Stomatologia este o ramură a medicinei care necesită abilități întâlnite și la medicii de medicină generală. Stomatologii, ca și chirurgii, trebuie să aibă îndemânare. Ca și anesteziștii, trebuie să aibă compasiune și înțelegere pentru durerea pacienților și, la fel ca pediatrii, trebuie să aibă răbdarea să lucreze cu copiii. Am stat de vorbă cu dr. Mihuț Oprian, un tânăr medic stomatolog din Călărași care practică această profesie cu multă motivație și entuziasm, care ne povestește despre traiectoria și experiența sa profesională.

    – Cum ați pășit spre medicină și de ce ați ales stomatologia?
    – Încă de când eram mic copil, tatăl meu mă sfătuia, mai în glumă, mai în serios, să mă fac ginecolog, părinții mei neavând niciun fel de implicare în domeniul medical. Așa că, de pe atunci, de câte ori eram întrebat ce vreau să devin când voi fi mare, răspunsul meu era cel pe care mi-l formasem din sfaturile tatălui meu, spre amuzamentul tuturor adulților. Răspunzând astfel de fiecare dată, oarecum am ajuns și eu să cred acest lucru, iar când am început să iau contact cu biologia, în școală, i-am acordat o mai mare atenție. Eram fascinat să aflu cum funcționează corpul uman și pe parcurs voiam să știu din ce în ce mai multe despre acest subiect. Așa că, pe lângă manualele școlare, îmi cumpăram tot felul de atlase despre anatomia umană. În vremea când am dat eu admiterea, Politehnica sau studiile economice erau în trend, asta dacă nu voiai să faci o altă facultate la care erai admis doar pe bază de dosar. Cum la aceste specializări se cereau cunoștințe foarte bune de matematică și informatică, domenii la care nu am excelat niciodată, am știut că răspunsul din copilărie avea să devină realitate. Stomatologia am ales-o la îndrumarea unei verișoare cu 15 ani mai mare decât mine, și ea medic stomatolog.

    – În timpul studenției, dar și pe parcursul activității de medic, v-ați lovit de situații fără ieșire?
    – În calitate de medic stomatolog, situații fără ieșire nu au existat niciodată. Poate că am fost pus în fața unor situații-limită, dar am reușit să trec peste ele, mai greu peste unele și cu brio peste altele. Contează foarte mult ca atunci când ajungi în astfel de momente să-ți păstrezi calmul și să încerci să găsești soluții.

– Aveți colegi de facultate care au ales să nu profeseze?
– Din cei apropiați mie, cu care păstrez legătura, toți profesează, dar din discuții am înțeles că există câțiva colegi din facultate care nu activează în domeniu.

    – Ce meserie ați avea acum, dacă nu ați fi ales medicina?
    – Este destul de greu să răspund la această întrebare. Au mai fost câteva meserii cu care am cochetat în copilărie, cum ar fi: preot, vameș sau... circar. La un moment dat, prin liceu, m-am gândit să dau admitere la Serviciul Român de Informații, dar am renunțat destul de repede la această idee. Probabil că, dacă nu aș fi fost medic, astăzi controlam pașapoarte la vamă sau ascultam conversații.

    – Cum arată stomatologia românească în prezent? Cum vedeți acest domeniu în viitor?
    – Stomatologia românească, în primul rând datorită școlii de medicină dentară foarte bună, este una cu care ne putem mândri și este practicată la cele mai înalte niveluri – de multe ori, mai ridicate decât în țările din Occident. De aceea, mulți pacienți din străinătate preferă să vină să se trateze în România, având rezultate la fel de bune sau poate chiar mai bune decât în țările din care ei vin, la costuri mult mai mici decât acolo. Stomatologia din România este într-un continuu progres. Datorită oamenilor pasionați care o practică și care sunt mereu la curent cu noutățile din domeniu, această meserie va evolua din ce în ce mai mult pe viitor.

    – Ce servicii stomatologice accesează cel mai frecvent românii?
    – Din nefericire, din propria experientă și din studiile de specialitate realizate cu privire la comportamentul pacienților, cel mai adesea românii ajung la stomatolog în urgență, atunci când durerea este atât de mare încât niciun tratament medicamentos nu își mai face efectul și când este destul de târziu pentru a mai putea trata un dinte, ajungându-se astfel la extracție.

    – Țara noastră se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește igiena orală. În opinia dv., ce măsuri ar trebui luate pentru a îmbunătăți această situație?
    – Nu mă uimește această statistică, dar mă întristează. Consider că mentalitatea pacienților ar trebui schimbată în raport cu acest domeniu, lucru foarte greu de realizat de altfel. În prezent se desfășoară multe campanii de informare a pacienților în vederea tehnicilor corecte de periaj, modalități de prevenție și menținerea unei bune igiene orale, atât de medici, cât și de companiile care comercializează produse de igienă orală în colaborare cu medicii. Aceste campanii se derulează în școli, medicii informând copiii, ei învățând încă de mici că trebuie să aibă grijă de dinții lor. Și adulții, pentru binele sănătății orale, ar trebui să conștientizeze în mai mare măsură grija față de dantura lor, lucru posibil prin campanii publicitare și de informare.

    – Care sunt concepțiile greșite sau temerile pe care le au pacienții în ceea ce privește vizita la stomatolog? De ce credeți că sunt aceștia anxioși?
    – Una dintre concepțiile greșite ale pacienților este că trebuie sa meargă la medic doar atunci când durerea devine insuportabilă, de cele mai multe ori fiind prea târziu pentru a mai putea face ceva. O altă concepție greșită a unor pacienți este cea cu privire la îngrijire. De multe ori, o lucrare protetică nu mai trebuie îngrijită, fapt ce duce la o igienă precară și la compromiterea în timp a respectivei lucrări. De asemenea, pacienții vin la stomatolog în ultimă instanță, atunci când intervine teama. Această anxietate sau frica de stomatolog este căpătată deseori din copilărie, din cauza tratamentelor dureroase sau a unor medici care nu au știut cum să abordeze pacientul copil și l-au forțat, acesta căpătând traume pentru tot restul vieții. Mai există și frici dobândite în viața de adult, deoarece în urmă cu mai bine de 20–30 de ani calitatea anestezicului pe care noi îl foloseam nu era una foarte bună. Erau cazuri în care, indiferent cât de mult anestezic s-ar fi utilizat, unele manopere erau foarte dureroase și de aceea pacientul hotăra să nu mai vină la dentist. Altă categorie de pacienți anxioși sunt aceia cărora le este frică de zgomotul produs de instrumentele cu care se lucrează. Aici mă refer la zgomotul produs de turbina dentară, cunoscut popular ca „freză”. Pacienții asociază imediat acel sunet cu durerea și preferă să îl evite, pe cât posibil.

    – Reprezintă partea financiară un motiv pentru a nu merge la dentist?
    – Răspunsul la această întrebare este legat de întrebarea anterioară, pentru că, de multe ori, o concepție greșită în privința costurilor unui tratament este factorul determinant pentru a nu veni la stomatolog. O gândire total greșită, pentru că dacă ar veni mai des la medicul dentist, pacienții ar trata din timp anumite probleme, cu costuri mai mici și astfel nu s-ar mai ajunge în situații care se pot rezolva doar cu un plan de tratament costisitor. Da, într-adevăr, o parte din pacienți invocă factorul financiar și renunță la vizita cabinetului dentar.

    – În ce măsură reușiți să discutați cu pacienții despre prevenție?
    – De fiecare dată când un pacient se așază pe scaunul meu, mă asigur că atunci când se ridică va ști de câte ori și cum să se perie dantura corect, dar și cât de importantă este prevenția pentru o bună sănătate orală.

    – Care a fost cea mai dificilă situație din cabinetul dv.? Ați întâmpinat vreun caz mai deosebit?
    – Cea mai dificilă situație pe care am întâmpinat-o în cabinet a fost cazul unei paciente în vârstă de 87 de ani, care urma tratamente cu medicamente anticoagulante și la care erau necesare câteva extracții. În cazul în care pacientul face un astfel de tratament, este necesar de urmat un protocol în colaborare cu medicul cardiolog care a prescris acel tratament. Se impune întreruperea administrării acelor medicamente pe o anumită perioadă înaintea extracției, pentru a preveni o eventuală hemoragie prelungită. Chiar dacă pacienta a urmat întocmai acest protocol, în momentul intervenției totul a decurs normal, doar că după șase ore pacienta m-a contactat să-mi spună că are o hemoragie. A fost nevoie să revină în cabinet și am constatat că nu era o hemoragie simplă, ci una destul de severă. Știind că urmasem toți pașii necesari unei intervenții care presupune un grad de risc mai ridicat decât în mod normal, mi-am menținut calmul și am început demersurile pentru a putea opri hemoragia. Într-un final, am reușit să opresc hemoragia și să trimit pacienta în siguranță acasă.

    – Enumerați trei satisfacții pe care vi le oferă profesia de doctor. Există și dezavantaje? Care ar fi acelea?
    – Cea mai mare satisfacție este aceea când pacientul termină un tratament complex și vezi pe fața sa fericirea, iar el își exprimă și prin vorbe mulțumirea față de tine. O altă satisfacție este cea personală, când știi că ai făcut un lucru bine și ai reușit să readuci zâmbetul pe chipul unui pacient. Da, există și dezavantaje. Unul dintre cele mai mari îl reprezintă expunerea la anumite boli, virusuri, pentru că deseori pacienții ascund faptul că au anumite afecțiuni. Pe de altă parte, niciun caz nu este la fel cu altul și uneori același tratament are rezultate diferite, în funcție de pacient. Indiferent câte dezavantaje ar fi, trebuie să fim optimiști, să încercăm să găsim întotdeauna soluții, să privim și să valorificam mai mult părțile frumoase din această meserie.