Newsflash
Interviuri

Medicină, sport și cai-putere

de Dr. Laura Davidescu - oct. 16 2020
Medicină, sport și cai-putere

Pentru dr. Mihaela Beldie-Dobranici, sportul este marea dragoste, fie că vorbim despre cel practicat de ea însăși sau de pacienţii ei.

2Unul dintre principiile sale de viaţă este acela că „sportul te educă, te formează și te învaţă să lupţi pentru a-ţi atinge obiectivele, să te bucuri de victorie, dar, în același timp, să știi cum să gestionezi un eșec”.

Cum a fost experienţa ca medic al lotului de gimnastică?

Am început colaborarea cu lotul de gimnastică feminină în 2014. A fost o perioadă interesantă, grea, dar și foarte frumoasă. Programul era destul de încărcat. Gimnastele se antrenau la Izvorani, iar eu am ales să mă deplasez în fiecare zi la sală fără a rămâne tot timpul în baza de pregătire.

Recunosc că nu mă deranja faptul că dimineaţa trebuia să parcurg un drum de 45 de minute și trebuia să conduc, iar pentru mine asta era o modalitate de a începe o zi exact așa cum îmi doresc... la volan. La ora 8:00 începeam primul antrenament al zilei. Seara ajungeam acasă în jurul orei 20:00.

Erau perioade în care eram plecată la competiţii sau în cantonament săptămâni la rând. Sportivele cu care am lucrat mi-au fost atât de apropiate încât și în momentul de faţă ţinem legătura și le sunt aproape când au nevoie de mine. A fost o perioadă foarte importantă pentru cariera mea profesională, de care-mi aduc aminte cu drag.

În luna august ai participat, ca ambasadoare, la Women Rally, având-o pe Cătălina Ponor drept copilot.

Este o competiţie la care particip cu plăcere și-mi propun ca în fiecare an să iau parte măcar la una dintre etapele acestui campionat. Cu Cătălina Ponor am rămas bună prietenă în urma colaborării pe care am avut-o la lotul de gimnastică, iar Women Rally a devenit unul dintre motivele noastre de întâlnire.

Este al doilea an consecutiv în care suntem la start împreună. Anul acesta am reprezentat clasa mașinilor electrice și am fost una dintre mașinile care au deschis traseul!

Cum este să fii medic la Jocurile Olimpice?

Este o mare împlinire din punct de vedere profesional să ajungi să iei parte la o competiţie atât de importantă. Atmosfera din satul olimpic este greu de descris, are un farmec aparte. Timp de o lună trăiești printre cei mai buni sportivi ai lumii. Întâlnești pe aleile din satul olimpic cei mai renumiţi antrenori sau medici.

IMG_5803

Iar dacă la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 aș fi ajuns alături de întreaga echipă de gimnastică (feminină și masculină), împlinirea ar fi fost și mai mare. Din păcate, pentru acea competiţie s-au calificat doar trei sportivi, cărora le-am fost alături cu tot sufletul.

Debutul la curse

Spune-ne câte ceva despre pasiunea pentru automobilism.

Tatăl meu este cel care a adus această pasiune în familie. A fost pilot de raliu și viteză în coastă. De mici copii, eu și fratele meu eram alături de el pentru a-l susţine, am crescut printre mașini de curse. Mi-am dat seama destul de repede ce anume îmi doresc să fac, și anume să devin copilot.

Am debutat în 2003, în dreapta tatălui meu, iar începând cu 2004 am format un echipaj alături de Claudiu David. Cea mai mare performanţă este participarea la trei etape de Campionat Mondial (Argentina, Japonia și Marea Britanie).

Campionatul Mondial de Raliuri este competiţia cea mai importantă la care poţi participa, este asemănătoare Jocurilor Olimpice pentru alte discipline sportive.

Cum se împletesc medicina și pilotajul?

Sportul te educă, te formează, te învaţă să lupţi pentru a-ţi atinge obiectivele, să te bucuri de victorie, dar, în același timp, să știi cum să gestionezi un eșec. Am învăţat să fiu atentă la detalii, ambiţioasă, foarte bine organizată, perseverentă și perfecţionistă.

Sunt calităţi pe care le-am șlefuit destul de bine în anii în care am practicat automobilism de performanţă, care m-au ajutat și mă vor ajuta în continuare în cariera mea de medic.

1

Ca medic, îmi este ușor să înţeleg ce se întâmplă cu corpul meu în timpul efortului, de ce este important să mă hidratez corespunzător, să mă antrenez ţintit și exact atât cât este necesar, să mă hrănesc bine și să mă refac după fiecare antrenament sau competiţie. Practicarea unui sport m-a ajutat mult să mă dezvolt profesional și să
înţeleg necesităţile sportivilor.

Antrenament personalizat 100%

Ce le recomanzi colegilor medici, farmaciști sau asistenţi pasionaţi de sport?

Să înceapă cu o evaluare! Trebuie să dozăm foarte bine efortul în funcţie de necesităţile fiecăruia. Recomand să se apeleze la un medic cu specialitatea Medicină Sportivă.

În momentul de faţă există foarte multe teste care ne oferă informaţii despre capacitatea de efort aerobă, anaerobă, compoziţie corporală, flexibilitate, forţă.

Toate informaţiile puse cap la cap ne ajută să realizăm un antrenament personalizat 100%, în funcţie de necesităţile și obiectivele fiecăruia.

Ce-ţi place cel mai mult în ceea ce faci?

Un medic cu specializarea Medicină Sportivă este fericit și zâmbește în fiecare zi. Este fericit pentru că, în mare parte, lucrează cu oameni sănătoși, cu performeri, cu oameni ambiţioși, cu oameni care își doresc să fie sănătoși, să facă sport. Aceasta este partea frumoasă a specializării mele.

Ai avut vreun mentor?

Da, am avut un mentor, un om deosebit care mi-a îndrumat pașii încă de la început. Acest om nu mă cunoștea, nu mă văzuse niciodată. Deși nu proveneam dintr-o familie de medici – părinţii mei sunt ingineri –, nu a fost
nevoie să mă recomande cineva, iar acea persoană mi-a oferit tot sprijinul de care am avut nevoie și mi-a fost alături tot timpul.

Iar când am încredere în cei din jurul meu, sunt extrem de ascultătoare și de perseverentă. Îmi doresc să ajung să transmit și eu mai departe măcar o parte din bunătatea, deschiderea, profesionalismul și dăruirea mentorului meu.

Acest om deosebit este prof. dr. Anca-Mirela Ionescu, coordonatoarea catedrei de Medicină Sportivă, și îi mulţumesc de fiecare dată când am ocazia pentru ajutorul și îndrumarea pe care mi le-a oferit.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe