Lumea modernă, marcată de stres, alimentaţie
de o calitate îndoielnică, somn insuficient, ne face tot mai vulnerabili în faţa
bolilor psihice. Primul cadru calificat care poate identifica afecţiunile din
această sferă este medicul de familie. Dr.
Cristian Sever Oană, fost preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina
Familiei, explică, pentru „Viaţa medicală”, legătura dintre medicina de familie
şi bolile psihice şi rolul medicului de familie în depistarea şi tratarea
precoce a acestora.
– De ce sunt medicii de familie
interesaţi de psihiatrie?
– Medicii de familie sunt interesaţi de sănătatea mintală a pacienţilor aflaţi pe listele lor,
deoarece ea poate fi afectată de o mulţime de boli cronice obişnuite cum sunt
diabetul, bolile cardiovasculare, insuficienţa respiratorie gravă, cancerul,
bolile neurologice grave precum Parkinson, scleroza multiplă, boala neuronului
motor. În plus, în anumite momente ale vieţii suntem mai fragili şi mai expuşi
unor tulburări mintale, cum ar fi în perioada postpartum la femei, după decesul
unei persoane dragi, după un divorţ nefericit, în şomaj sau în insolvenţă. În
astfel de situaţii, mulţi oameni apelează la alcool ca o soluţie temporară
pentru a-şi diminua suferinţa. Din nefericire, consumul de alcool nu face decât
să accentueze riscul de tulburare mintală pe termen lung şi să se transforme în
adicţie.
– Sunteţi primii care ar trebui să
identificaţi situaţiile de acest fel. Care sunt cele mai frecvente tulburări
mintale cu care se confruntă medicul de familie?
–
Este ceea ce se cheamă „trioul infernal“ al sănătăţii mintale în asistenţa
primară: anxietate, depresie, alcoolism. Într-adevăr, medicul de familie se află
în poziţia privilegiată de a observa instalarea tulburărilor mintale încă din
primele faze, când ele nu se manifestă prea specific şi nu sunt remarcate de
pacient sau anturaj. În această etapă, majoritatea sunt reversibile printr-un
tratament prompt şi bine condus. De aceea, începând din acest an, contractul cu
Casa de asigurări prevede la examenele de bilanţ căutarea şi identificarea
precoce a semnelor de depresie şi a consumului problematic de alcool. Aceasta
reprezintă o mare victorie pentru noi ca medici şi un mare beneficiu pentru
pacienţii noştri. Totul a pornit de la observaţia medicilor practicieni, că
apar din ce în ce mai frecvent simptome de tip psihologic nelegate clar de o
suferinţă organică. Urmărind în continuare evoluţia acestor pacienţi au
observat că majoritatea se îndreaptă spre o tulburare mintală.
– Statistica internaţională indică o creştere
a prevalenţei suferinţelor mintale la nivel mondial. În România care este situaţia?
Cum stăm din acest punct de vedere?
–
Centrul naţional de sănătate mintală (CNSM), Societatea Română de Psihiatrie
(SRP), Liga Română pentru Sănătate Mintală (LRSM) şi Societatea Naţională de
Medicina de Familiei (SNMF) au colaborat pentru organizarea unor cercetări
privind situaţia din ţara noastră. Un studiu foarte important a fost coordonat
de Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Societatea Naţională de Medicina
Familiei în anul 2012, pentru a depista incidenţa simptomelor de depresie în
asistenţa primară. Studiul a fost prezentat şi discutat în cadrul Congresului
mondial al World Psychiatric Association, găzduit la Bucureşti în 2013.
Succesul acelei manifestări ne-a determinat pe noi şi pe psihiatrii americani să
programăm, pentru vara lui 2015, tot la Bucureşti, o nouă ediţie a acestui
congres mondial. Cum stăm? „Nici aşa, nici altminteri“, vorba lui Caragiale. În
general suntem sub media europeană la depresie, dar acest gen de comparaţii
este înşelător. Depresia uşoară şi moderată, prin formele ei de manifestare,
are o puternică coloratură culturală (în sens antropologic). Ceea ce într-o
cultură populară poate fi clasificat ca simptom depresiv, în alta poate fi
considerat slăbiciune de caracter sau chiar lene. Deşi există sisteme internaţionale
de clasificare, cuvintele au sensuri multiple şi diferite în limbajul curent şi
de aceea chestionarele trebuie validate în fiecare cultură în parte. Nu are
sens să ne comparăm cu eschimoşii şi nordicii, care au cea mai mare rată de
depresie, decât dacă vrem să arătăm ce plini de vitalitate suntem. Dacă în
schimb ne comparăm cu vecinii noştri din Europa Centrală, constatăm că diferenţele
tind să fie nesemnificative. O chestiune gravă la noi este lipsa serviciilor
sociale de sprijin şi de îngrijiri la domiciliu sau azilare.
– Ce legătură are asta cu depresia?
–
Avem o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită care supravieţuieşte unui
accident vascular cerebral, dar rămâne cu sechele grave. În majoritatea
cazurilor, îngrijirea este făcută la domiciliu de un membru al familiei care îşi
sacrifică fie viaţa personală, fie cariera. Mai mult de jumătate dintre aceşti
îngrijitori fac depresie, iar mulţi mor înaintea celui îngrijit. Iată deci o
particularitate românească.
– Ce întreprinde organizaţia din care faceţi
parte pentru a sprijini medicii de familie în diagnosticarea şi tratarea
precoce a acestor afecţiuni?
–
Deoarece problema cea mai acută era în Bucureşti, Asociaţia Medicilor de
Familie Bucureşti-Ilfov a hotărât, în anul 2008, să organizeze anual, în
decembrie, o conferinţă regională de psihiatrie pentru medicii de familie. Cu
acest prilej invităm psihiatri, psihologi, sociologi să ne aducă la zi experienţa
din domeniul sănătăţii mintale. Colaborăm excelent cu CNSM, SRP şi LRSM în
organizarea unor cursuri şi ateliere. În anul 2010, de exemplu, pe baza unui
proiect european şi cu sprijinul SNMF, am organizat cursuri la Bucureşti, Timişoara,
Cluj şi Iaşi pentru diagnosticarea precoce a depresiei, anxietăţii şi
alcoolismului. Mai mult, profesorul Heintz Katschnig de la Universitatea din
Viena, autorul instrumentului folosit pentru diagnosticare (chestionarul
TRIPS), a cedat SNMF dreptul de utilizare gratuită a chestionarului în România.
De asemenea, Centrul Naţional de Studii în Medicina Familiei a elaborat un ghid
foarte bun de diagnostic şi tratament al depresiei. În urma acestor strădanii,
făcute pe bază de voluntariat, sensibilitatea medicilor de familie faţă de
suferinţele psihice ale pacienţilor a crescut semnificativ. Iar recunoaşterea
de autorităţi a faptului că tulburările mintale reprezintă o problemă de sănătate
publică şi includerea lor în contractul cu asigurările reprezintă o mare
victorie. Acest fapt nu este un sfârşit de drum, ci începutul unei noi etape în
care va trebui să generalizăm la întregul corp medical abordarea profesionistă
a tulburărilor mintale.
.jpg)
