Pentru dr. Bogdan Neacșu declanșarea pandemiei de COVID-19 a însemnat provocare după provocare, întrucât, cu o lună înainte de acest moment, preluase funcţia de director medical la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș. Am discutat cu el despre această perioadă, dar și despre patologiile cu care se confruntă pacienţii săi.

Dr. Bogdan Neacșu, medic primar geriatrie și gerontologie, este absolvent al UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină, promoţia 2006. Rezidenţiatul l-a făcut în gerontologie, devenind medic specialist în 2013. În 2014 își ia atestatul în ultrasonografie generală, iar în 2016, pe cel în îngrijiri paliative.

Care sunt provocările cu care v-aţi confruntat odată cu preluarea funcţiei de director medical?

Provocările au venit una după alta din acel moment, pentru că ne-am aflat și ne aflăm în continuare într-o situaţie fără precedent, în care a trebuit să ne organizăm rapid. Oamenii erau derutaţi, iar cadrele medicale erau în faţa unui mod de lucru nou.

Până la momentul pandemiei, spitalul era organizat în secţii de adulţi: interne, cardiologie, gastroenterologie, chirurgie, ortopedie, urologie, ginecologie, pediatrie, ATI; secţii de cronici: boli cronice și îngrijiri paliative; alături de un ambulatoriu cu multe specialităţi, laboratoare de radiologie-imagistică, analize medicale și anatomie patologică.

Odată cu apariţia pandemiei organizarea a fost în dinamică, trebuind să ne adaptăm reglementărilor date de Ministerul Sănătăţii și evoluţiei lucrurilor. Din septembrie avem un compartiment organizat pentru pacienţii declaraţi pozitivi la infecţia cu SARS-CoV-2.

Pe o scală de la 1 la 5, care ar fi urgenţele de rezolvat la nivel de infrastructură și asigurare a serviciilor medicale?
Cu un punctaj maxim de 5 puncte ar fi neprezentarea medicilor specialiști la post după terminarea rezidenţiatului pe post. De asemenea, cred că este o problemă pe plan naţional faptul că tinerii medici specialiști refuză să plece în teritoriu, făcând tot posibilul să rămână în centrele universitare unde au fost pregătiţi.

Cred că depinde foarte mult de organizarea rezidenţiatului, care ţine medicii în formare numai în centrul universitar, fără să ia contact cu realitatea din afara acestora. În multe specialităţi nu-i pregătește pentru activitatea efectivă pe care o vor desfășura. De exemplu, în anumite specialităţi pregătirea se face numai în secţii medicale, deși în spitale sunt și posturi de ambulatoriu.

Patologia brută, nefiltrată

Ca medic geriatru și de îngrijiri paliative, cu ce provocări și patologii vă confruntaţi în Negrești-Oaș?

Mutat din Cluj-Napoca în urmă cu doi ani, am găsit aici un mediu unde am putut să-mi continui activitatea în aceleași condiţii din punct de vedere al accesului la investigaţii, medicamente, consulturi interclinice. Provocarea a venit din accesul la o patologie brută, nefiltrată, diferită de cea din centrele universitare.

Dacă pacientul care ajunge la un medic dintr-un centru universitar a mai fost la câţiva medici în teritoriu și este investigat până la un anumit nivel, aici de multe ori sunt primul medic ce consultă acel pacient. În cel mai bun caz, poate am norocul ca pacientul să fi trecut înainte pe la medicul de familie.

Am avut pacienţi, excepţii, care până la vârsta de peste 70 de ani nu au fost niciodată la medic și nu și-au făcut niciodată analize. De asemenea, într-un centru universitar există posibilitatea de a trimite pacientul în alte servicii pentru a definitiva anumite consulturi sau investigaţii.

Aici, de multe ori pacientul refuză să plece în alt spital, solicitând să se facă tot ce se poate aici. Este o provocare să faci cât mai mult, cât mai bine, fără să-ţi depășești competenţele.

Ce trebuie știut despre pacientul negreștean? Cu ce boli se confruntă cel mai mult și mai des?

Pacientul negreștean este un pacient care în general lasă venirea la medic după muncile pe care le are de făcut și le consideră prioritare, iar când se prezintă la medic dorește să-și reia starea anterioară internării cât mai complet, ca să se poată întoarce la gospodărie și la treburile lui.

Când am devenit șeful secţiei de boli cronice, unul dintre lucrurile cu care am început a fost să întocmesc o listă de așteptare, cu programări ale internărilor și să setez așteptările pacienţilor, că pe o secţie de cronici nu se fac toate ca în urgenţă.

Tratamentele se ajustează în timp, se urmăresc, iar investigaţiile se fac, de asemenea, cu programări anterioare. Încet-încet, atât pacienţii, cât și personalul s-au obișnuit.

Patologiile sunt foarte variate, multă patologie respiratorie de la minele ce au funcţionat în zonă, patologie cardiacă urmare a stilului alimentar, probleme hepatice - palinca din zonă e renumită și lasă urme -, de asemenea multă patologie articulară cauzată de munca la pădure sau în construcţii.

În general sunt foarte complianţi cât sunt în spital, apoi când observă că se simt bine încep și să reducă din tratament, apoi uită să-l ia, ignorând că uneori este o problemă de sănătate ce necesită
tratament toată viaţa.

Înstrăinarea, o povară greu de dus

Mulţi negreșteni pleacă peste hotare, la muncile cele mai grele. Cum le este afectată sănătatea?

O caracteristică a oamenilor din această zonă este mândria că sunt oșeni și sunt recunoscuţi ca oameni muncitori, serioși mai ales în muncile grele. Mulţi dintre ei au ales calea străinătăţii pentru a-și crește veniturile și, de obicei, pe unde s-au dus, greu au mai fost lăsaţi să plece, fiind apreciaţi.

Însă plecarea nu e ușoară pentru cei care trag din greu acolo, sperând că vor avea câștiguri semnificative în cât mai scurt timp, ca să poată reveni în ţară. Muncile grele le afectează sănătatea și dezvoltă probleme articulare, osoase, tulburări de somn, cu instalarea treptată a depresiei, prin lipsa de apartenenţă la familie.

Unii au reușit să-și ducă acolo familia și să mai atenueze din efectele înstrăinării, însă le rămân aici părinţi, bunici, care la rândul lor sunt loviţi de greutatea singurătăţii.

Cum sunt afectaţi cei de aici de plecarea rudelor la muncă?

Întotdeauna îndepărtarea de familie duce la un gol greu de umplut, atât pentru copilul plecat, cât și pentru părintele rămas singur acasă. Nu de puţine ori am pacienţi cu 3-4 copii, toţi plecaţi peste hotare, partenerul de viaţă de asemenea bolnav sau decedat și când îi anunţ că urmează să fie externaţi citesc în ochii lor tristeţe.

În salon, de bine de rău, au cu cine socializa și zilnic sunt întrebaţi de câteva ori dacă sunt bine și ce probleme au, acasă de multe ori sunt singuri. Pe de altă parte, suntem bombardaţi de telefoane de la copiii din străinătate dornici să afle care este starea părintelui lor. Încercăm să-i
înţelegem, deși ne este imposibil să le dăm detalii tuturor, o dată pe zi, așa cum ar vrea.

Rezolvarea ideală pe termen lung ar fi o politică naţională favorabilă întoarcerii lor în ţară, să le fie asigurate și în ţară condiţii măcar asemănătoare de lucru și plată a muncii ca dincolo și să poată reveni aici împreună cu familiile.

Cum văd negreștenii pandemia de COVID-19? Cât de cunoscători ai fenomenului sunt?

Nu cred că au un punct de vedere diferit faţă de alte zone. Iniţial au fost sceptici, ca și restul ţării, mulţi nu au crezut că există, apoi au început să apară cazuri și aici, să audă de persoane cunoscute care au trecut prin infecţie cu forme mai ușoare sau mai grele și se sensibilizează vizibil la măsurile de prevenţie.

Din alt punct de vedere, negreștenii au simţit o schimbare în organizarea spitalului de la apariţia pandemiei și impunerea măsurilor de distanţare. În ambulatoriu se fac programări cu oră fixă care trebuie respectată, altfel riști să aștepţi până-ţi vine rândul să intri.

Spitalul a funcţionat cu compartimente de primiri urgenţe și secţiile în structură redusă, trebuind să respectăm măsurile de distanţare, reducându-se semnificativ numărul de internări posibile.

Altfel spus, cred că negreștenii au simţit că pandemia le-a „luat” spitalul. Tot ce pot este să-i asigur că ne-am străduit ca unitatea spitalicească să rămână accesibilă pentru pacienţii cu probleme și ne străduim în continuare să fim aproape de ei, respectând legea și regulile de distanţare impuse.