Newsflash
Interviuri

Mai puţini, mai bătrâni, mai săraci, mai bolnavi

de Alexandra NISTOROIU - aug. 7 2014
Mai puţini, mai bătrâni, mai săraci, mai bolnavi

Dr. Gabriela Părpăuţă este medic de familie în Solca din 2005. Imediat după rezidenţiat, s-a întors în mica localitate din Suceava, unde copilărise, pentru a i se alătura mamei sale, care lucrează aici de peste 45 de ani. Cu tot cu locuitorii dintr-un sat vecin, cele două femei au în grijă aproximativ trei mii de pacienţi, din care peste patru sute sunt neasiguraţi. De-a lungul timpului, au fost martorele transformărilor definitorii prin care a trecut localitatea. Închiderea staţiunii balneoclimaterice, declinul economiei locale, înjumătăţirea numărului de locuitori din oraş, alături de îmbătrânirea populaţiei sunt schimbări care se resimt şi în practica medicului de familie.

 

 

 

 

Planuri sunt, să vedem şi ce bani om avea

 

Care sunt problemele întâmpinate cel mai des în activitatea profesională?
– În primul rând, faptul că dispensarul e mai greu accesibil, se află pe deal, la ieşirea din localitate. Şi cum mai este şi un sat fără medic, care ni se adresează tot nouă, este destul de mare problema accesului. Oamenii ajung mai greu, trebuie aduşi cu maşina, mai ales dacă sunt în vârstă. Vara mai trec pe la ei copiii sau nepoţii şi îi aduc şi la medic. Noi acum facem o clădire nouă, vrem să construim un alt cabinet, mai în centru, să fie oleacă mai accesibil, că se cam plânge lumea. Trebuia să se ocupe primăria să facă, dar cum nu s-a ocupat, până la urmă am zis că facem noi. Clădirea în care suntem acum e foarte veche, dar primă­ria nu a vrut să o vândă. Iniţial au zis că o vând, apoi au zis că e patri­moniu, că nu se vinde. Oricum, ca să o reno­vezi, trebuie foarte mulţi bani. Şi-atunci soţul meu a zis că mai bine facem noi ceva de la zero. Poate o să facem o mini-clinică, să adu­cem şi medici specialişti, să fie mai multe cabi­nete, asta ar fi intenţia. Doar că e prea puţină popu­laţie aici. Ne gândim însă că poate ar fi interesaţi şi cei din comunele din jur dacă adu­cem nişte specialişti. Sunt planuri, dar om vedea şi în funcţie de banii pe care îi vom avea. Tot în clădirea aceea am vrea să fie şi o farma­cie. Avem o farmacie, cam slab aprovizio­nată, iar oamenii se duc şi cumpără de prin împrejurimi.
     Vă permite bugetul cabinetului să faceţi investiţii?
    – Nu prea. Vă daţi seama, având liste mici, nici veniturile noastre nu sunt prea mari. Clădirea o construim printr-un credit bancar. Pentru aparatură, sperăm să putem accesa fonduri europene sau să aplicăm la o sponsorizare din partea unei companii private. Acum ne documentăm, să vedem ce soluţii există. Nu aş vrea să mai facem încă un credit. Mai sunt de acoperit şi salariile... Avem o asistentă, am avut şi o femeie de serviciu, dar s-a pensionat şi nu am mai angajat pe altcineva. Am zis că ne descurcăm noi. Facem de toate.
     În 2004, staţiunea balneoclimaterică Solca a fost transformată în spital de boli cronice, iar apoi, în 2011, spitalul a fost desfiinţat. Cum aţi perceput aceste schimbări?
     – Spitalul avea o secţie de tuberculoză şi una de boli cronice. Cea de tuberculoză se închisese deja, iar în 2011 s-a închis şi cea de boli cronice, pe care au transformat-o în cămin pentru persoane vârstnice. Sincer, a fost un lucru bun, spitalul nu era foarte eficient, mai mult se pierdeau banii, erau aceleaşi persoane internate. Sigur că unii erau mulţumiţi într-un fel, că mai aveau un internist, un pneumolog, se mai făcea câte ceva, chiar dacă nu existau dotările pentru ca lucrurile să fie făcute cum trebuie. Acum, cel mai apropiat spital de noi este cel din Rădăuţi, la 20 de kilometri. Au unitate de primiri urgenţe, mulţi specialişti. Asiguraţii noştri, de regulă, acolo merg.

 

Ajung la medic când nu mai pot să aştepte

 

     În ultimii zece ani, populaţia oraşului s-a înjumătăţit şi a îmbătrânit. Cum s-au reflectat aceste schimbări în activitatea dumneavoastră?
     – Aşa e, la noi, tineretul e plecat, mai mult sunt persoane vârstnice, cu pensii mici, cu posibilităţi mai reduse, cu mai multe boli cronice. De multe ori, stau şi aşteaptă până ajung în nişte faze grave, când e foarte greu să îi tratezi şi nici nu vor să meargă la spital. Sunt bătrâni, singuri acasă, aşteaptă să vină copiii sau nepoţii, care îi mai caută, îi mai duc la consultaţii. Aici preferă să îşi vadă de treburile câmpului, de cosit, de arat. Ajung la medic când nu mai pot să aştepte. Când îi aduc copiii, nici nu mai ştii de unde să începi, că au o grămadă de boli. Noi avem pe liste pensionari, câţiva salariaţi şi copii. Cei mai mulţi au venituri mici, mulţi pensionari au pensia minimă, de 350 de lei. Când le mai spui că trebuie să îşi cumpere şi aia şi ailaltă, vai de noi, ne chinuim. Mai simplu e să încercăm să le dăm ce e mai ieftin. Na, ce să faci? Sau când îi spui cuiva: du-te că trebuie să îţi mai faci nu ştiu ce investigaţie! Nu se duce. Din fericire, pentru analizele de sânge colaborăm cu un labo­ra­tor de la Vatra Dornei, care vine o dată pe săptămână şi recoltează sângele aici.
    – În ce măsură se reflectă condiţiile scăzute de trai în adaptarea stilului de viaţă la cerinţele unor afecţiuni cronice?
   – Destul de mult, vă daţi seama. Cum să le dau să urmeze o dietă specială, de exemplu? E foarte greu. Ei mănâncă de multe ori ce pot, când pot, cum pot. Nu pot urma un regim corect, cu veniturile astea mici. Din fericire, mişcare fac cu toţii, cu mâncarea e mai greu. Şi de-aici pornesc multe. Lipsa banilor e o problemă foarte gravă. Eu am prins alte vremuri când eram mică. Solca era altfel, avea fabrică de bere, cooperativă de broderie, confecţii, covoare, un spital foarte bine dotat, cu mulţi medici şi specialităţi. Cândva, aici se făceau şi operaţii. Era o familie de chirurgi, venită din Bucureşti, făceau chirurgie toracică. Era altceva. Acum toate s-au închis. După revoluţie, n-au mai rămas decât şcoala, ocolul silvic, căminul de bătrâni, poliţia şi un centru de plasament. Foarte puţine locuri de muncă. Şi acum toată lumea se plânge de bani. Noroc că mai au prin gospodărie câte un animal. Altfel, dacă ar fi să cumpere tot, nu cred că ar avea cu ce. De multe ori, mă întreb cum se descurcă, mai ales că în multe cazuri niciunul nu are salariu.

 

Lista de neasiguraţi tot creşte

 

     Câţi pacienţi neasiguraţi aveţi?
     – Eu mă ocup de vreo două sute. Majoritatea sunt tineri care au terminat liceul, plecaţi prin străinătate, la muncă. Apoi, sunt cei care au ajuns la vârste de pensie şi, tot aşa, n-au plătit sau au plătit un an, doi, cât au avut nevoie, cât au avut o problemă medicală. Lista de neasiguraţi creşte de la lună la lună. Oamenii plătesc doar când au o boală, când au nevoie de medic, dar în rest nu, pentru că nu au bani. Şi nu au din ce câştiga bani. Şi mai sunt cei asiguraţi în străinătate, unde lucrează. Avem foarte multe persoane tinere plecate. Cei care au terminat liceul au cam plecat. Puţini rămân pe-aici, dar şi aceştia lucrează, de fapt, două-trei luni pe an în Germania, este o firmă care îi duce, pe rând, acolo. Mai pleacă unul, mai pleacă celălalt, aşa mai trece anul.
     Care sunt principalele surse de informare pe care le folosiţi?
    – Participăm la multe evenimente: simpo­zi­oa­ne, conferinţe, mese rotunde organizate pentru medicii de familie. Mergând acolo, automat rămâi cu ceva, te concentrezi pe un subiect. Acasă, e mai greu să găseşti timp. Citeşti printre picături, că mereu sunt şi alte treburi de făcut. Mai citim prin reviste sau pe internet. Sunt abonată de multă vreme la ziarul „Viaţa medicală“, m-am înscris şi în programul EMC.
     Cum vă ajută participarea la acest program EMC?
     – Este foarte util, mai aflăm noutăţi care ne ajută în practică. Ziarul îl citeam oricum şi înainte şi ne-am bucurat mult că a apărut şi programul ăsta. Mai aflăm noutăţi, învăţăm, că uneori nu mai reuşim să citim şi alte reviste.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe