Dr.
Adela Burac este medic infecționist la Spitalul Județean de
Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. A terminat Medicina la Iași și a căutat o
specialitate complexă, activă, în care să își poată exersa cunoștințele în
folosul celor pe care îi tratează. Nu crede că există multe probleme în
sistemul medical din țara noastră, dar ar fi mai mulțumită dacă s-ar găsi
soluții pentru ca noua generație de medici să nu mai plece în alte țări pentru
condiții mai bune de lucru.
– De
ce ați ales medicina și de ce bolile infecțioase?
–
Am considerat că sunt persoana potrivită pentru medicină. Empatizez cu oamenii
și vreau să îi ajut. Inițial am vrut să fac gastroenterologie, dar până la urmă
am ales bolile infecțioase. Nu am vrut o specialitate chirurgicală, care nu
cred că mi s-ar potrivi, așa că m-am orientat spre partea medicală. Am căutat o
specialitate complexă cu patologie variată, mai ales acută, în care să existe
și situații de urgență. Bolile infecțioase au o mulțime de manifestări și
practicarea acestei specialități presupune o abordare globală a cazurilor, în
care trebuie să iei în considerare multe aspecte. Asta m-a atras, în primul
rând. Pe de altă parte, am căutat să am timp și pentru familie, lucru care cred
că se poate în această specializare.
–
Cu ce cazuri vă confruntați mai frecvent, cu cele cronice sau acute?
–
În prezent, avem mai multe cazuri acute. Când mi-am început practica medicală
nu pot spune că predominau cronicii, dar erau mai multe cazuri decât avem în
momentul de față. Acum, aproape 90% din cazuri sunt cu patologie acută.
Internăm multe cazuri de sepsis. Pacienții cu sepsis vin de multe ori cu
germeni multirezistenți și ne sunt aduși de pe alte secții. Sunt de obicei
pacienți imunocompromiși, cu multiple afecțiuni sau cu afecțiuni terminale.
Aceste cazuri necesită cel mai mare efort din partea noastră, pentru că sunt
cele mai grave. În afară de acestea, meningitele și encefalitele sunt pe secție
în permanență. Avem și multe enterocolite și, în particular, enterocolite cu Clostridium
difficile care sunt în creștere. Și acestea sunt dificil de tratat. Sunt și
cazuri de pneumonii și endocardite, dar nu predomină. Specialitatea de boli
infecțioase este o specialitate grea. Este o provocare să o practici, dar sunt
și satisfacții – să vezi un pacient care pleacă pe picioarele lui este mare
lucru pentru noi.
–
Vă confruntați des cu probleme de rezistență bacteriană?
–
Da. În general, aceste cazuri multirezistente ajung la noi pentru că au nevoie
de mai mult decât antibioticele uzuale prescrise în ambulatoriu sau pe alte
secții. În spital există o comisie pentru antibiotice, care supervizează
tratamentele la acești pacienți. Avem multe cazuri de germeni multirezistenți,
dar îi identificăm rapid cu ajutorul laboratorului din spital, care este foarte
important în astfel de cazuri și ne ajută să știm ce tratăm. Pacienții cu
aceste probleme sunt în general plurispitalizați sau oncologici,
imunodeprimați. La aceștia, administrarea antibioticelor trebuie făcută cu mare
grijă și trebuie să încercăm să reparăm ce s-a stricat sau să recuperăm ce se
mai poate. Bacteriile au dobândit rezistență din cauza abuzului de antibiotice,
care este real. Administrarea antibioticelor se controlează ușor în spital, dar
este cale lungă până la eliminarea rezistenței. Trebuie redus și în spital
consumul de antibiotice, și nu trebuie să uităm că putem să apelăm la rotația
antibioticelor, atunci când este nevoie. Noi încercăm să nu folosim același
antibiotic până îl depreciem. Există acea comisie specială, care urmărește
tratamentele cu antibiotice, dar poate ar trebui urmărită și prescrierea
antibioticelor de medicii de familie sau de cei din ambulatoriu.
–
Vă ocupați și de hepatitele cronice? Aveți multe cazuri de acest fel?
–
Cea mai mare parte din hepatitele cronice au fost preluate de secțiile de
gastroenterologie. Noi internăm mai mult pacienți cu ciroză, în stadii
avansate. Hepatitele cronice simple vin la noi pe internare de zi. Avem în jur
de o sută de internări pe zi, în care intră hepatitele virale cronice și
infecțiile HIV.
–
Aveți mulți pacienți cu hepatită C care au primit tratamentul fără interferon?
–
Deocamdată nu sunt mulți, dar din luna mai tot primim astfel de pacienți.
Tratamentul interferon free se dă în clinică. Noi tratăm mai mult cazuri care
necesită interferon, cum ar fi hepatitele B sau C care nu îndeplinesc
criteriile pentru tratamentul fără interferon.
–
Simțiți că pacienții conștientizează importanța prevenției primare a hepatitei
B?
–
În prea mică măsură. Noi recomandăm vaccinul împotriva virusului hepatitic B
contacților familiali și gravidelor. Dar profilaxia pentru hepatita B este
indicată mai ales doctorilor. În acest caz, recomandarea o face Direcția de
sănătate publică a fiecărui județ.
–
Aveți și cazuri de HIV/SIDA?
–
Da, la noi vin toate cazurile din județ. Eu momentan nu mă ocup de cazurile
HIV/SIDA în spital, pentru că lucrăm prin rotație cu acești pacienți. Sunt trei
medici care se ocupă de cele peste 200 de cazuri pe care le avem. Cu ani în
urmă, o mare parte din internările noastre erau pacienți cu HIV în stadii
finale. Acum sunt mult mai puține cazuri ajunse în stadiile terminale ale
bolii, iar aceasta se datorează noilor tratamente, care au crescut mult
speranța de viață a pacienților.
–
Cum vă descurcați cu tuberculoza rezistentă la tratament?
–
Avem și astfel de cazuri, dar nu le urmărim noi. Noi doar le depistăm
întâmplător. Ele sunt în general pneumonii trenante. Cazuri de tuberculoză
extrapulmonară nu prea sunt, poate doar meningite. Destul de rar mai găsim
spondilodiscite care se dovedesc tuberculoase. În cazurile afectării pulmonare,
tratamentul îl facem în colaborare cu pneumologii. Noi îl începem iar ei îl
finalizează în teritoriu. Dar în momentul în care noi diagnosticăm un TBC
pulmonar, îl trimitem la pneumologie.
–
Ce ați dori să se schimbe în sistemul medical din România?
–
Lucrând într-un spital județean, nu am multe nemulțumiri. Se lucrează așa cum
trebuie. Aici avem la dispoziție metode de investigație moderne, care există și
în spitalele din orașe mai mari. Avem acces la imagistică, laborator, colaborăm
bine cu alte secții. Poate s-ar putea schimba puțin sistemul gărzilor. Lucrăm
foarte mult și resimțim gărzile grele. În altă ordine de idei, pentru a ne fi
mai bine, și nouă și pacienților, ar trebui schimbată mentalitatea pacienților.
Adresabilitatea este foarte mare la spital. Suntem prea aglomerați. Pacienții
nu mai trec pe la medicii de familie sau prin ambulatoriu, vin direct la
spital. Deși își pot rezolva multe afecțiuni până să vină la spital, ei aleg să
nu o facă. Probabil că le este mai comod sau au mai multă încredere în medicii
din spital, dar la spital ar trebui să ajungă doar cazurile grave. Un alt
neajuns al sistemului cred că ar fi lipsa centrelor de îngrijiri paliative. Noi
ne confruntăm des cu cazuri grave, pe care le rezolvăm, dar care necesită, după
ce pleacă de la noi, îngrijiri pe termen lung. Cel puțin local, nu ar fi rău
dacă s-ar putea dezvolta mai mult aceste centre sau să se formeze compartimente
care să ne ajute cu bolnavii pe care nu îi mai putem trata, dar nici nu îi
putem trimite acasă.
–
V-ați gândit vreodată să emigrați?
–
Eu nu, dar am mulți colegi care au plecat sau vor să plece. Din generația mea
mai puțin, pentru că noi am depășit vârsta la care să ne mai gândim la
emigrare. Dar noile generații de medici se gândesc serios la asta și chiar o
fac. Și apoi ne afectează pe noi, cei care rămânem. Se simte acest lucru în
ritmul nostru de lucru și în cantitatea de muncă. Pe de altă parte, am și
colegi care spun că nu vor să plece, că au aici tot ce vor de la viața lor
profesională. Aici vorbesc de colegii din medicina de urgență.