Aflat la vârsta la care mulţi încă își caută drumul, dr. Ciprian Tomuleasa, medic specialist hematolog și cadru didactic în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu”, are deja o listă impresionantă de articole apărute în publicaţii știinţifice internaţionale cu impact înalt și încearcă să își împartă timpul între activitatea clinică, cea de cercetare și cea didactică.
Deși o parte din formarea dr. Ciprian Tomuleasa a avut loc la două dintre cele mai bune universităţi din SUA (Postdoctoral fellowship la John Hopkins University și University of Texas MD Anderson Cancer Center), acesta s-a întors în România și își continuă activitatea aici. Luna trecută, de exemplu, la Cluj-Napoca, a avut loc o nouă ediţie (a patra) a Conferinţei „Insights in Hematology”, unde 20 de lectori recunoscuţi la nivel mondial au prezentat ultimele noutăţi din domeniul imunoterapiei și al transplantului de celule stem hematopoietice. Doctorul Ciprian Tomuleasa a fost coordonatorul conferinţei. Totodată el a fost și lector, una dintre prezentările acestuia abordând problema schimbării de paradigmă în diagnosticul și tratarea leucemiilor. În exclusivitate, pentru „Viaţa medicală”, specialistul clujean a vorbit despre activitatea lui de zi cu zi, dar și despre câteva din aspectele discutate la această importantă manifestare știinţifică.
Cum se poate face cercetare într-o ţară despre care nu se poate spune că ar fi cunoscută pentru acest lucru, pe plan internaţional?
Va deveni cunoscută nu peste mult timp. Sunt convins de acest lucru.
Doriţi să spargeţi barierele sistemului și ale prejudecăţilor.
Mai există „vârfuri” care sparg barierele, dar la noi încă nu s-a atins „masa critică”– un număr suficient de mare de oameni care să facă cercetare, în toate domeniile, nu doar în medicină.
Ne-am obișnuit să vedem medici plecând din ţară din diverse motive. Ce v-a determinat să vă întoarceţi?
Am avut multe nopţi nedormite în timp ce eram acolo, gândindu-mă ce să fac. Erau și alţi colegi din ţări învecinate sau cu o situaţie economică similară (Ungaria, Polonia) și au preferat și ei să se întoarcă. Rămâneau în general cei care nu aveau nicio speranţă că vor putea face ceva în ţara lor.
Ce greutăţi întâmpinaţi în activitatea știinţifică?
În primul rând, birocraţia – după câștigarea unui proiect, sunt necesare licitaţii publice, oferte, contraoferte, pentru achiziţionarea de reactivi, lucruri care consumă timp. De asemenea, lipsa competiţiilor de proiecte. Noi avem mai puţine decât în alte ţări. Poate și transparenţa acordării granturilor ar putea fi îmbunătăţită.

Proiectele europene, greu de câștigat

Granturile pe care le aveţi sunt din ţară sau din străinătate?
Avem și din străinătate, dar majoritatea sunt din ţară – de la universitate sau de la Ministerul Educaţiei și Cercetării. Pentru noi este destul de greu să câștigăm proiecte europene. Legislaţia nu ne ajută în acest sens. Putem fi, cel mult, parteneri într-un proiect – dacă suntem foarte buni și dacă avem și puţin noroc. Am și scris, împreună cu doi colegi, un articol care a fost publicat în prestigioasa revistă Nature, în care arătam că universităţile din Europa de Est nu au aceleași șanse cu cele din Europa de Vest pentru a câștiga un grant. Suntem competitivi când ne comparăm cu alte centre din ţară, dar nu avem nicio șansă când intrăm în competiţie cu centre de tradiţie din Europa. De ce? Pentru că nu avem continuitate. Pentru a face performanţă într-un domeniu, este nevoie de câteva generaţii de mentori care să își ajute învăţăceii să urce tot mai sus, ca fiecare generaţie să o depășească pe cea anterioară. Chiar dacă, la un moment dat, cineva este valoros și motivat, acesta are nevoie de îndrumare și de cultivarea unui spirit competitiv.
Cum reușiţi să vă împărţiţi timpul?
Destul de greu, pentru că am și activitate clinică, și didactică, și de cercetare. Mă bazez mult pe ajutorul colegilor. Știu că dacă apare o urgenţă și trebuie să plec ei pot prelua pacientul sau pot continua munca în laborator. Am încercat să încurajez studenţi pe care i-am văzut interesaţi de latura știinţifică și să îi sprijin pentru a merge în stagii de pregătire în străinătate. Am satisfacţia de a vedea oameni pe care i-am îndrumat și care acum fac cercetare la Oxford.
O evaluare recentă plasa România pe ultimul loc la participarea în studii clinice. Sunt specialiști care afirmă că aprobările durează atât de mult încât, până să fie obţinute, se încheie perioada în care pacienţii pot fi incluși în studiu. Este adevărat?
Da, din păcate, așa este. În primul rând, birocraţia este o frână, dar poate fi și o anumită reticenţă a pacienţilor când vine vorba de participarea într-un studiu clinic, deși acest lucru reprezintă de fapt o șansă de a beneficia de un tratament inovator, eficient. Și partea de mass-media este importantă – apar dezinformări care au un impact puternic asupra opiniei publice. Părerea cuiva publicată pe Facebook ajunge mai importantă decât rezultatele a 50 de ani de cercetare. Cred că astfel de păreri nefondate ar trebui – e prea mult spus cenzurate – „măsurate”.

Planuri de viitor

Cea de-a patra ediţie a Conferinţei „Insights in Hematology” a fost organizată de Institutul Oncologic „Prof. dr. I. Chiricuţă” și Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca. Care au fost premisele organizării acestui simpozion?
Prima ediţie a fost organizată după finalizarea unui grant și a avut succes, astfel că am fost motivaţi să continuăm și anii următori. În România și nici măcar în Europa de Est nu există un eveniment similar, dedicat în primul rând noutăţilor în cercetare. Congresele naţionale au rolul de a distribui protocoalele standard de diagnostic și tratament către medicii din spitalele judeţene și municipale. Cercetarea și, uneori, chiar diagnosticul presupun tehnici care, de cele mai multe ori, sunt inaccesibile în afara centrelor specializate.
Ce planuri de viitor aveţi?
În ceea ce privește manifestaţia știinţifică, vrem să o continuăm. Anul trecut și anul acesta a venit în România Aaron Ciechanover, laureat al premiului Nobel. Vin președinţi ai asociaţiilor profesionale prestigioase. Încercăm să invităm vorbitori cât mai valoroși, pentru a păstra un nivel știinţific ridicat al întâlnirii.
Cum reușiţi să îi convingeţi să vină?
Pur și simplu vorbim cu ei. M-au ajutat și stagiile în străinătate și contactele pe care le-am format și păstrat de-a lungul timpului, dar oamenii aceștia foarte valoroși sunt în general foarte modești, amabili și dornici să îi ajute pe alţii să crească. În general vor să vină. Pentru ei nu mai contează banii sau faima, pentru că deja le au.

Direcţii noi în tratarea leucemiei

Aţi avut la acest simpozion o prezentare despre schimbarea de paradigmă în diagnosticul și tratarea leucemiilor. Ce ne puteţi spune în acest sens?
În fiecare an, în România, sunt diagnosticaţi aproape 2.000 de pacienţi cu leucemie. Dintre bolnavii cu leucemie acută mieloidă, 20% nu răspund la chimioterapie și dintre cei care răspund iniţial, 50% recidivează. Această recidivă poate fi asociată cu rezistenţa celulelor reziduale de leucemie la agenţii standard și citotoxici. Pentru a evalua riscul de recidivă a fost introdus termenul de boală minimă reziduală (MRD), care poate fi măsurată prin citometrie de flux multiparametrică sau PCR. Deoarece aceste tehnici s-au dovedit insuficient de sensibile, recent a fost implementată NGS (next generation sequencing) – o metodă de analiză a ADN-ului mai rapidă și mai exactă decât cea tradiţională. Raportat la impactul scăzut pe care îl au asupra rezultatului final, procedurile de diagnostic și tratamentele curente sunt scumpe și în mult prea multe cazuri nu au altceva decât un efect paliativ. Această abordare oferă noi speranţe, atât pentru cercetători, cât și pentru pacienţi, datorită implicaţiilor clinice. Din punctul de vedere al tratamentelor, imunoterapia capătă un rol tot mai important.
În afară de rambursarea unor teste diagnostice și a tratamentelor care s-au dovedit a fi eficiente, ce alte elemente vi se par importante pentru creșterea calităţii tratamentului?
Educarea și specializarea într-un anumit domeniu al hematologiei moderne permit implementarea tehnicilor de ultimă oră, ceea ce duce la creșterea calităţii actului medical, deci capitalul uman trebuie să fie o investiţie prioritară.