Interniștii sunt invitați să participe, în
perioada 6–9 aprilie, la cel de-al XVI-lea Congres național de medicină
internă, care se va desfășura la Călimănești-Căciulata. Programul va include
trei cursuri precongres și mai multe sesiuni de comunicări orale de
specialitate și postere electronice, cu participare internațională. Mai multe
detalii despre acest eveniment aflăm de la prof. dr. Ion I. Bruckner,
președintele Societății Române de Medicină Internă.
– Care sunt cele mai
importante subiecte ale momentului în medicina internă?
– Medicina internă este o specialitate care,
de fapt, grupează alte specialități derivate, medicul internist fiind chemat să
rezolve mai întâi bolnavii cu asocieri de boli, bolnavii vârstnici, din ce în
ce mai frecvenți în zilele noastre cu mai multe suferințe, care uneori pun
probleme deosebite. Medicina a evoluat foarte rapid și evoluează în continuare,
au apărut în toate domeniile metode de tratament și medicamente noi. Scopul
congresului este tocmai acela de a face cunoscute aceste progrese masei mari de
practicieni. Sunt progrese în cardiologie – de exemplu, implantarea de valve
aortice pe cateter –, sunt medicamente biologice sau clasice noi care trebuie
să fie cunoscute, pentru că modifică schemele de tratament, atitudinea față de
bolnavi. De asemenea, în diverse domenii au apărut ghiduri terapeutice noi, așa
încât, în toate direcțiile aș putea cita lucruri noi care trebuie să fie
împărtășite tuturor.
– Ce noutăți va aduce
congresul de anul acesta?
– Fiecare congres aduce ceva nou. În
congresul de anul acesta, de exemplu, avem și o școală de ecografie abdominală,
avem sesiuni pentru rezidenți sau tineri interniști, sesiuni care se adresează
unor categorii speciale – am căutat să antrenăm în această direcție tocmai
aceste categorii de medici. Există o asociație a tinerilor interniști care au
sesiunile lor de punere la punct și popularizare a unor elemente noi. La
congres participă și colegi din străinătate, care vor aborda teme de
cardiologie, gastroenterologie, reumatologie, ceea ce ridică nivelul
manifestării noastre. Reumatologia este un domeniu în care progresul datorat
noilor medicamente biologice și mai ales aplicarea lor sunt deosebite și avem
câteva sesiuni pe această temă.
– Există o temă principală
a congresului?
– Deși știu că este o dorință generală de a
avea o temă a congresului, dată fiind natura medicinii interne, am încercat
întotdeauna să abordăm aspecte care să se aplice sau să intereseze toate
domeniile. Am abordat, în congresele precedente, inflamația în medicina
internă, de exemplu. Congresul acesta abordează în primul rând comorbiditățile și
pacienții care au boli multiple.
– Organizați și anul
acesta cursuri precongres?
– Da. La fiecare congres am organizat cursuri
înaintea lucrărilor propriu-zise. Ele se adresau, în mod evident, persoanelor
tinere, în formare. Anul acesta, dominanta este aparatul cardiovascular, modul
modern de a privi bolnavul hipertensiv, cel cu cardiopatie ischemică, factorii
de risc, recuperarea în cardiologie. Sunt trei cursuri precongres care
abordează diverse fațete ale acestei teme.
– Ați stabilit și
colaborări interdisciplinare cu această ocazie?
– Evident. Medicina practică, cea care se
aplică pe bolnav, este medicina internă. Bolnavul nu știe ce boală are, ca să
meargă la specialist, el trebuie să fie examinat de medic, investigat, și după
aceea se stabilește despre ce e vorba. El vine că respiră greu sau că îl doare
ceva, dar evident că se adresează mai întâi internistului. În toată Europa și
în SUA a fost redescoperită medicina internă. În SUA a apărut internistul de
spital care integrează mulțimea de posibilități de investigare sau tratament
ale specialităților.
– În program aveți și
simpozioane în colaborare cu câteva societăți de specialitate.
– Avem simpozioane comune cu mai multe
societăți de specialitate – de hipertensiune, de geriatrie, de
gastroenterologie. Cel de hipertensiune se adresează tocmai tratamentelor
moderne ale hipertensiunii arteriale, fiindcă această boală, daca îi putem
spune așa, afectează 40% din populația adultă a țării noastre. În alte țări,
procentul este chiar mai mare. La noi s-au făcut două studii succesive la patru
ani distanță care au arătat același procent de hipertensivi – 40%. Este evident
că nu pot cardiologii să îi îngrijească pe toți, fiindcă nu sunt suficienți și
nici nu trebuie. Acești bolnavi trebuie să fie urmăriți de medicul de familie
mai întâi și investigați de medicii interniști. Numai cei care pun probleme
speciale să fie trimiși la specialiști. Este normal să avem o atitudine comună,
iar aceste simpozioane cu societățile de specialitate urmăresc în primul rând
armonizarea atitudinilor practice față de bolnavi.
– Ce definește conceptul
de sindrom cardiometabolic?
– N-aș putea să vă dau niște detalii speciale
fiindcă eu nu iubesc acest termen. Sindromul cardiometabolic este mai degrabă o
noțiune introdusă pentru a atrage atenția doctorilor asupra nevoii de investigare
completă a unui bolnav. Factorii de risc principali pentru bolile cardiace sunt
fumatul, diabetul, dislipidemiile, hipertensiunea arterială. S-a văzut că acești
factori care sporesc apariția aterosclerozei apar deseori împreună și atunci
s-a inventat acest termen de sindrom cardiometabolic, adică de tulburare de
metabolism care predispune la boli cardiace. Nu avem un tratament pentru
sindromul cardiometabolic, avem însă tratament pentru fiecare din anomaliile
care îl compun. Pot să existe oameni obezi care nu au niciun alt fel de factori
de risc și care nu au un risc crescut față de cei normoponderali, cam 25% din
ei, dar pot fi oameni care asociază mai mulți factori și rostul acestei noțiuni
este de a obliga medicul să caute la o persoană care vine în consult toți
factorii de risc pentru a putea să trateze bolnavul cât mai eficient cu putință.
Sindromul cardiometabolic este mai degrabă o noțiune cu utilitate practică de
investigare a bolnavului și de tratament complet, ori lucrul acesta trebuie să
fie cunoscut și practicat.
– Vor fi prezentate și
noutăți privind terapia anticoagulantă?
– În terapia anticoagulantă noutățile au
început să se învechească, adică sunt apărute de doi, trei ani, medicamente
care tind să înlocuiască ceea ce dădeam clasic, adică antivitaminele K, în
cazul nostru acenocumarolul. Problema la această categorie de medicamente,
antivitaminele K, este că trebuie să fie controlate foarte des, la două, trei
săptămâni, o lună cel mult, fiindcă medicația anticoagulantă, foarte utilă în
cardiologie, scăzând coagularea, predispune la sângerări. Deci, tratamentul
trebuie foarte atent condus. În ultimii ani au apărut, sunt și la noi pe piață,
medicamente care nu mai trebuie controlate periodic, ele având un alt mod de acțiune,
bine codificată la dozele respective. Problema este că aceste medicamente sunt
încă scumpe. Cu timpul, se vor ieftini, dar deocamdată sunt scumpe. De regulă,
este vorba de tratamente care durează câteva luni cel puțin, uneori toată viața,
bolnavul fiind nevoit să suporte această sarcină financiară, chiar dacă
medicamentele sunt parțial compensate, iar acest lucru face dificilă aplicarea
lor. Pe de altă parte, medicii nu au încă rutina aplicării acestor medicamente și
de aceea este foarte important să fie prezentate, cunoscute și aplicate de câte
ori este posibil.
.jpg)
