Newsflash
Interviuri

Mărturii din spatele cortinei medicale - Interviu cu dr. Vasi Rădulescu

de Cristina GHIOCA - sept. 14 2018
Mărturii din spatele cortinei medicale - Interviu cu dr. Vasi Rădulescu
    Principalele neajunsuri ale sistemului medical, care sunt măsurile care ar putea schimba mersul lucrurilor în sănătate și cum ajunge un medic să se dedice scrisului în defavoarea meseriei pe care a practicat-o cu drag de-a lungul timpului, acestea sunt câteva dintre subiectele discutate cu
dr. Vasi Rădulescu. 
Dr. Vasi Rădulescu

    – Ați renunțat la medicină pentru a vă dedica scrisului. Între timp ați și scos o carte. Care este statutul dv. profesional actual?
    – Am lăsat deoparte medicina, pentru că, din mai multe motive, am renunțat la sistemul public de sănătate și am sărit în mediul privat. Mediul privat are o mulțime de plusuri, are și multe minusuri, pentru că forțează cumva mercantilismul. Până la un punct am putut să accept anumite lucruri, dar apoi am zis că nu pot să fac asta – să văd pacienți pe bandă rulantă, să le vând analize și servicii medicale. Mi-am dat seama că fac compromis după compromis și că pur și simplu nu pot să mai fac asta și mi-am dat demisia. În plus, existau și anumite presiuni din partea conducerii. Cereau niște analize care nu aveau nicio noimă pentru pacientul respectiv. Dacă pacientul avea nevoie de analize de 150 de lei, eu trebuia să-i dau de 300 de lei, ca să produc mai mult pentru clinica respectivă. Medicina privată este o afacere, dar eu cred că trebuie să existe un echilibru: să nu exploatăm pacientul, să-l prețuim și să facem medicină. Medicină plătită cu bun-simț, în niște norme și cam atât. Așadar, m-am retras, cu scopul de a scrie două cărți. Prima carte a ieșit. „Dragă inimă” a fost lansată la începutul lunii iunie, iar cea de-a doua ar trebui să fie lansată în octombrie. Planul de acțiune este ca ulterior să reușesc să îmi fac un cabinet privat, în care să nu am presiunea timpului și să prețuiesc pacientul. Să comunic așa cum trebuie cu el: fără grabă, fără anumite bariere. Eu visez la o medicină mai degajată, în care să stau să povestesc cu pacientul. Un asemenea cabinet ar putea să fie o utopie din anumite puncte de vedere, dar mi-ar plăcea să reușesc asta.

    – Care au fost motivele care v-au determinat să părăsiți spitalul de stat?
    – Problema la stat, cel puțin în orașele mari, este că cea mai mare parte din locuri sunt servite. Se scot niște posturi la concurs, nu se spune și chiar dacă afli că s-a scos un post, de fapt trebuie să ajungă X pe postul respectiv și te înscrii și tu, s-ar putea ca respectiva comisie să își ia toate măsurile ca X să rămână acolo, iar tu, oricât de bun ai fi, să rămâi pe lângă. Mi s-a propus să rămân în spital pentru a face doctoratul, pe care l-am luat primul, cu bursă, dar fără niciun post. Să fie un fel de voluntariat. Nu am putut să accept asta pentru că nu aveam cu ce să mă întrețin și atunci a trebuit să trec în privat. E pe undeva trist că o spun așa, dar noi, ca entități, trebuie să ne căutăm în primul rând armonia, binele propriu, și apoi să reușim să facem bine și pentru ceilalți. Iar binele ni-l putem căuta și în străinătate, dar și în provincie. Acolo însă putem ajunge în spitale care nu au dotări și, fiind obișnuiți cu mediul dintr-o unitate spitalicească din Capitală, să nu ne putem adapta. În București, de bine, de rău, spitalele au fost renovate, au fost întreținute, arată acceptabil, să spunem.

Binele de acasă

    – Dv. de ce nu ați căutat acel bine în străinătate?
    – Dintr-o naivitate, pentru că am crezut tot timpul că terenul acesta plin de neajunsuri este, cumva, și plin de oportunități pentru medic. N-am plecat pentru că începusem deja să colaborez cu niște organizații nonguvernamentale și să ajut pe partea de medicină – oncologie pediatrică. Am lucrat și mai colaborez cu asociația „Dăruiește viață”, care a început deja construcția spitalului nou de la „Marie Curie”. Un spital făcut de oameni, nu de stat, cu bani strânși din donații. N-am plecat dintr-o teamă de a nu reuși să mă adaptez într-un mediu nou. N-am plecat pentru că mi-am dorit să fac lucruri aici și încă mă gândesc la asta.

    – Dacă ați avea posibilitatea să alegeți din nou, cum ați proceda?
    – Acum în niciun caz nu aș mai pleca, cu atât mai mult cu cât am început niște proiecte aici. Am avut o ofertă de la un spital din sudul Franței. Exista posibilitatea de a rămâne acolo. Acum, dacă aș primi o ofertă, poate aș accepta doar dacă nu aș găsi ceva în altă parte și aș ajunge în situația în care nu aș avea cum să mă întrețin. Se pot face multe lucruri și aici și e păcat să întorc spatele și să plec în Germania, Franța, Anglia etc. Mi-ar plăcea, de exemplu, să avem conceptul acesta de educație medicală făcută de medici. Am îndemnat tot timpul medicii să scrie și sunt foarte mulți cei care încep să o facă.

    – Dincolo de a scrie articole, cum ar mai putea contribui medicii la educația medicală?
    – Din păcate, ajungem la aceeași problemă pe care am enunțat-o destul de des – timpul limitat de consultație. Medicii de familie, spre exemplu, au 1.000–1.500 de pacienți de care trebuie să se ocupe. Trebuie să vadă 30–40 de pacienți pe zi, să vaccineze copii etc. Pacientul pleacă din cabinet cu un tratament pentru hipertensiune, să zicem, dar medicul ar trebui să-i dea și niște informații suplimentare: să-i spună că ar fi bine să consume mai puțină sare, să facă mișcare etc. Toți oamenii au întrebări, unii le pun, alții nu o fac de teamă să nu fie tratați cu repulsie de medic, să nu-l deranjeze. Din păcate, medicii de familie reprezintă o categorie defavorizată. Consultațiile sunt plătite prost, medicii nu sunt aprovizionați cu vaccinuri așa cum trebuie. Cum să primești 20 de doze de vaccin antigripal, iar tu să ai 1.000 de pacienți, din care foarte mulți copii, vârstnici cu patologii pulmonare și cardiace? În alte țări, în Franța, în Germania, nici nu se uită la doza de vaccin. Iar la noi medicii de familie stau cu lada frigorifică la centrul de aprovizionare, de unde primesc 15 vaccinuri sau poate niciunul. Problema, pe undeva, este în primul rând a sistemului medical.

„Bubele” sistemului

    – Care credeți că sunt cele mai mari neajunsuri ale sistemului medical din România?
    – În primul rând, ar fi lipsa unor mecanisme care să controleze foarte bine cheltuielile din sistemul de stat. În mediul privat trebuie să dai socoteală pentru fiecare material pe care îl folosești, pentru fiecare resursă. La spitalul de stat ai o anumită libertate în acest sens. Cred că managerul ar trebui să controleze foarte bine resursele. Dacă există un spital pe pierdere, care are o mulțime de arierate, ministerul se uită și îi șterge datoria. Consider că autoritățile ar trebui să verifice ce a făcut managerul acolo, să-l sancționeze cumva sau să-l schimbe. Sunt spitale care sunt conduse foarte bine și spitale care sunt conduse jalnic și pierd o mulțime de bani. Acest aspect ar putea fi schimbat prin mecanisme gândite logic și controlate foarte bine, prin coeficienți de performanță. Să nu se mai fure, pentru că se fură în medicină. Ceea ce apare în presă este doar vârful aisbergului, dar, din păcate, ce se întâmplă în spate este monstruos – cu achiziții, aparate CT, RMN, renovări de spitale și așa mai departe. Apoi, pacientul: el trebuie să fie pus tot timpul în centrul atenției. Medicii nu știu să relaționeze așa cum trebuie cu pacientul. Cum îi spui unui om că are cancer și urmează să facă anumite tratamente? Cum îmbraci toată această informație? Din păcate, suntem deficitari la acest capitol. S-au mărit salariile – rezolvă acest aspect problema plicului, a șpăgii, care este adânc întipărită peste tot, nu numai în medicină? Nu o rezolvă. Au crescut salariile la stat – se poate alinia privatul la aceste salarii? Pentru că foarte mulți tineri specialiști care nu pot rămâne la stat trebuie să meargă la privat. Privatul poate să funcționeze pe sistem de plată și atât sau poate să funcționeze pe sistem de contract cu Casa de Asigurări, care decontează lamentabil serviciile respective. Și atunci tu, ca privat, care ai un anumit nivel al încasărilor, îți permiți să-i dai tânărului specialist un salariu de 8.000 de lei, spre exemplu? Nu. Deci, cumva, există o discrepanță între salarii. Trebuia gândit totul mult mai bine înainte de noua lege a salarizării. Biologii, chimiștii, fiziokinetoterapeuţii au fost lăsați fără salarii mărite.

    – Dacă ați fi pus să schimbați ceva în sistemul de sănătate, care ar fi prima măsură pe care ați lua-o?
    – Cred că aș face ceva pentru rezidenți. Un circuit mult mai bine gândit, în care rezidentul să bifeze anumite aspecte și să învețe foarte bine niște lucruri. Aș implementa un modul de comunicare medic–pacient chiar din rezidențiat, deși ar fi bine să se facă încă din facultate. Modulul ar trebui să fie obligatoriu, să se desfășoare în fiecare an de studiu și să fie făcut împreună cu specialiști din domeniu. Aș face prevenție, platforme de educație medicală, unde să scrie profesioniști, iar pacientul să intre și să găsească informații. Însă toate acestea ar trebui să fie foarte logic conturate și cu caracter continuu. S-au făcut foarte multe proiecte, dar au fost abandonate din varii motive: lipsă de bani , dar cred că mai mult din lipsă de interes.

    – V-ați gândit vreodată să intrați în politică?
    – Mă sperie gândul acesta. Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru are legătură cu politica. Toți facem direct sau indirect politică. Și toți ar trebui să facem politică. Să votăm atunci când este cazul, pentru că se promovează aceleași persoane, care pe unii îi mulțumesc, pe alții îi umplu de frustrare și dezamăgire. Tot ne întrebăm de ce nu se schimbă ceva. Se va schimba atunci când vom avea responsabilitatea votului, a lucrului făcut așa cum trebuie, care este în sarcina noastră. Se va schimba atunci când vom începe să ne gândim și la binele celuilalt și să ne implicăm tot mai mult în proiecte care țin de acest aspect. Pe partea de politică, am o dorință de a intra activ și de a face ceva în domeniul medicinei – propuneri de legi, clarificări de proiecte. Pe undeva însă am și rețineri, pentru că este un joc de cursă lungă, care implică sacrificii foarte mari și dezavantaje și nu știu dacă îmi permit să las deoparte ceea ce am construit până acum și să mă arunc în politică. Am avut niște propuneri în acest sens, dar consider că medicina nu ar trebui să fie politizată.

    – La un moment dat, v-ați implicat într-o acțiune de voluntariat. În ce a constat aceasta?
    – O perioadă am fost într-o secție de terapie intensivă, pe partea de cardiologie, dar m-am retras și de acolo pentru că nu mai făceam față. Am vrut să merg doar câteva ore pe zi, însă ele deveneau mai mult de 8–10 ore și am devenit extrem de obosit. Acum însă mă simt ca și cum m-aș fi pensionat. Mi-e foarte dor de pacienți, de interacțiunea aceasta, de toate poveștile culese și de-abia aștept să mă întorc. Am făcut doar un pas în lateral.

Schimbare de macaz

    – Cum a pornit ideea site-ului leapşadesănătate.ro?
    – A pornit amuzant. Într-un timp, scriam articole de genul „10 lucruri despre febră”, „10 lucruri despre paracetamol” etc. – niște postări aruncate pe Facebook. Și pentru că voiam ca oamenii să conștientizeze că sunt lucruri importante și merită distribuite, am creat #leapşadesănătate. Cumva, le dădeam de înțeles că este o leapșă, un joc în care informațiile trebuie pasate. Ulterior, într-o seară, în urma unor discuții cu prietenii, în mintea mea a încolțit ideea să fac un site, unde să distrug mituri și să fac educație medicală. Am ajuns acasă și fix în noaptea respectivă am cumpărat un domeniu web. A doua zi am terminat site-ul, am postat vreo 15 articole și am anunțat proiectul. Am publicat informații structurate sub formă de listă, dar și editoriale – povești împachetate cu sinceritate și deschidere. Iar site-ul merge în continuare, chiar dacă nu am mai avut la fel de mult timp pentru el, fiind implicat în alte proiecte. Vreau să încep și un proiect video: un studio simplu, cu o măsuță și două scaune, în care să invit medici sau alți oameni care transmit anumite lucruri și să facem emisiune pe Facebook, pe Youtube. Acest lucru se va întâmpla, probabil, din toamnă.

    – Care este povestea cărții „Dragă inimă”, pe care ați lansat-o în această vară?
    – În urmă cu trei ani, am început să public povești cu și despre pacienți din spital. Scriam pur și simplu când aveam răgaz, în timpul unei gărzi. Imediat ce ajungeam acasă, după o gardă, mă apucam să scriu ceea ce mi s-a părut interesant din timpul ei. Bineînțeles că aveam grijă să protejez pacientul, să respect confidențialitatea datelor. Așa că am îmbrăcat totul într-o „cuvertură” de poveste. Una e să expun ceva pur medical, care în esență este rece, și alte e să spun cum văd eu lucrurile, ce am primit de la pacient în afara actului medical – o pungă de pufuleți, de exemplu. Oamenii au gustat poveștile mele, de aceea am și perseverat. Ideea cărții a venit pe nepusă masă. Pentru că foarte multe dintre povești aveau legătură cu inima, m-am gândit să le fac pe toate să graviteze în jurul ei. Oamenii să vadă ce înseamnă omul din spatele halatului, cu toate suferințele lui. Să fie cumva o carte a devenirii, care să cuprindă și întâmplări din copilărie. Pe măsură ce m-am gândit la carte, am zis să rup din când în când capitolele cu o scrisoare adresată inimii – una mai mare, una mai mică și totul s-a împachetat foarte bine. Sunt povești din spital, povești reale, dar cosmetizate cumva ca să protejez pacienții.

    – Cum este Vasi, cel din spatele halatului?
    – Vasi este un om simplu, care preferă să nu i se vorbească cu dumneavoastră. Vasi are problemele lui, pendulează între depresii și stări de armonie. Vasi și-a depășit niște perioade de mari depresii, cu atacuri de panică, izolări lungi. Vasi se așază din când în când și scrie. Face asta în fiecare zi, pentru că e un soi de meditație și aduce o liniște, o contrapondere la tot ceea ce a însemnat medicina până acum. Vasi încearcă să trăiască totul cu uimire, așa cum a văzut scris în carnețelul unei paciente trecute de 80 de ani care l-a rugat să-i treacă acolo numele și numărul de telefon, promițându-i solemn că nu îl va deranja.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe