorii de somatostatin şi, în acelaşi timp, pe receptori de dopamină, în ideea unui tratament antitumoral pe mai multe căi simultan. Descoperirea şi compunerea acestor molecule-himeră revine cercetărilor de medicină translaţională realizate la Marsilia, ce-i drept, şi cu contribuţia importantă a unui medic român, prof. asoc. dr. Alexandru Săveanu. Mai trebuie spus că, tot în zona medicinii translaţionale, Bursa de Neuroendocrinologie „Grigore Coculescu“, pe care o acordă RPNES tinerilor cercetători, facilitează accesul acestora în centre de cercetare în Endocrinologie din străinătate, recunoscute pentru eficienţa lor în medicina translaţională. Candidaţii care vor aplica pentru anul viitor vor putea câştiga o bursă de cercetare la Milano, centru în care a fost descoperită mutaţia gsp existentă la aproximativ 40% din pacienţii cu acromegalie.

    – Vom avea patru invitaţi speciali. Primul dintre ei este chiar conducătorul scolii de Endocrinologie de la Milano, dl prof. dr. Paolo Beck-Peccoz, care ne va vorbi despre actualităţile din tratamentul medicamentos al tumorilor hipofizare. Ceilalţi trei oaspeţi de onoare ne vor prezenta cercetările proprii sau de colaborare cu medici din ţara noastră, în endocrinologia translaţională: dl prof. dr. John Morris, de la Universitatea din Oxford, care va vorbi despre efectul peptidelor eliberate de dendritele neuronilor cerebrali asupra comportamentului, dl prof. dr. Samuel Refetoff, de la Universitatea din Chicago, care a descris sindromul rezistenţei la hormonii tiroidieni şi care ne va vorbi despre descoperirile privind etiologia unor sindroame neurologice prin defectul transportului transmembranar al hormonilor tiroidieni, şi dl prof. onor. dr. Florin Grigorescu, conducătorul Laboratorului de genetică moleculară endocrină din IURC Montpellier, care va prezenta strategiile moderne de abordare a sindroamelor endocrine cu mecanisme genetice complexe. cn concluzie, cred că va fi un congres interesant, în care colegii din centrele universitare se vor întâlni cu colegii din toate regiunile ţării, care au pe umeri sarcina asistenţei medicale de specialitate. Vom dezbate o temă prioritară intrată în programele naţionale de sănătate publică şi vom avea o interferenţă cu specialişti internaţionali. Vom acorda câteva premii celor mai bune lucrări prezentate şi vom selecta un tânăr, pe care îl vom trimite, cu Bursa de Neuroendocrinologie, în străinătate. Bursa poartă numele regretatului meu tată, Grigore Coculescu, cercetător agrobiolog, care îmi spunea adesea – specialist fiind în fertilizarea solurilor cu îngrăşăminte chimice – că o cercetare fundamentală are un mare avantaj, faţă de o cercetare practică: poate fi realizată în orice colţ al lumii, după care este utilizată de toţi. Dar aplicaţia practică este specifică, eficienţa ei depinde de particularităţile locului unde se aplică. Cercetarea din România modernă a fost puţin cunoscută în străinătate: până în 1990, nimeni nu s-a preocupat de acest lucru decât verbal, nu în mod real. Cea mai bună dovadă este că, în urmă cu câţiva ani, când s-a cerut, de către ministrul educaţiei de atunci, dl Mircea Miclea, ca universitarii, pentru promovare, să publice articole în reviste aflate în baza de date a Institutului de Scientometrie de la Chicago (Institute for Scientific Information – ISI), s-au descoperit mulţi universitari fără „operă“ şi ministrul, nu universitarii, şi-a dat demisia… In pofida criticilor şi opoziţiei iniţiale, au apărut relativ rapid reviste ştiinţifice publicate în România, într-o limbă de circulaţie internaţională – engleza – care au primit acreditarea ISI, adică au intrat în lista ISI Master Journals. si nu doar una-două! si revista noastră – Acta Endocrinologica (Bucharest) este pe această listă, dar noi am avut o tradiţie...

    – Ceea ce vreau să subliniez este că atunci când intelectualii din România şi-au propus obţinerea unei vizibilităţi internaţionale, când au constatat că efortul depus este cu adevărat apreciat, au dovedit că sunt în stare de acest lucru. Apoi, de câte ori am trimis – şi prin funcţiile pe care le-am deţinut în cadrul UMF „Carol Davila“ – studenţi români, la cele mai bune facultăţi de medicină din străinătate, aceştia nu numai că au făcut faţă cu brio performanţelor colegilor lor, ci chiar s-au remarcat. La rândul lor, universitarii noştri care au făcut stagii de specializare la universităţi de prestigiu s-au întors, adesea, cu studii publicate în reviste internaţionale, de multe ori chiar ca prim autori. si Simpozionul RPNES va reflecta colaborările în cercetare dintre noi şi centre internaţionale, colaborări concrete, traduse prin contribuţii reale. E drept că, acum, foarte puţini dintre medicii români deschid noi drumuri ale progresului cu valoare internaţională, ceea ce – ştiut fiind că unii din predecesorii noştri au realizat acest lucru, în vremea lor – constituie o datorie morală pentru generaţia actuală şi mai ales pentru endocrinologii şi neuroendocrinologii români…