Dr. Ana-Maria Donose
este medic specialist ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Până anul
acesta a fost medic rezident la același spital și a avut noroc că s-a scos la concurs
postul de specialist chiar în anul în care a terminat rezidențiatul. N-ar fi vrut
să plece în privat, pentru că îi plac locul și oamenii cu care lucrează în prezent.
– De ce ați ales să faceți
medicină? De ce ATI?
– Cred că, indiferent de
locul unde alegi să profesezi, medicina este un domeniu special. Meseria de medic
este una pe care mulți și-ar dori să o poată practica. Însă atunci când am ajuns
să profesez cu adevărat mi-am dat seama cât este de grea, de solicitantă – atât
fizic, cât și emoțional. Medicina este versatilă,
poate fi practicată la oraș, la sat sau în străinătate. Depinde doar de tine unde
vrei să faci medicină. ATI mi-am ales pentru că m-a pasionat această specialitate
încă din facultate. Îmi place să rezolv cazuri complicate și să acord o atenție
deosebită pacientului.
– De ce ați ales Brașovul?
Care credeți că sunt avantajele aici față de alte orașe mai mari sau de Capitală?
– La Brașov m-am născut,
aici am absolvit Facultatea de Medicină și tot aici am făcut rezidențiatul în ATI.
În vremea studenției, situația financiară nu mi-a permis întreținerea într-un centru
universitar mai mare, cum sunt București sau Cluj. Am descoperit însă că orașele
mai mici au și ele avantajele lor, cum ar fi faptul că aici sunt mai puțini medici
decât în orașele mai mari sau în Capitală. Concurența este mai mică, poți pune mâna
pe pacient și poți face tehnici mai mult decât în orașele mari. Noi putem face pe
ATI aproape tot ce se face și în alte orașe mai mari. Desigur, nu vorbim despre
circulație extracorporală, dar și aici putem face blocuri nervoase, hemofiltrare
sau putem pune catetere peridurale, iar aparatura este de generație nouă.
– Care sunt dezavantajele practicării ATI într-un oraș mic?
– În primul rând faptul că accesul la cursuri de pregătire și lucrări
este limitat. Suntem nevoiți să mergem în alte orașe dacă vrem să învățăm diverse
tehnici. Noi pe ATI suntem interesați de cursuri de ecografie, de anestezie regională
ecoghidată, de circulație extracorporală, dar spre nefericirea noastră, în Brașov
nu se organizează cursuri de formare profesională. Un alt dezavantaj ar fi că uneori
suntem limitați de faptul că aparatura necesară nu există pe celelalte secții conexe.
– Aveți multe cazuri complicate
în terapie intensivă la Brașov? Le puteți trata pe toate sau unele necesită transfer?
– Pe secția de terapie intensivă
sunt în general cele mai complicate cazuri din spital. Pacienții de la noi sunt
în pericol de moarte. Patologia de care ne ocupăm este vastă, avem cazuri neurologice,
cardiologice, nefrologice, de medicină internă, cazuri chirurgicale, intoxicații
severe, arsuri. Întreaga echipă ATI (medici, asistente și infirmiere) se implică
în tratarea cazurilor. În general, încercăm să limităm transferurile către centre
superioare, mai ales că putem trata aici cele mai multe cazuri. Atunci când situația
ne depășește, referitor la ceea ce putem face noi pe secție sau ceea ce pot face
colegii de pe celelalte secții, îi trimitem la București.
– Cât de des se întâmplă
să fie nevoie să transferați pacienții la București și ce patologie au în general
pacienții transferați?
– La București trimitem cazurile care în Brașov nu pot beneficia de
tratament de specialitate, respectiv insuficiența hepatică acută – pe care o întâlnim
cel mai des în intoxicațiile cu ciuperci –, sau pacienții cu traumatisme severe
ale coloanei vertebrale, care suferă un șoc spinal.
– În ce procent influențează aparținătorii transferul
unui pacient în centre mai mari?
– N-aș putea spune. Noi permitem transferul oricui dorește, iar atunci
când este nevoie, inițiem noi mutarea în centre unde pacienții pot fi mai bine tratați.
– S-a expus recent pe
rețelele de socializare problema unui medic care a terminat rezidențiatul în chirurgie
plastică la Brașov, dar nu are loc de specialist la spital. V-a fost greu să vă
găsiți loc de specialist? Ce alte opțiuni există dacă nu ai loc după ce termini
rezidențiatul?
– Am fost mulți rezidenți
care ne-am confruntat cu această problemă, cu teama că la finalul anilor de rezidențiat
nu vom avea unde profesa, că vom fi șomeri cu diplomă după mii de zile și sute de
nopți petrecute în spital. Practicăm medicina din devotament, nu din obligație,
dar nesiguranța locului de muncă este o problemă pentru noi toți. Spre deosebire
de colegul meu, norocul a fost de partea mea anul trecut. În toamnă am susținut
și am promovat examenul de specialitate, iar la sfârșitul anului am susținut examenul
pentru post la Spitalul Județean Brașov. Dacă nu s-ar fi scos acest post, nu știu
ce aș fi făcut. Cel mai probabil m-aș fi dus în privat, dar aș fi regretat locul
și oamenii de la spital.
– Cum împăcați profesia
de specialist ATI cu timpul liber?
– Destul de greu. Nu prea
am timp liber. Mereu am ceva de făcut și niciodată nu termin, pentru că intervine
altceva. Pe ATI se fac multe gărzi, iar noi la Brașov suntem destul de puțini medici,
deci facem poate chiar mai multe gărzi decât în alte centre, pentru că trebuie să
suplinim lipsa de personal. Și chiar și în zilele normale, când apare o urgență
pe secție, nu poți pleca, trebuie să stai până stabilizezi pacientul.
– Cât de mult au evoluat
tehnicile în ATI în ultimii ani și cât de mult au evoluat la Brașov? Există tehnici
pe care încă nu le faceți aici?
– Tehnicile de monitorizare
intraoperatorie au evoluat mult în ultimii ani. Indexul bispectral (BIS), coeficientul
train-of-four (TOF) și end-tidal CO2 (etC02) sunt câteva exemple. Monitorizăm acești
parametri în sălile de operație și la Brașov. Utilizăm și monitorizarea invazivă
de tip Picco sau Vigileo, în cazurile de șoc septic sau în traumatisme severe. De
aproximativ doi ani utilizăm aparatul de hemodiafiltrare, care este de mare ajutor
la pacienții care necesită dializă și sunt cu instabilitate hemodinamică. În Brașov
nu facem ECMO – oxigenare extracorporală arterio-venoasă cu membrană, procedură
utilizată în secțiile de terapie intensivă din centrele mai mari.
– Ce faceți cu pacienții
pentru care nu există speranță de vindecare? Cum colaborați cu serviciile de îngrijiri
paliative?
– Din păcate, nu avem un
serviciu de îngrijiri paliative în cadrul spitalului. Tot ce putem face noi pe secția
de terapie intensivă este să le acordăm pacienților tratamentul de reechilibrare
și menținere a funcțiilor vitale.
.jpg)
