Dr. Iulia Boaru este medic primar reumatolog la Spitalul
Municipal Câmpulung Moldovenesc și în paralel practică reumatologia la
cabinetul medical propriu. Cabinetul îi permite să profeseze medicina fără
lipsuri de natură materială, care de cele mai multe ori creează frustrare și
scad calitatea actului medical. Dr. Boaru a vrut de multe ori să plece din
țară, dar a ales să îi ajute pe cei printre care a crescut.
– De ce ați ales medicina și respectiv reumatologia?
– Medicina am ales-o din dorința de a face ceva pentru
semeni. Reumatologia mi s-a părut că mi se potrivește. În reumatologie
predomină patologia cronică, iar mie îmi place să stau de vorbă cu oamenii și
să găsesc soluția care li se potrivește. În reumatologie este foarte importantă
anamneza.
– Cum este practica în spital comparativ cu cea din
ambulatoriu?
– Sunt lucruri diferite. Nu pot renunța la niciuna. În
ambulatoriu sunt foarte multe cazuri și întotdeauna este ceva nou. Este multă
cazuistică. Partea de spital este oarecum mai statică. Practic, pacienții ajung
acolo prin urgențe sau prin selecție în ambulatoriu, iar atunci ai timp să îi
vezi mai clar, mai bine în perioada spitalizării.
– Sunt multe urgențe în reumatologie?
– Nu sunt multe. Sunt cazurile de durere supraacută,
artritele, infecțiile articulare. Mai sunt și complicațiile colagenozelor, dar
acestea se intersectează cu alte specialități, cum ar fi medicina internă,
neurologia sau bolile infecțioase, și necesită o colaborare strânsă cu ceilalți
specialiști.
– Aceste urgențe sunt generate și de neprezentarea la timp a
pacientului sau de ignorarea simptomelor?
– Uneori da, însă depinde. Alteori apar independent de
factorii ce țin de prezentarea pacientului. Acum, pacienții se prezintă în
general din stadiu incipient, dar nu a fost întotdeauna așa. Eu am început
practica în 2008, când nu exista un reumatolog la spitalul nostru. Reumatologia
nu era considerată necesară. Cazurile erau preluate de medicina internă. În
timp, lumea a înțeles importanța specialității și a început să se adreseze din
ce în ce mai devreme. Uneori chiar prea devreme, dacă putem spune. De la cele
mai mici simptome, ei se prezintă la reumatolog sau la medicul de familie. S-a
schimbat mult mentalitatea pacientului reumatologic. Este mai atent la simptome
și se prezintă mai repede la medic. Poate și tehnologia a contribuit la această
schimbare. Pacientul citește pe internet și se educă singur în ceea ce privește
prezentarea la medic.
– Sunt avantaje în practicarea medicinii într-un oraș mic?
– Sunt și avantaje. Unul ar fi cel legat de cazuistica
foarte diversă cu care ne întâlnim. Am surpriza (uneori chiar neplăcută, pentru
că nu sunt boli chiar foarte ușoare) să descopăr o mulțime de artrite
reumatoide, colagenoze care scapă colegilor din centrele mari și care nu lucrează
în spital. Un alt avantaj ar fi satisfacția de a descoperi și a pune din timp
un diagnostic, de a face ceva pentru un pacient nediagnosticat. Relația cu
pacienții este mult mai directă, iar în zona aceasta, a Bucovinei, pacientul
vine cu încredere la medic. Nu există acea tendință pe care o au pacienții din
orașele mai mari de a pune sub semnul întrebării relația cu medicul său. În
centrele mari, pacienții și-au pierdut încrederea, pentru că se duc și caută pe
internet diagnostice.
– Cu investigațiile cum vă descurcați? Lipsa tehnologiilor
moderne de investigare o putem considera un dezavantaj al practicării medicinii
în orașele mici?
– Există și dezavantaje, dar nu știu dacă neapărat legate
de investigații. Într-adevăr, nu putem realiza investigații imagistice de top,
cum ar fi rezonanța magnetică, dar cu răbdare, dat fiind că patologia este
cronică, acestea se pot rezolva în centre mai mari. Este puțin mai greu pentru
pacient, care trebuie să facă mai multe drumuri. Dezavantajele mai mari sunt
legate de specialitățile medicale, care aici sunt puține. Practic, nu poți
colabora cu orice specialitate de care ai nevoie. Dacă ai nevoie de un
hematolog sau oncolog, de exemplu, nu îi ai la îndemână. Și iar trebuie să
trimiți pacientul în centrele mai mari, care au acești specialiști.
– Ce patologii întâlniți cel mai des în practică?
– Cele mai dese sunt cazurile de boală artrozică, dar
sunt foarte multe cazuri și de patologie inflamatorie cronică – artrită
reumatoidă, sclerodermii, lupus, chiar și vasculite. Dacă aceste cazuri sunt
mai complexe, le direcționez spre centre universitare. Acolo pacienții pot
primi terapii mai eficiente sub observație și pot fi urmăriți de specialiști
din mai multe specialități. Noi nu putem avea tot timpul o abordare multidisciplinară,
pentru că nu avem specialiști.
– Ce schimbări considerați că ar fi benefice în sistemul de
sănătate, pentru pacient?
– În primul rând, să aibă mai mult acces la medicul de
familie. Medicii de familie sunt supraaglomerați, ceea ce îi afectează pe
pacienți. În al doilea rând, accesul în spitale. Este destul de greoi circuitul
pacientului până își găsește specialistul potrivit.
– Dar pentru medic?
– Sunt multe lucruri care pot fi schimbate pentru medici.
Suntem copleșiți de activitățile conexe actului medical. De multe ori, suntem
mai implicați în efectuarea unor sarcini auxiliare, mai degrabă decât în actul
medical. Este multă birocrație. De exemplu, pentru terapiile biologice sunt
foarte mulți pași, foarte multe aprobări necesare prescrierii. În plus, munca
în spital implică multă pierdere de timp legată de completarea formularelor, de
aprobări, lucruri care irosesc capacitatea de funcționare normală a unui medic.
– V-ați gândit vreodată să practicați medicina în altă țară?
– Da. De multe ori. Am fost și pe punctul de a pleca, dar
am renunțat din considerente personale, nu profesionale. Din punct de vedere
profesional, lucrurile sunt mai ușoare în altă parte, dar depinde cât contează
și viața personală. Și până la urmă, de multe ori, și aici ai satisfacții
foarte mari. Bucuria poate apărea de la un simplu caz diagnosticat până la
realizarea faptului că îi ajuți pe cei lângă care ai crescut.