Asociația Națională de Îngrijiri Paliative
(ANIP) și Fundația Hospice „Casa Speranței“ organizează, în perioada 8–10
octombrie, la Târgu Mureș, a șaisprezecea Conferință națională de îngrijiri
paliative. Sunt așteptați în jur de 150 de medici din 16 specialități diferite,
cei mai mulți din medicina de familie și oncologie.
Îngrijirea paliativă înseamnă creșterea
calității vieții, însă pentru unii bolnavi rămâne un lux pe care nu și-l pot
permite. România nu duce lipsă de inițiative, dintre acestea cea mai importantă
fiind desfășurată de Hospice „Casa Speranței“, după un model consolidat în mai
bine de 23 de ani. În țara noastră sunt aproape patru sute de medici și alt
personal medico-sanitar pregătiți să ofere îngrijiri paliative. De ce nu o pot
face întotdeauna aflăm de la Mălina Dumitrescu, președinta ANIP.
– Sunt mulți medici români specializați în îngrijiri paliative?
– În prezent sunt, dacă nu mă înșel, 396, dar, din păcate, nu
toți lucrează în domeniu. Faptul că au urmat cursurile dovedește însă interes
în dezvoltarea lor profesională către abordarea paliativă. Deja avem format un
grup de specialiști care pot dezvolta servicii în țară. Sunt foarte mulți
medici de familie în acest grup.
– Este nevoie de o pregătire formală pentru acest gen de
îngrijiri?
– Da, este nevoie de o calificare și acest lucru a fost bine
primit în zona medicală din România încă din anul 2000. La asistenții medicali,
din păcate, ne luptăm de ani buni cu sistemul pentru recunoașterea acestei
competențe. În câteva țări europene, îngrijirea paliativă este deja o
specialitate, la noi însă este o competență. În urma unui curs de aproape un an
și jumătate, cu module de teorie și practică, cei care îl absolvă primesc un
atestat de studii complementare în îngrijiri paliative.
– După ce obțin atestatul, ce îi împiedică să lucreze în
domeniu?
– Nu toți lucrează pentru că sistemul nostru de sănătate nu este
pus la punct în a avea servicii dezvoltate în toate județele. Noi vrem ca
lucrurile să se schimbe, mai ales pentru că a fost semnat un acord cu Banca
Mondială pe perioada 2014–2020, în care se va introduce o componentă de
îngrijire paliativă în mod special, care vizează înființarea de servicii noi în
toate județele în care încă nu există îngrijiri paliative, respectiv 29 de
compartimente de îngrijiri paliative în spitalele publice și 90 de echipe de
îngrijiri la domiciliu, 90 de ambulatorii de specialitate de îngrijiri paliative.
Aceasta a fost o propunere pe care Hospice „Casa Speranței“ și ANIP au
înaintat-o Ministerului Sănătății, pentru o dezvoltare națională coordonată și
coerentă. Din cele 338 de milioane de euro din împrumutul luat de la
Banca Mondială, sunt alocate fonduri speciale pentru crearea acestor servicii
în spitalele publice.
– În prezent, care este situația unităților de îngrijiri
paliative?
– În România sunt acum 43 de unități cu paturi care oferă
servicii de paliație. Nu sunt neapărat secții de 25 de paturi, unele au doar
patru paturi, de pildă. Unele sunt în sistemul public, iar altele în privat.
Din păcate, 19 județe nu au asemenea unități – în special în Sud-Vest
(Mehedinți, Caraș-Severin, Gorj) și în sudul Moldovei (Vaslui, Vrancea ș.a.).
Acolo și interesul pentru cursurile de paliație este mai scăzut.
– Cum sunt finanțate îngrijirile paliative?
– Noi am făcut studii pentru a vedea cât costă o vizită la
domiciliu și, respectiv, o zi de internare în spital în sistemul public sau în
cel privat. În urma acestor studii, au rezultat anumite costuri, pe care le-am
propus apoi spre decontare Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin 2010,
și de atunci ele sunt rambursate de CNAS. O vizită la domiciliu, care include
costuri de personal, medicamente, materiale sanitare pentru un pacient
imobilizat la pat, inclusiv transportul, costă în jur de 90 de lei, iar Casa
decontează 60 de lei. Relativ bine, să zicem, dar, dacă am compara banii
alocați pentru spitalizare și banii alocați pentru îngrijiri la domiciliu
(paliativele sunt o parte mică din îngrijirile la domiciliu), acestea din urmă
ar ocupa cam 0,6% din ceea ce înseamnă îngrijirea spitalicească. Or, studiile
internaționale arată că la domiciliu îi poți acorda pacientului o calitate mai
bună a îngrijirii și mult mai cost-eficientă. Alocarea între spital și
domiciliu nu este încă optimă. Dacă pacientul oncologic, de exemplu, nu are
parte de o îngrijire paliativă în comunitate, la el acasă sau într-un altfel de
serviciu, clar va suna la 112 și va încărca spitalul. Și mai e o problemă: nu
sunt decontate toate serviciile. De exemplu, noi, la Brașov, avem în îngrijire
curentă în jur de 250 de pacienți adulți și copii; dintre aceștia, Casa nu a
vrut să deconteze decât pentru 35 de pacienți lunar.
– În ambulatoriu se poate face paliație?
– Se poate, dar legea nu permite deschiderea cabinetelor decât
pe specialitate, nu și pe competență. Iar medicii noștri au competență în
îngrijiri paliative. Noi facem îngrijiri paliative în ambulatoriu prin Hospice
„Casa Speranței“ la Brașov și București. Am făcut o serie de demersuri, dar
fără succes. Așa cum tot prin competență poți să-ți deschizi un cabinet de
acupunctură, cred că ar fi normal să poți să deschizi și unul de paliație. În
oncologie, de exemplu, există perioade de șase, opt, zece luni când pacientul
ar putea fi monitorizat în ambulatoriu, dar singurele ambulatorii sunt ale
noastre, ale fundației. De multe ori se spune că acest lucru ar trebui făcut de
medicul oncolog. Nu îl face. Oncologii se bazează pe competența medicului de
paliație pentru a urmări bolnavul în fazele respective de boală, când deja ei
nu mai intervin cu alte tratamente.
– Este reglementată paliația în România?
– Nu este. Am făcut o propunere de lege specială a paliației
către Parlament, în 2010, dar nu a trecut. Am încercat apoi – și am reușit – să
introducem elemente legate de paliație în legislația existentă.
– Mai sunt câteva zile până la conferința națională de îngrijiri
paliative, de la Târgu Mureș. Ce tematică veți aborda anul acesta?
– Foarte importante sunt subiectele legate de comunicarea cu
pacientul. Comunicarea, prognosticul, discutarea obiectivelor de îngrijire în
cazul specific al pacienților care au nevoie de îngrijiri paliative. Vom
discuta nu doar despre problemele medicale, ci și despre cele care țin de alte
specialități: kinetoterapie, partea psihoemoțională a comunicării cu pacientul.
Vom avea ateliere legate de anumite probleme specifice îngrijirii paliative,
cum ar fi îngrijirea colostomei, a traheostomei, a fistulelor. Vom avea
seminare privind suportul echipei de profesioniști. De asemenea, vom prezenta
câteva din proiectele mari naționale pe care le derulăm în momentul acesta,
unul dintre ele fiind legat de crearea unor mecanisme de control al calității,
respectiv niște grile de evaluare a serviciilor de îngrijiri paliative din
țară. Speranța noastră este ca autoritățile să le preia după ce ele vor fi
pilotate și încercate, pentru că ceea ce se vede în momentul acesta, în numărul
mai mare de servicii, este o scădere a calității. Mai avem un proiect, cu
finanțare elvețiană, de implicare a medicilor de familie, și unul de instruire
a coordonatorilor de voluntari, care să poată lucra în serviciile de paliație
din țară.
– Veți avea și invitați speciali?
– Anul acesta, vor veni invitați speciali din țară și din
străinătate: dr. Alison Landon (Marea Britanie), conf. dr. Monica Tarcea (Târgu
Mureș), prof. dr. Despina Baghiu, președinta Societății Române de
Onco-Hematologie Pediatrică, și prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat în
Ministerul Sănătății. Conf. dr. Daniela Moșoiu va transmite mesajul Asociației
europene de îngrijiri paliative, ca membru în boardul organizației.
.jpg)
