Dr. Nicolae Popescu este medic de familie în Drobeta Turnu Severin. Este pensionat, dar încă lucrează la cabinetul de medicină de familie din oraș, unde are în grijă în jur de 1.700 de pacienți. Își amintește cu mândrie și nostalgie de cariera sa medicală amplă, extinsă pe câteva decenii: a fost inițial medic militar, apoi a făcut specializarea în medicină de familie. Este autor de carte medicală, a fost și cadru universitar timp de șase ani, la Universitatea din Craiova, Facultatea de educație fizică și sport, specializarea Kinetoterapie. Am vorbit cu acesta despre potențialul sistemului de medicină de familie în România și despre problema vaccinării în contextul migrației populației.

– Aveți pacienți din toate grupele de vârstă?
– Am pacienți din toate categoriile de vârstă, mai puțin copii. Conform formației mele profesionale, am lucrat mai mult cu adulții. Consider că e mai dificil să faci medicină de familie simultan pentru copii și adulți. Patologia copiilor nu este atât de bogată precum cea a adultului, dar necesită acțiuni complexe și o monitorizare specială, de la vaccinări până la consultație și tratament.

– Care este situația vaccinărilor în Drobeta Turnu Severin?
– De regulă se face la timp, însă trebuie să semnalez o problemă interesantă: din cauza migrației accelerate a forței de muncă, mulți copii se nasc acum în alte țări. Din acest motiv, sunt greu de urmărit pentru un medic de familie. Unii se întorc după un timp în România din alte țări, unde au început imunizarea pe o altă schemă de vaccinare și trebuie aduși la zi. Unii nu vin cu documentație medicală din străinătate – sunt destul de greu de urmărit.

– Care este procedura atunci când un pacient de-al dumneavoastră pleacă pentru un timp din țară, apoi se întoarce?
– E bine atunci când reușim să-i convingem să ne aducă documentația medicală. E greu în cazul celor care nu au această documentație. Împreună cu DSP-ul, în cele mai multe cazuri, reușim să aducem situația la zi.

– Cum colaborați cu Direcțiile de Sănătate Publică? Dar cu Casa de Asigurări?
– Destul de bine. Singura problemă este birocrația – este foarte multă birocrație. Cer situații săptămânale, lunare, trimestriale, anuale. Poate ar fi bine să le comaseze cumva, să nu petrecem tot timpul scriind acte. Pentru consultarea pacienților ne rămâne destul de puțin timp, în situația în care trebuie să completăm o mulțime de fișe și situații.

– Câți pacienți vedeți zilnic?
– Casa de Asigurări decontează 20 de consultații pe zi. În realitate, numărul de pacienți pe care îi văd poate fi și dublu. Eu încerc să-mi conving pacienții să se programeze înainte, dar mai puțin de jumătate din pacienții pe care îi consult vin cu programare. Este destul de greu să-i obișnuiești să vină programat, dar, atunci când o fac, ne ajută mult programul. Încercăm să nu înghesuim consultațiile. Unii au nevoie doar de o trimitere sau de o înnoire a unei rețete.

– Ce se întâmplă cu diferența dintre numărul de consultații decontate de Casă și numărul real de consultații?
– Este muncă voluntară! Nu poți să lași oamenii fără tratament, chiar dacă serviciul nu este plătit. Poate aici ar fi mai bine dacă ponderea decontărilor făcute de Casă ar fi mai mare per serviciu decât per capita – ca în spitale. Ar încuraja medicii de familie să se implice mai mult în soluționarea unor cazuri.

– Care este principala dumneavoastră nemulțumire vizavi de specialitatea în care activați?
– Mi se pare că medicina de familie nu-și atinge potențialul real. Atunci când sistemul de medicină de familie a fost introdus, se dorea ca acesta să reprezinte o punte între asistența primară și cea secundară. Se dorea ca medicii de familie să aibă dotările, dar și aptitudinile să diagnosticheze și să trateze anumite condiții, anumite patologii. Nu să trimită orice pacient la specialist. O conjunctivită banală poate fi diagnosticată și tratată și în cabinetul medicului de familie, nu necesită o trimitere la oftalmolog. O otită sau o amigdalită la fel, nu necesită întotdeauna trimitere la specialistul în ORL. Dacă am reuși să ne atingem acest potențial, contribuția medicinei de familie la sistemul de sănătate din România ar fi și mai importantă.

– Cum colaborați cu colegii dumneavoastră din celelalte specialități medicale?
– Colaborarea este una destul de bună, îmi trimit la timp scrisorile medicale, ne înțelegem. Dar eu am o vechime în acest oraș, îi știu pe cei mai mulți dintre medici, știu cum s-au format.

– Dacă ați fi pentru o zi ministru al sănătății, care ar fi prima măsură pe care ați lua-o în folosul medicinei din România în general și a medicinei de familie în particular?
– Pregătirea personalului din sistemul sanitar este foarte importantă, în opinia mea. În timpul rezidențiatului, stagiile ar trebui făcute în clinici universitare și bine coordonate. Medicul de familie trebuie să aibă o privire de ansamblu asupra tuturor patologiilor. Medicii tineri ar trebui apoi încurajați să-și continue pregătirea – cu studii doctorale, de exemplu. În medicina primară există probabil cea mai mare și mai complexă bază de date pentru o lucrare științifică. Pacienții sunt din medii diferite, sunt urmăriți în timp, patologia este diversificată. Se pot alege numeroase teme care să fie punctul de pornire pentru niște studii foarte interesante. Aș schimba apoi sistemul de decontare a serviciilor de la Casă: să fie per serviciu, nu per capita. Consider că asta ar oferi medicinei de familie un echilibru față de celelalte specialități clinice. Iar medicii de familie ar fi astfel mai implicați în diagnosticarea și tratarea pacienților.