Newsflash
Interviuri

Lecțiile prezentului și producția autohtonă de medicamente

de Dan Dumitru MIHALACHE - dec. 11 2020
Lecțiile prezentului și producția autohtonă de medicamente

Jumătate din deficitul balanţei comerciale din România este generat de medicamente (15%) și industria chimică (40%), potrivit dr. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj și președinte al PRIMER. Ţara noastră este captiva importurilor de medicamente, vaccinuri, produse biologice etc., iar politicile guvernelor de până acum se pare că au scăpat din vedere întărirea producţiei autohtone de astfel de produse.

Dragos-Damian_APMGR

Aţi afirmat, la un moment dat, că dacă vi s-ar pune la dispoziţie 100 de milioane de euro aţi putea construi trei fabrici: una de vaccinuri, una de injectabile pentru ATI și una de alcool izopropilic. Ce v-a determinat să spuneţi asta?

În perioada 2007-2019, România a pierdut trei sferturi din cota de piaţă a medicamentelor fabricate în ţară. Nu pentru că acestea nu au mai putut fi fabricate, ci pentru că reglementările au redus din competitivitatea producătorilor interni. Dacă în aceeași perioadă, ţări precum Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia au primit sprijin guvernamental pentru tehnologizare și internaţionalizare, am putea spune că cel mai bun lucru pe care l-au făcut guvernele României este că nu au închis fabricile din ţară. Nu pentru că nu au încercat: cu Institutul Cantacuzino chiar au reușit și vă amintiţi de încercările de a „vinde” Antibiotice.

Dar producătorii au încercat un dialog cu politicienii?

Până în 2017 nu au avut o platformă solidă de dialog cu politicienii și din acest motiv nu s-au putut constitui într-un partener pentru a crea strategii politice. Fabricile din ţară au fost mai degrabă axate pe neajunsurile imediate – procurarea de materii prime, deficitul de resurse umane calificate, restricţii în extindere. Aceste probleme nu au lăsat vreme și nici resurse pentru a sta toată ziua pe scările Parlamentului și a face lobby, cum au făcut alţii, investind milioane de euro în firme calificate pentru așa ceva.

Ceva intervenţii știu că au mai fost...

Da, au existat doar voci izolate, care au arătat degeaba, începând cu 2015, că în caz de forţă majoră singurul partener rămân fabricile din ţară, dar nimeni nu a ascultat. Sau au spus degeaba că România are o rată a importurilor de medicamente de 90%, ceea ce o face captivă și șantajabilă. Nimeni nu a dat importanţă.

UNDE NE SUNT SPECIALIȘTII?

Să revenim la cele trei fabrici despre care făceaţi vorbire.

Cele trei fabrici, care ar trebui construite în proprietatea statului, ar acoperi necesarul pentru anumite medicamente care nu se fabrică deloc în România. Mai bine zis nu se mai fabricau după închiderea Institutului Cantacuzino, și anume vaccinuri și produse biologice, sau se fabrică în cantităţi insuficiente ori incomplete, adică produsele injectabile de primă necesitate în secţiile de ATI. Dar construcţia acestor fabrici ar trebui să fie în strategia statului român, nu să vină agenţii economici să tragă de mânecă autorităţile pentru a le construi.

Are statul român specialiști capabili să proiecteze, construiască și administreze fabrici de medicamente?

Răspunsul franc este că nu are, sau mai bine zis i-a pierdut, determinând România să fie dependentă de importuri. Majoritatea companiilor internaţionale care activează în ţară sunt reprezentanţe de lobby și comerciale. Ele nu fac altceva decât să bată la cap autorităţile ca să deconteze medicamente noi pentru ca apoi să le vândă promovându-le la medici. Asta nu e rău, dar nu are nimic de-a face cu administrarea unui sit de fabricaţie, care mai are și dezvoltare de produse noi, laboratoare de calitate, centre de studii clinice etc. Dacă absenţa specialiștilor ar fi singura provocare, atunci desigur că poate fi utilizată expertiza profesioniștilor din siturile existente pentru a proiecta și construi fabricile sugerate. Și, în ultimă instanţă, se poate apela la experţi internaţionali. Știaţi, de exemplu, că cei mai buni specialiști în producţia de medicamente convenţionale și de biotehnologie se află în Asia, China, India și Coreea de Sud?

AGENŢII DUBLI ȘI POLITICILE PUBLICE

Cum putem scăpa de povara importurilor? Cum ne putem întări capacităţile de producţie autohtone?

România, la fel ca celelalte ţări, nu poate deveni o „insulă”, nu are capacitatea – și nici nu trebuie – să devină auto-suficientă în producţia de medicamente. Dar situaţia în care ne aflăm acum, cu 90% dependenţă de importuri, chiar și pentru cele mai elementare substanţe, și fără o strategie corectivă ne face foarte vulnerabili și, absolut condamnabil, arată că nu putem asigura nici măcar medicamentele banale pentru pacienţii cronici. Ce folos că ne lăudăm cu accesul la medicamente de ultima generaţie, care costă zeci, sute de milioane de lei, când scurtăm viaţa pacienţilor care nu găsesc în farmacii medicamente de 10-20 de lei?

Și totuși, e nevoie să fie un echilibru între toate acestea.

Echilibrul dintre medicamente mai noi sau mai vechi, dintre producţia domestică și importuri este generat de politici publice, făcute de oameni pricepuţi, care au învăţat din lecţiile prezentului pentru a le evita în viitor. Autorităţile, din păcate, nu au pe lângă ele specialiști din zona producţiei de medicamente, au mai degrabă consultanţi pe care eu îi numesc „agenţi dubli”. Ei lucrează pe lângă partide politice sau diferite autorităţi, dar sunt și pe statele de plată ale unor companii farmaceutice internaţionale.

DEPENDENŢA DE ZONA ASIATICĂ

Ar putea UE, și pe cale de consecinţă România, să scape de crizele de medicamente și de dependenţa producţiei de provenienţă asiatică?

Nu pot și nici nu trebuie! Este nedrept să dai vina pe China și India pentru greșelile tale. Crizele de materii prime și de medicamente nu apar din cauza dependenţei de zona asiatică, ci din cauza unor reglementări nepotrivite, neverificate și neschimbate în ultimul ciclu parlamentar european. Într-o opinie pe care am scris-o în 2019 am arătat că în următorii cinci ani criza se va agrava din cel puţin trei motive: lipsa alinierii la nivelul UE a politicilor publice cu privire la medicamente; supra-reglementări, care s-au dovedit în timp inutile, au fost păguboase, au fost introduse fără perioade de tranziţie sau au dus la blocarea competitivităţii fabricilor din UE; reglementări fără viziune pe termen lung și cu consecinţe transnaţionale luate în izolare, la nivelul guvernelor statelor membre.

Mai nou, parcă se mișcă lucrurile și la nivelul UE.

Se pare că pandemia a forţat „uriașul” UE să se trezească și să-și dorească să schimbe ceva până în 2027. Asta și datorită, în opinia mea, președintelui în exerciţiu al UE, care a înţeles mesajele Asociaţiei Europene a Producătorilor de Generice și Biosimilare, Medecins for Europe, și a început reformele în Sănătate. În zona medicamentelor, pe lângă punerea la punct a unui plan de sprijinire a producţiei de medicamente ieșite de sub patent în interiorul Uniunii, statele europene par a fi dispuse să înceapă a adopta o serie de măsuri privind accelerarea aprobării înregistrării anumitor medicamente, revizuirea politicilor de preţuri, analiza efectelor exporturilor paralele de la ţările din Est către cele din Vest, alinierea evaluării tehnologiilor medicale și a protocoalelor terapeutice, regândirea politicilor de protecţie a patentelor pentru medicamentele cu o singură sursă.

Puteţi spune același lucru și despre România?

Vrând-nevrând, România, împinsă sau nu de la spate, va trebui să ia o serie de măsuri pentru a găsi căi de cooperare cu producătorii de medicamente din ţară. Altfel, va rămâne pasivă la planurile UE și nu va reuși să atragă bani din cele 9,7 miliarde de euro din axa EU4Health, continuând să fie doar un importator net de medicamente. Reamintim, deficitul balanţei comerciale din România este dat în proporţie de 15% de medicamente și de 40% de industria chimică – acestea sunt două zone în care ar trebui să avem un plan strategic până în 2030.

Soluții la îndemâna autorităților, în Viziunea
dr. Dragoș Damian

  • Institutul Cantacuzino să intre într-un parteneriat tehnologic, de licenţe și reţete, cu un producător asiatic de biotehnologie. Cei mai mari producători de profil sunt în Coreea de Sud, China și India. Astfel, poate beneficia de asistenţă în producţia pentru uz domestic de vaccinuri și preparate biosimilare;
  • Tg. Mureș, unde există o concentrare de situri de fabricaţie, să devină un cluster de dezvoltare de tehnologii noi, finanţat de statul român;
  • Oricărei fabrici din ţară să i se dea o autorizaţie specială pentru a produce controlat medicamente hormonale și cortizonice, care au generat repetate crize și care trebuie produse în condiţii speciale;
  • Fabrica din Iași să devină exportator net de antibiotice pentru toată UE;
  • Cele trei situri din București care produc Paracetamol să devină hub-uri de producţie pentru întreaga UE – cel mai mare deficit în pandemie a fost cel de Paracetamol, 20 de ţări din UE au raportat lipsa acestui medicament;
  • Fabrica din Sibiu să fie achiziţionată de stat și să fie transformată într-un hub de producţie de medicamente oncologice, aceasta fiind, de altfel, chiar destinaţia iniţială;
  • Situl de fabricaţie de perfuzabile, în curs de construcţie la Timișoara, și cel din București să devină centre de producţie pentru UE.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe