La început de an universitar, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti ne dezvăluie câteva din proiectele care îşi aşteaptă rezolvarea. Acad. Ioanel Sinescu vorbeşte despre performanţa academică a instituţiei pe care o conduce, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.

"> Institut de cercetare, campus şi performanţă academică. UMF „Carol Davila“ ţinteşte departe - Viața Medicală
Interviuri

Institut de cercetare, campus şi performanţă academică. UMF „Carol Davila“ ţinteşte departe

de Dr. Aurel F. MARIN - oct. 3 2013
Institut de cercetare, campus şi performanţă academică. UMF „Carol Davila“ ţinteşte departe

La început de an universitar, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti ne dezvăluie câteva din proiectele care îşi aşteaptă rezolvarea. Acad. Ioanel Sinescu vorbeşte despre performanţa academică a instituţiei pe care o conduce, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.

Interviu cu acad. Ioanel Sinescu

 

  – Începutul unui nou an universitar este un bun moment de bilanţ. Ce a realizat Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ în mandatul dv. de până acum? Au trecut deja trei semestre de când aţi fost ales rector.
   – Aş începe prin a spune că suntem pe direcţia bună şi că universitatea a progresat.
  – Cum definiţi acest progres?
   – Noţiuni noi, introducerea de metode moderne, eficace, în educaţia studenţilor, implicarea directă şi responsabilă a rezidenţilor în actul medical, sub supraveghere, în aşa fel încât promoţiile de absolvenţi, promoţiile de rezidenţi din toate specialităţile, doctoranzii universităţii noastre au, cred eu, destule motive pentru a fi mulţumiţi de pregătirea pe care o primesc la „Carol Davila“, de nivelul la care ajung să practice medicina după ce devin specialişti şi de nivelul cursurilor postuniversitare pe care le oferim. Activitatea este complexă, este o universitate foarte mare. Avem 19.000 de studenţi, incluzând aici studenţii, rezidenţii, doctoranzii şi participanţii la cursurile de perfecţionare. Suntem angrenaţi pe toate fronturile şi în toate domeniile de specializare medicală, prin facultăţile noastre. Celor trei facultăţi cu tradiţie li s-a adăugat, în mandatul meu de rector, o a patra, Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.
  – Această nouă facultate este acreditată?
   – Deocamdată este autorizată de ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, n.n.) iar acreditarea se va decide anul viitor. Anterior, specializarea era disponibilă în cadrul Facultăţii de Medicină. Dintre universităţile din ţară, doar la Bucureşti şi la Craiova s-au înfiinţat facultăţi cu acest profil, dar se vor înfiinţa şi la alte universităţi de medicină şi farmacie. Anul acesta, la examenul de admitere, am înregistrat o afluenţă importantă de candidaţi, la specializările oferite de această nouă facultate. Probabil că interesul va creşte, având în vedere că practica europeană, la acest nivel, este permisă numai în urma dobândirii licenţei la o universitate de profil.

Institutul de cercetare de la „Carol Davila“

  – Să revenim la realizările din mandatul dv. de rector.
   – Activitatea de cercetare a fost impulsionată şi suntem pe punctul de a înfiinţa – cred că vom reuşi acest lucru anul viitor – un institut de cercetare în cadrul UMF „Carol Davila“, cu bani europeni.
  – Vorbim de o structură organizatorică sau de o infrastructură dedicată cercetării?
   – De amândouă, cu o practică interdisciplinară integrată, în care să se regăsească toţi cei care pot face cercetare ştiinţifică. Aceasta este, de fapt, o obligaţie pentru toate cadrele didactice. La momentul actual, cercetarea monodisciplinară nu mai poate câştiga suficientă profunzime încât să convingă. Este nevoie de cercetare interdisciplinară, aprofundată, până la celulă şi, în interiorul celulei, până la genom.
  – Şi în momentul de faţă există departamente şi clinici cu dotări pentru cercetare, dar acestea sunt disparate. Institutul pe care doriţi să îl înfiinţaţi poate crea o infrastructură comună?
   – Aceasta este dorinţa noastră, urmărim ca activitatea de cercetare să fie integrată în cadrul acestei structuri, coordonată de prorectorul cu coordonarea ştiinţifică.
  – Profesorul Dragoş Vinereanu?
   – Da, iar în această structură ar urma să se regăsească vârfurile cercetării ştiinţifice din universitatea noastră, antrenând în cercetare studenţii, tinerele cadre didactice şi categoria specială de medici-cercetători, care vor funcţiona, sper, începând de anul viitor, în număr tot mai mare. O universitate trebuie să aibă un segment important de activitate dedicat cercetării ştiinţifice de vârf.
  – Apropo de implicarea studenţilor, după ştiinţa mea sunt foarte puţine structuri existente în universitatea pe care o conduceţi, care facilitează implicarea studenţilor în cercetare. Ar fi grupul de neuroştiinţe, grupul studenţilor cu activitate ştiinţifică – SOMS... Mai sunt altele?
   – Societatea Studenţească de Chirurgie şi, evident, fiecare clinică sau departament, în funcţie de facilităţile dezvoltate până acum, prin ceea ce poate oferi tinerilor înscrişi la studii de licenţă, atrage studenţii interesaţi de un domeniu sau altul.
  – Dar nu sunt structuri organizate, bine definite în acest scop.
   – Este, dacă vreţi, oferta pe care cadrele didactice o fac studenţilor în stagii.
  – Mă gândesc că ar fi util, pe site-ul universităţii, de pildă, să existe o secţiune dedicată cercetării, în care să fie enumerate toate colectivele care primesc studenţi pentru cercetare. Tinerii ar şti ce pot alege.
   – Există informaţiile, dar într-o altă formă. Organizăm o sesiune de granturi pentru cadrele didactice – anul trecut au fost 25 de câştigători de granturi, de câte 5.000 de euro fiecare, fonduri puse la dispoziţie de universitate. Aceasta este o altă noutate, pe care noi am promovat-o în acest mandat. Anul acesta vom oferi 30 de astfel de granturi, pentru tinerele cadre didactice angrenate în cercetare.

Relaţii academice

   – Condiţionaţi acordarea granturilor de publicarea rezultatelor?
   – Obligatoriu, aceste granturi trebuie să aibă o finalitate: două publicaţii ştiinţifice şi susţinerea rezultatelor, la finalul celor doi ani de studiu. Astfel, revenind la ideea anterioară, studenţii medicinişti şi tinerele cadre didactice de la „Carol Davila“, mai ales cele cu vocaţie de cercetare, au uşi deschise către performanţă.
   – Vă întrebam de publicare din perspectiva înfiinţării institutului de cercetare.
   – Acesta ar fi scopul lui. Publicaţiile de vârf din universitate apar, în prezent, doar în măsura în care un cadru didactic este interesat şi practică o specialitate aprofundată, în care s-a consacrat. Dar vrem să oficializăm lucrurile prin acest institut condus de prorectoratul de cercetare ştiinţifică şi de departamentul de cercetare. Ne dorim ca activitatea să fie coagulată, programată, coordonată şi – nădăjduim – performantă. Iată, un alt angajament pe care l-am luat când am candidat pentru funcţia de rector, acela de a dezvolta activitatea de cercetare. Cred că suntem pe un drum bun şi că realizările nu vor întârzia să se vadă. Aş adăuga, la acest capitol, şi primul congres al UMF „Carol Davila“, desfăşurat la începutul verii, cu o participare internaţională prestigioasă. Cu acel prilej, opt profesori, personalităţi internaţionale de mare prestigiu, au devenit membri ai comunităţii noastre universitare, primind titlul de Doctor honoris causa. Începem astfel să ne integrăm în medicina europeană de vârf, să ne internaţionalizăm, dacă pot spune astfel. Prin prezenţa lor la Bucureşti şi prin relaţiile ştiinţifice pe care le dezvoltăm cu aceşti savanţi, studenţii şi tinerele cadre didactice vor avea posibilitatea de a efectua stagii la universităţi de prestigiu din străinătate şi vor aduce în România ceea ce învaţă acolo. Cu alte cuvinte, dacă primele două-trei generaţii ale universităţii noastre, extrem de valoroase, s-au format în străinătate, în Franţa, Germania sau Austria, revenind apoi în ţară, unde au dezvoltat clinici care au depăşit standardul şcolii în care s-au format, înseamnă că românii, cu disponibilitatea lor pentru ştiinţă şi cercetare, o pot face din nou. Aşa cum s-a întâmplat cu mai bine de un secol în urmă, se poate întâmpla şi în zilele noastre. Cu toate dificultăţile pe care le avem, vom încerca să continuăm aceste colaborări. Nu este, poate, perioada cea mai bună pentru cercetarea de vârf dar sunt convins că măcar o parte din colegii care pleacă vor reveni în ţară. Vor veni formaţi şi vor deveni şefi de şcoală.
   – Dacă veţi crea infrastructura de care spuneaţi, poate că lucrurile vor fi mai atractive.
   – Atunci când practici cercetarea ştiinţifică într-un cadru organizat, interdisciplinar, devine mai atractivă. Scopul nostru este să găsim susţinerea internă şi internaţională, pentru a ne integra în Europa performantă din punct de vedere ştiinţific şi al cercetării.
   – Veţi extinde relaţiile academice şi în afara Europei?
   – Dorim, evident, să extindem colaborările şi în afara Europei, mai ales în America de Nord. Lucrurile pornesc de la relaţiile personale ale unor cadre didactice, care s-au perfecţionat în centre din străinătate, iar apoi consolidările se fac pe cale instituţională. Sunt etape pe care putem să le comprimăm, dar nu le putem sări.

Campusul mediciniştilor

   – În prezent, UMF „Carol Davila“ oferă şi linii de învăţământ în limbi străine?
   – Da. Avem un modul de engleză, anul acesta pentru 200 de studenţi din diverse ţări.
   – La Facultatea de Medicină?
   – Da. Este o altă interfaţă a învăţământului de la noi cu diverse ţări europene şi extraeuropene, care va contribui la o mai bună cunoaştere şi apreciere a universităţii noastre.
   – Veţi extinde aceste module şi la Medicină dentară, Farmacie sau Asistenţă medicală?
   – În măsura în care ne vom putea dezvolta instituţional. În prezent, nu putem şcolariza mai mulţi studenţi, deoarece este necesară extinderea bazei materiale. Ajungem astfel la un alt punct căruia trebuie să-i găsim rezolvarea, şi sper să se întâmple anul viitor: înfiinţarea unui campus universitar care să aparţină Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“. Facultatea de Medicină, pe care o ştim cu toţii, monument istoric, a fost construită pentru 400 de studenţi. Clădirea a fost inaugurată în 1903. În prezent, numai în anul I sunt 1.000 de studenţi, dar la facultate învaţă şi anul II şi jumătate din anul III. Clădirea a devenit neîncăpătoare, inclusiv spaţiile de învăţământ propriu-zise. Obiectivul universităţii noastre este de a avea un campus modern, construit pentru anii aceştia şi pentru următoarele decade, cu o capacitate superioară, în care să putem atrage un număr mult mai mare de studenţi străini.
   – Am remarcat această propunere în programul dv., când aţi candidat pentru funcţia de rector. În ce măsură este realizabilă?
   – Deja este aprobată de Ministerul Educaţiei, suntem în stadiul de elaborare a unui proiect cu fonduri structurale europene. Sunt convins că în 2014 vom obţine finanţarea necesară şi, după mandatul meu, vom avea un campus modern. Proiectul va fi asumat de conducerea actuală a universităţii, cineva trebuie să înceapă, vor continua cei ce vor veni după noi. Este important să realizăm acest proiect, deoarece dezvoltarea universităţii înseamnă şi structuri noi – spaţii de învăţământ, laboratoare, cămine, chiar şi un spital universitar, care să deservească şi învăţământul de licenţă.
   – Va exista şi o contribuţie locală suficientă? Din ceea ce spuneţi, este vorba de o investiţie uriaşă.
   – Investiţia este, într-adevăr, uriaşă, iar mai mult de 90% ar urma să fie bani europeni. Proiectul nostru a fost bine primit de guvern, care ne va susţine. Urmează ca, prin efortul nostru, să reuşim să facem primii paşi concreţi.

Universităţi şi spitale... universitare

   – Spuneaţi de un nou spital universitar, integrat campusului. Poate Bucureştiul să mai suporte încă un spital mare?
   – Nu ştiu dacă spitalul din campus ar trebui să fie foarte mare. Nu excludem colaborarea cu instituţii private din afara ţării. Prin parteneriatul privat am putea atrage fonduri şi am putea asigura echipamentele necesare. Odată încadrată cu personal specializat, această unitate ar putea atrage chiar şi pacienţi din străinătate. Ar fi deci vorba de o instituţie de învăţământ pentru studenţi şi rezidenţi, ar contribui la stagiile de perfecţionare ale medicilor, dar, totodată, prin înalta performanţă medicală, măcar o parte din pacienţii care astăzi necesită tratament în străinătate să se poată trata în ţară. Şi astăzi, cei mai buni specialişti se regăsesc în cadrul universităţii noastre, dar ei sunt răspândiţi în toate spitalele bucureştene. Prin adunarea lor, să spunem, într-o instituţie construită pentru performanţă, dotată tehnic corespunzător, ar putea să rezulte un centru medical atractiv pentru zona aceasta a Europei.
   – Există o locaţie aproape de Bucureşti?
   – Locaţia trebuie să fie generoasă. Campusul trebuie să aibă o deschidere foarte mare, căi de acces, infrastructură, accesibilitate... Proiectul, să o spunem, nu este o invenţie românească, ci o transpunere a unor modele care funcţionează în centre universitare mari din Europa şi din America de Nord.
   – Când a fost discutată o nouă legislaţie în sănătate, s-a vorbit mult despre spitale. S-a zis, despre spitalele clinice şi universitare, că ar putea trece în coordonarea sau chiar subordinea universităţilor. În prezent, activitatea didactică este separată formal de cea clinică, cu toate că la conducerea secţiilor au prioritate universitarii. Din punctul de vedere al UMF „Carol Davila“, care ar fi soluţia optimă?
   – Ideea ne este cunoscută, ea a fost enunţată şi de ministrul sănătăţii. Urma ca luna aceasta să apară o hotărâre de guvern prin care, pentru cele şase universităţi de medicină şi farmacie – Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Tg. Mureş şi Craiova – să fie spitale alocate universităţilor. În Bucureşti sunt 35 de spitale în care avem clinici universitare, deci nu ar fi posibilă preluarea tuturor acestor unităţi, dar în alte oraşe lucrurile sunt mai uşor de realizat.
   – Despre ce ar fi, de fapt, vorba?
   – Despre administrarea spitalelor de către universităţi. Evident, vor continua activităţile clinice şi didactice din acele spitale. Practic, ar fi vorba de îndrumarea şi controlul exercitate de universităţi.
   – Ar putea o universitate să-şi asume şi pierderile unui spital?
   – Sunt convins că trebuie făcut întâi un studiu şi ar trebui să începem cu un spital, cu unul mare şi performant, care să ofere o gamă largă de servicii, încadrat cu un număr mare de cadre didactice, în multe specialităţi. Trebuie ca universitatea să probeze că poate să conducă un astfel de spital, că îl poate face performant şi că îl poate dezvolta. De asemenea, că poate asocia la actul de învăţământ şi activitate de cercetare. Avem modelul francez, cu centrele medicale universitare. România nu este Franţa, dar trebuie să ne alegem modelele care s-au dovedit performante. Dacă acolo se poate, se va putea şi la noi. Problema constă în a găsi cadrul organizatoric adecvat şi să ne angajăm la munca pentru performanţă.
   – Cum privesc rectorii această posibilitate?
   – Sunt doritori să preia în administrare spitalele în care se desfăşoară învăţământ medical. Toţi rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară susţin această idee. Rămâne să existe o colaborare apropiată şi cu Ministerul Educaţiei, în a cărui subordine se află universităţile de stat.

Cel mai profitabil business

   Televiziunile de ştiri au vuit în vara aceasta, atunci când la medicină s-a dat examenul de admitere. Am reţinut că numărul de candidaţi pe loc a fost mare, mai mare decât în anii din urmă. Cum de se întâmplă surpriza aceasta – să-i spunem aşa – ca într-o ţară în care medicii sunt bugetari, salariul este stabilit de guvern şi este foarte mic în comparaţie cu cel din alte ţări europene, cum de lumea dă buluc la admiterea la medicină?
   – Întâi de toate, pentru că a fi medic este o dorinţă a multor elevi de liceu. Este o profesie atractivă; în acelaşi timp, este o profesie în care se poate face performanţă. Poate că interesul este asociat şi cu faptul că dezvoltarea tehnologiei, explozivă în ultimele decade, a condus la descifrarea genomului şi s-a ajuns chiar la medicina personalizată. Elevii caută arii performante, cum ar fi IT-ul, dar a devenit acum şi medicina. Cât priveşte dificultăţile profesiei de medic, ne aşteptăm ca această ţară să nu mai aibă dificultăţi tot timpul. Apoi, România face parte din Uniunea Europeană, astfel că absolvenţii de la „Carol Davila“ îşi pot continua pregătirea la universităţi din vestul Europei şi pot apoi să şi practice acolo. Şi aceasta ar putea fi o explicaţie pentru care tot mai mulţi absolvenţi de liceu se îndreaptă către medicină.
   Se poate spune că o parte semnificativă din producţia universităţii merge la export?
   – Nimeni nu poate spune aşa ceva...
   Dar aveţi statistici privind numărul de absolvenţi care intră în rezidenţiat în România?
   – Proporţional, cei mai mulţi din viitorii rezidenţi provin de la „Carol Davila“. Dar cred că se ştie deja că standardul educaţional de la universitatea noastră este unul ridicat. Dacă chiar vrei să pleci din ţară, atunci ştii că trebuie să fii performant şi te duci acolo unde se face învăţământ de calitate. Astfel, avem explicaţii pentru numărul mai mare de absolvenţi de liceu care vin la medicină şi cred că acest număr va creşte de la un an la altul. România va progresa şi în acest sens, este o ofertă de care şi ţara noastă poate profita. Sănătatea este peste tot cel mai profitabil business.
   Un business peren.
   – Un business pe care îl vedem în top şi peste unul, două sau trei decenii. A investi în oameni, a educa, a oferi condiţii de lucru atrăgătoare ar putea să însemne, pentru România, una din şansele extraordinare de dezvoltare. Să ne imaginăm că avem studenţi foarte buni, că formăm medici foarte buni şi că aceştia, în bună măsură, rămân în România şi lucrează în spitale performante.
   Prima parte mi-o pot imagina, partea a doua pare mai îndepărtată.
   – Să ne gândim, totuşi, că există fonduri europene, investitori privaţi.
   – Investitori privaţi care, anul acesta, au fost loviţi prin tăierea în mare parte a fondurilor primite de la asigurări.
   – Sunt diverse neajunsuri, dar ele pot fi depăşite. Cred că vom fi capabili să gândim în aşa fel încât să folosim banii cât mai bine şi mai eficient. Nu ne împiedică nimeni să realizăm proiecte cu fonduri europene.
   Nici până acum nu ne-a împiedicat nimeni.
   – Este adevărat, dar poate că a fost nevoie să ajungem întâi la dificultăţi.

Ierarhia firească

   Pentru salarizarea medicilor, credeţi că ar trebui intervenit în momentul acesta sau găsită o soluţie? Se tot caută soluţii. Trebuie făcut ceva pentru ca practicarea medicinii în România să fie mai atractivă?
   – Da. Înţeleg că, în momentul de faţă, Colegiul Medicilor şi Ministerul Sănătăţii se gândesc să crească salariile, într-o primă etapă, pentru rezidenţi.
   Acolo drama e cea mai mare, pentru că rezidenţii sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Şi e o etapă de câţiva ani, pentru cineva care a făcut 18 ani de şcoală.
   – Este segmentul cel mai defavorizat din întreg domeniul medical, pentru că sunt tineri, sunt în formare, au nevoie de ajutor. Este perioada cea mai importantă şi cea mai grea a existenţei lor, în care trebuie să existe, să înveţe, să se formeze, să muncească şi să aibă şi susţinere. Practic, se discută de ani de zile despre această dificultate a rezidenţilor. Am înţeles că Ministerul Sănătăţii se gândeşte acum la creşterea retribuţiei rezidenţilor şi a găsit soluţii pentru aceasta. Colegiul Medicilor este conectat direct şi continuu la această acţiune, pe care şi noi o susţinem, pentru că ei sunt de fapt studenţii noştri din ciclul doi, din rezidenţiat, lucrează cu noi în clinici, îi formăm şi îi dorim bine pregătiţi şi mulţumiţi profesional. Suntem şi noi unul din factorii care încearcă să găsească soluţii şi să ajute la ameliorarea acestei probleme stringente. Mai departe, în ceea ce priveşte practica de medic, sunt, desigur, foarte multe lucruri de făcut. Va trebui să aşezăm profesiile, preocupările noastre acolo unde le este locul, să avem o ierarhie firească, pe măsura investiţiei în muncă, în timp, în performanţă, pe măsura muncii noastre. Şi atunci, retribuţia unui medic va creşte, este firesc să fie mai mare decât este în momentul de faţă. La alte categorii, lucrurile sunt deja rezolvate şi mă refer la justiţie, dacă e să dau un singur exemplu. Lucrurile s-ar aşeza mai bine dacă am aloca adecvat banii pe care îi avem, acolo unde este nevoie. Dacă vorbim şi de bani suplimentari, dacă economia acestei ţări va creşte, atunci lucrurile se vor ameliora şi mai mult.

Departe de Top 500

   De curând a fost dat publicităţii topul primelor 500 de universităţi din toată lumea. Nicio universitate din România nu este printre acestea. Ce credeţi că îi lipseşte universităţii pe care o conduceţi şi ce intenţionaţi să faceţi pentru a aduce UMF „Carol Davila“ în acest top? E un lucru greu de realizat, ţinând cont că tradiţia e împotriva dv.
   – Fără îndoială, avem multe de recuperat, aşa cum ţara în ansamblu are multe de recuperat, în toate aspectele. Referindu-ne la universitate, aş aprecia ca foarte bună activitatea didactică, cea profesională practicată de cadrele didactice – de asemenea, foarte bună, performantă în segmentele şi în specialităţile în care cadrele noastre didactice lucrează în momentul de faţă în spitalele sau institutele din Bucureşti. Ceea ce lipseşte sau nu este la un nivel corespunzător este activitatea ştiinţifică şi publicistică aferentă. De aceea am gândit şi vom face anul viitor acel institut de cercetare din cadrul universităţii, cu atragerea de tineri cu aptitudini pentru cercetare, pentru a deveni cercetători, cadre ale UMF „Carol Davila“, cu o susţinere financiară din partea universităţii. Desigur, în acest scop va trebui să avem venituri mai mari, să creştem veniturile universităţii, iar acestea vor creşte atunci când vom avea mai mulţi studenţi, când vom atrage mai mulţi studenţi străini să studieze în România. Performanţa nu se poate face fără o finanţare adecvată. La momentul de faţă, economia acestei ţări atât poate oferi pentru învăţământ, educaţie şi cercetare.

Peer reviewing şi publicaţii relevante

   Aţi încurajat în vreun fel publicarea de articole în revistele internaţionale? În România există încă sistemul CNCS, cu reviste A şi B. Cred că nu are rost să ne minţim unii pe alţii şi să zicem că publicaţiile B sau B+ au vreo valoare internaţională, că n-au. Dacă nu sunt indexate – în cazul medicinii – în PubMed, e ca şi cum nu ar exista. De cele mai multe ori, în revistele B sau B+, articolele nu par să fi trecut prin peer reviewing.
   – Atât studenţii, cât şi cadrele didactice care participă la manifestări ştiinţifice internaţionale sunt susţinute de universitate. Pe de altă parte, promovările care se fac în universitate se fac pe criterii de cercetare ştiinţifică, nu doar pe criterii didactice şi profesionale. Pentru dosarul de promovare contează şi proiectele câştigate, granturile, articolele publicate în reviste indexate.
   Lucrurile sunt interdependente. Practic, dacă vrei să publici într-o revistă internaţională, trebuie să vii cu un subiect care să fie acceptat. Ca subiectul să fie acceptat, nu numai ideea de cercetare trebuie să fie bună, ci şi punerea în practică. Poate că singurul obstacol fără legătură directă cu cercetarea este eventuala taxă care ar trebui plătită pentru publicare. Are universitatea acorduri cu diverse grupuri editoriale internaţionale?
   – Nu are, dar vreau să mă refer la granturile de cercetare. Taxele de publicare, de care vorbeaţi, pot fi incluse în granturi. Fireşte, noi ne dorim multă cercetare, multe publicaţii. Nu am ajuns încă la un nivel care să ne mulţumească, nici pe departe, dar eforturile noastre se îndreaptă în această direcţie.
   Deşi nu pare, la o vedere superficială, procesul de peer reviewing este esenţial pentru cercetarea ştiinţifică. Şi tocmai publicând în revistele româneşti se şuntează procesul acesta. Şi atunci, datele nu sunt demne de luat în seamă de către alţii, iar cercetătorul nu are nimic de câştigat pe mai departe pentru experienţa lui de cercetare.
   – Universitatea noastră are o revistă indexată în PubMed, care trebuie îmbunătăţită continuu, printr-un standard de acceptare a lucrărilor ştiinţifice din ce în ce mai ridicat, boardul editorial probabil că trebuie să suporte modificări în sens calitativ, pentru ca revista să fie tot mai cunoscută, să aibă un impact mai mare şi aceasta să fie calea prin care cadrele didactice, studenţii, cercetătorii din UMF „Carol Davila“ să-şi poată expune rezultatele studiilor.
   Conducerea universităţii ar trebui să încurajeze oamenii să publice în alte reviste. Tocmai pentru că accesul acolo este mai greu decât în revista universităţii.
   – Noi suntem obligaţi să ridicăm întâi de toate revista universităţii. Este una din cărţile noastre de vizită şi ne dorim să o facem cât mai performantă. Este important şi ce spuneţi dv., ca noi să putem publica în reviste prestigioase din străinătate, cu factor mare de impact. Nu ne este accesibil tuturor acest lucru, în momentul de faţă. Avem, totuşi, colegi care s-au specializat în străinătate şi sunt deja integraţi profesional şi ştiinţific în diverse ţări, în diverse centre medicale. Ei publică în colective mixte, recunoscute în ţările de care vorbim, şi au acces, prin rezultate, la reviste de mare prestigiu.

Cercetare vs. activitate didactică

   – O chestiune cumva discutabilă: în universitate se cere şi învăţământ, şi cercetare. Sunt universităţi, în special cele americane, care au tranşat foarte clar lucrurile. Sunt oameni care se ocupă cu învăţământul şi oameni care se ocupă cu cercetarea, aceştia din urmă fiind şi cei mai mulţi. În cazul României şi al universităţii pe care o conduceţi, pe lângă învăţământ şi cercetare, oamenii se ocupă şi cu clinica. Practic, se poate face cercetare în timpul lăsat liber de programul cu studenţii şi rezidenţii şi, respectiv, de programul cu pacienţii?
   – Aveţi dreptate, aşa stau lucrurile în America de Nord, dar şi la universităţi din vestul Europei. Aşa cred că ar trebui să fie şi la noi. Putem să-i pretindem unui universitar să fie deopotrivă un foarte bun cadru didactic şi un foarte bun profesionist de practică medicală, dar poate că e prea mult să-i pretindem să fie la acelaşi nivel şi cu cercetarea ştiinţifică. Când aduni prea multe sarcini pentru acelaşi om, fără îndoială ele se vor dilua. Performanţa nu se mai poate face în suprafaţă, ci numai în profunzime. Enciclopedismul medical a dispărut demult. Cred că nu suntem departe de momentul în care va trebui să realizăm că, ocupându-ne de toate în acelaşi timp, nu putem fi performanţi.
   – Poate că prin crearea institutului de cercetare veţi găsi şi soluţia de a avea cercetători dedicaţi.
   – Vor fi cercetători care se vor ocupa numai cu cercetarea. Fără îndoială, în criteriile şi grilele noastre de evaluare şi de promovare va trebui să ne adaptăm situaţiei viitoare.
   – Vor fi două căi de acces către o carieră universitară?
   – Într-un fel vor promova cei care fac numai cercetare, altfel cei care fac activitate didactică şi activitate profesională. Pe criterii diferite. În momentul de faţă, criteriile sunt unice şi predomină cele de cercetare. Iar lucrurile nu sunt uniforme, una este cercetarea fundamentală, alta este activitatea clinică.
   – Bine, sunt domenii în care influenţa unui articol, la nivel mondial, poate fi foarte mare, cum este oncologia – revistele cel mai bine cotate sunt cele care publică articole de tip review în oncologie, cu factor de impact mai mare decât Nature sau Science. Sunt însă domenii în care este mai greu să obţii un astfel de impact – chirurgia, de exemplu.
   – Într-adevăr, ideea de a obţine performanţe în îngrijirea pacientului a devenit ceva banal, chiar o necesitate. Şi asta nu îţi aduce puncte după criteriile actuale. Diferenţierea din start ar garanta performanţe mai mari şi în cercetare, şi în activitatea didactică, şi în cea clinică.

Cursuri unice

   – Ce v-aţi propus pentru anul universitar care începe peste doar câteva zile?
   – Întâi de toate, ne dorim o pregătire unică în specialitate. Vreau să spun că sunt discipline care se desfăşoară în diverse spitale, cu diverse colective, dar materialul didactic ar trebui să fie unic. Un curs unic pe disciplină, lucrările practice trebuie să cuprindă aceeaşi tematică, iar evaluarea să se facă în acelaşi mod.
   – Se va întâmpla acest lucru, vor apărea manualele?
   – Au apărut deja. Este angajamentul nostru, aprobat de senat. În plus, tot ceea ce înseamnă proces editorial şi difuzare de materiale didactice se face prin universitate. Decizia este deja luată, suntem în plină desfăşurare de forţe.
   – Nu se vor isca rivalităţi între şefii de clinică? Unii sunt acum în acelaşi departament. E fiabil să apară un singur manual, sub o singură redacţie?
   – Contribuie toate clinicile. Vor fi manuale, cursuri şi caiete de lucrări practice, la care contribuţia va fi comună.
   – Îi siliţi să treacă peste orgolii şi să se înţeleagă?
   – Da, scopul este comun, cu toţii ne dorim studenţi foarte buni, dar am ajuns şi în situaţia fericită în care studenţii ne cer performanţă.
   – Ţineţi cont de opiniile studenţilor?
   – Tot ce facem, facem pentru studenţi, am spus-o întotdeauna. Universitatea nu-şi are rostul fără ei. Nu dorim altceva decât să îmbunătăţim actul de educaţie medicală, iar acesta este un exemplu, cu uniformizarea noţiunilor care se difuzează şi cu evaluările făcute dintr-un fond comun de noţiuni.
   – Asta înseamnă şi o actualizare periodică a suportului de curs?
   – În mod obligatoriu. Un curs poate fi valabil câţiva ani, după care apar lucruri consacrate, care trebuie aduse în faţa studenţilor. Nu dorinţe, nu opţiuni, ci lucruri dovedite.
   – Veţi realiza o schimbare similară şi mai departe? La rezidenţiat, la momentul acesta, se foloseşte o culegere de texte traduse din limba franceză. Pentru anul acesta, lucrurile sunt deja stabilite. Dar pentru anul viitor?
   – Anul trecut, la una din şedinţele consiliului naţional al rectorilor universităţilor de medicină şi farmacie, s-a luat în discuţie această problemă şi s-a decis elaborarea unui manual pentru rezidenţiat, care să cuprindă toată tematica, de la A la Z, elaborată de cadre didactice din cele şase centre universitare, astfel încât bibliografia să fie unică. Sperăm să fie gata cel mai târziu la începutul anului viitor. După ce va fi agreată de universităţi, o vom prezenta Ministerului Sănătăţii, ca bibliografie pentru rezidenţiatul care se va susţine în 2014.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe