Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Medicul care visează spitale fără discriminare

Viața Medicală
Theodora Şutiu vineri, 4 octombrie 2019

În România, fenomenul discriminării instituţionale a romilor în spitale a ajuns deja un subiect tratat la nivel internaţional prin campanii UNICEF.

VM 40, p.15 -1Ioan Cristian Irimescu, un tânăr medic de etnie romă, și-a propus să schimbe concepţiile oamenilor și să își ajute semenii aflaţi în suferinţă și pe cei care se consideră respinși de sistem.
Ioan Cristian Irimescu are 28 de ani și este proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină din București. Născut la ţară, într-o familie de romi fără posibilităţi materiale, mama lui și-a dorit, încă de când acesta era doar un copil, ca fiul ei să devină medic, iar visul i-a devenit realitate. „Am vrut să mă simt important pentru ceilalţi și să îmi depășesc condiţia. Știam că medicina este locul unde deciziile mele pot schimba vieţile oamenilor în bine”, mărturisește tânărul medic într-un interviu exclusiv pentru „Viaţa medicală”.

Ai terminat de curând medicina. Cum a fost experienţa ta din facultate?
Am înfruntat examene dificile cot la cot cu ceilalţi și am încasat frustrări și neajunsuri. Desigur că există și excepţii de la acest ritm.
Ce specialitate ai alege la rezidenţiat și de ce?
Daca ar fi să fac un top trei, aș pune pe listă medicina de familie, psihiatria sau cardiologia. În mod special, medicina de familie, pentru că simt că acolo aș face treabă bună. Aș vrea să fac medicină de familie așa cum trebuie făcută. Îmi doresc medicina de familie pentru că știu că nu o să devin purtător de parafă și voi încerca să răzbat într-un sistem încă palid. Aș vrea să fac în România un lucru care să funcţioneze la parametri cel puţin satisfăcători. Sunt convins că voi primi tot sprijinul comunităţii în care îmi voi desfășura activitatea ca medic de familie.

Neajunsurile sociale și admiterea

Cum ţi-a influenţat comunitatea în care ai trăit alegerea profesiei?
Am fost norocos cu mama, o femeie foarte bine orientată, care a știut să ne creeze oportunităţi de a crește cu o educaţie aleasă. Ulterior, am fost înscris la o grădiniţă internaţională, unde educaţia se face așa cum sperăm noi, ca societate. În școala generală, venind cu un bagaj enorm din grădiniţă, a fost destul de ușor să învăţ. Eram un copil foarte atent la ore și plecam zilnic cu un bagaj bun de cunoștinţe. De mic am știut că în fiecare zi trebuie să câștigi ceva și cel mai ușor mi s-a părut să câștig cunoștinţe. Memoria a fost instrumentul meu principal. În liceu am avut iar noroc și am avut profesori excelenţi, care alimentau setea mea de cunoaștere, pe care am moștenit-o de la mama mea.
De la memorie la posibilităţi e cale lungă...
Vă asigur că nu aș fi reușit fără participarea Simonei, sora mea cea mare, care mereu a emis pretenţii de la noi și mereu ne repeta, mie și surorii mele, că școala este singura noastră scăpare din sărăcie. De la vârsta de 15 ani, ea ne-a îngrijit, s-a asigurat că mergem la școală și era dură când venea vorba de studii. Ea trata serios școala, iar eu și Daniela, sora mea mijlocie, i-am urmat exemplul. Suntem închegaţi ca familie și ne-am susţinut reciproc întotdeauna. După perioada liceului, unde am fost răzvrătit, m-am retras în Oradea, unde am urmat cursurile Facultăţii de Știinţe Juridice. Sincer, nu mi-a plăcut absolut deloc facultatea respectivă. În timpul ei am decis să încerc să dau admiterea pentru medicină.
Dar ai intrat prima oară la taxă...
Încurajat și de doctoriţa Lucza Tunde, am dat admiterea, iar la prima încercare, cu o medie de 8,24, am fost respins, însă m-am întors anul următor, mai bine pregătit, și am fost admis cu media 9,73. La reușitele mele au participat, în felul lor, mulţi oameni. Desigur, singur nu aș fi putut duce la capăt facultatea aceasta. Bursele obţinute pentru performanţă academică au fost un real sprijin pentru mine. Iată cum se creionează reușitele mele printr-un efort comunitar comun. Prin mine se văd toate eforturile oamenilor din familie și din societate, prin organizaţiile nonguvernamentale care au muncit să nască exemple pozitive în comunitate, atât cea de romi, cât și cea de „neromi”.
Te-ai gândit vreodată să renunţi?
Am vrut să renunţ imediat ce s-a afișat clasamentul admișilor. Eram sub linia celor admiși la buget, cu o medie de 9,73, iar taxa de 6.000 de lei era enormă, cu mult peste puterea financiară a familiei mele. A fost un moment intens pentru mine, însă prietenii mei din toată ţara au pus mână de la mână și am reușit astfel să achit prima rată. Ratele ulterioare au fost acoperite prin intermediul burselor academice, oferite prin SASTIPEN și REF, care au fost obţinute în conformitate cu performanţele mele academice, dar și datorită implicării mele în comunităţile de romi.
Este plecarea din ţară o opţiune?
Mă gândesc și la asta. Câteodată este atât de greu să îţi faci loc acolo unde chiar este nevoie de tine în România, încât îţi vine pur și simplu să pleci. Sper să nu se agaţe mult timp de mine gândul ăsta.
Care este cel mai mare vis al tău și cum vrei să îl pui în aplicare?
Mă gândesc tot mai mult să merg undeva în mediul rural și să fiu medicul locului. Vreau să mă implic și social în viaţa pacienţilor mei. Visez să am un cabinet în care să pot realiza cât mai multe proceduri de diagnostic. Motiv pentru care, dacă voi alege medicina de familie, vreau să îmi iau competenţe în ecografie și în orice alte proceduri care pot fi realizate în cadrul unui cabinet de medicină de familie. Desigur, voi avea nevoie de sprijinul comunităţii. În plus, mi-ar plăcea să pot organiza de două-trei ori pe an întâlniri cu oamenii din comunitate și să facem serate cu tematică medicală. Astfel voi reuși să îmi îndeplinesc și rolul de educator în ceea ce privește sănătatea. Vreau să îmi diversific paleta de servicii medicale, astfel încât să ușurez viaţa pacientului, dar și să eliberez sistemul medical de cazuri care ar putea fi rezolvate la nivel local, fără consum nejustificat de resurse.

Despre discriminare și rasism

Te-ai simţit vreodată discriminat în spital?
Din păcate, am avut și experienţe neplăcute. Însă nu am lăsat asta să mă oprească. Nu am permis ca drumul meu să fie umbrit. De cele mai multe ori, discriminarea ieșea la lumină prin discursul care umilea în multiple moduri etnicii romi. Speranţa mea este ca discriminarea să nu se strecoare de la nivel declarativ în practică, iar dacă asta se va întâmpla, atunci este de datoria noastră, ca societate, să intervenim.
În facultate te-ai lovit de discriminare și rasism?
A fost o situaţie în care, în timpul unei lucrări practice, unul dintre asistenţii de grupă spunea despre femeile rome că „se înmulţesc ca iepurii”. Îţi imaginezi că am reacţionat. Am încercat să rămân calm și coerent. Fiind încurajat și de colegi, am încercat să îi explic că acest fel de discurs nu ar trebui folosit în niciun cadru, cu atât mai mult cu cât ne aflam într-o instituţie de învăţământ. I-am spus că sunt rom, că mă simt deranjat de acest discurs și că legea pedepsește asemenea atitudini. Speranţa mea a fost să îi trezesc înţelegerea, nu frica. Cred că am și reușit. Din punct de vedere profesional, acel asistent este valoros, am învăţat multe de la el.
Cum abordezi un pacient rasist care nu te lasă să îl tratezi?
În spital mă aflu pentru binele pacientului, orgoliul meu nu este de folos în acel mediu, îi voi respecta dreptul de a fi consultat de un alt medic și mă voi retrage respectuos. În cadrul spitalului, relaţia cu pacientul este primordială și nu aș periclita această relaţie pentru nimic în lume. Rolul meu este de a vindeca, nu de a judeca. Pentru mine, binele pacienţilor primează în faţa propriei satisfacţii de a combate rasismul. Astfel, satisfacţia mea este legată de faptul că pacienţii primesc cea mai bună îngrijire.
Se poate combate rasismul?
Nu cred că forţa rezolvă multe lucruri. Însă fiecare poate, în mod individual, să ţină curat în „pătrăţelul” lui. Așa cred că este mai ușor să menţii umanitatea în oameni. Dacă ar fi o acţiune clară pe care aș întreprinde-o, aceasta ar include câteva prezentări ale oamenilor din comunitatea pe care o îngrijim. În felul acesta, poate ne apropiem mai mult de valoarea socială a actului medical.
Ce sfaturi le dai tinerilor de etnie romă care visează să fie medici, dar nu au posibilităţi?
Așa cum și eu am sperat, universul a avut grijă mereu să așeze lucrurile, așa că le spun și lor că orice dorinţă s-ar putea îndeplini, dacă lucrezi zilnic pentru visul tău. Totul este posibil în lume, piedicile dispar în faţa unui vis puternic.
Care sunt lipsurile sistemului medical românesc?
Ne lipsesc foarte multe lucruri. În primul rând, ne lipsesc spitalele. Cele pe care le avem sunt vechi și inadaptate la medicina civilizată. Multe dintre spitale sunt clădiri istorice, care ar putea servi mai degrabă drept muzeu. De aici, un șir lung de neajunsuri create de managementul spitalicesc bazat pe orientări politice. Salariul mare al unui medic nu acoperă pereţii vechi de 100 de ani, plini de bacterii. Deși par dure declaraţiile mele, cei care au trecut prin aceste spitale știu despre ce vorbesc.

Etichete: Dr. Ioan Cristian Irimescu


Abonament VM 600x600-01 v3b

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Până la 31 ianuarie 2021, ai reducere la prețul abonamentului pe 12 luni și ceva în plus:
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.