Recent, zona carstică Gârda – Arieșeni a găzduit o expediție
a clubului AKPP din Finlanda, susținută de speologi și scufundători din
România, Polonia și Ungaria. Câteva detalii despre programul de scufundări în
peșteri ne oferă
dr. Christian Aurelian Ciubotărescu. Medic de
familie, pasionat de speologie, a ales să părăsească Bucureștiul și cariera
universitară și să trăiască pe Valea Arieșului, la Gârda de Sus. Ne-a explicat ce rol joacă un medic în acțiuni
legate de cercetarea și introducerea în circuitul turistic a unor peșteri din
Apuseni.
– Este o activitate
complexă și riscantă, dacă vreți rezervată celor care pot face performanță. Este
și o activitate sportivă, și o activitate științifică de explorare și
documentare a peșterilor. Necesită o pregătire complexă, deopotrivă tehnică și
fizică. Echipamentul este foarte greu și divers, adaptat particularităților din
peșteri și tipului de acțiune. Colegii din Finlanda au șofat peste 2.000 km
pentru a transporta cele circa două tone de echipament necesare scufundărilor.
–
Ce probleme medicale implică o atare acțiune?
–Pe lângă multe detalii tehnice legate de o asemenea expediție – ghidajul,
de exemplu, sau comunicarea între scufundători și cei de la suprafață – sunt, firește, și probleme medicale care cer
supraveghere și, la nevoie, o intervenție competentă. Scufundarea la adâncimi
mari (de zeci de metri) este mai dificilă deoarece azotul se dizolvă în sânge
și, dacă se iese brusc la suprafață, acesta se transformă în bule de gaz care
înfundă vasele de sânge (apare boala de decompresie, care poate duce la deces).
Pentru adâncimi mari (sub 40 de metri) nu se folosește aer, ci un gaz în care
se introduce heliu. De asemenea scufundătorii de adâncime folosesc aparate de
respirat cu circuit închis (care permit să se folosească mai puține butelii și optimizează volumul gazelor de
respirat). Pentru a se proteja de apa rece (circa 6 grade Celsius) folosesc
costume etanșe cu sisteme de încălzire electrice.
Un mare pas în adâncuri
–
Unde s-au făcut scufundări în această ediție a taberei?
–
Cel mai de succes proiect în expediția din anul acesta a fost peștera Cotețul
Dobreștilor. Am putut să ajungem la sfârșitul explorărilor anterioare și să
continuăm de acolo mai departe. Am prelungit firul ghid de la 70 de metri
adâncime până la 72 de metri, când galeria a început să meargă în sus. Lungimea
totală de fir ghid nou a fost de 200 de metri. După o oră de decompresie, am
ajuns într-o sală aerată, care nu mai fusese vizitată de nimeni înainte. Din
păcate, sala aceasta este plină de prăbușiri, iar apa trece prin mici crăpături
pe sub stânci. Cât am stat în sală nu am putut vedea o continuare clară a
peșterii. Pentru a continua ar trebui să se aducă echipament de scufundare de
dimensiuni mai mici, ca să încapi să verifici pârâiașele mici de apă, sau să
aduci echipament pentru peșteră uscată, ca să vezi dacă peștera continuă în
sus.
– Îmi puteți da
câteva repere istorice privind cercetarea acestor peșteri?
– Cu plăcere, sunt informații mai puțin cunoscute. Izbucul
Cotețul Dobreștilor a intrat în atenția specialiștilor ca fiind cel mai adânc
sifon din România, abia în anul 1996, când Jean-Jacques Bolanz (Elveția) a
atins adâncimea de 76 de metri, și a rămas pe această poziție până în anul
2001, când izbucul Tăuz i-a luat locul cu 87 de metri adâncime plonjat de
Viktor Bolek (Polonia). Ulterior Cotețul Dobreștilor a fost recartată de Jarek
Kur (Polonia) până la adâncimea de 70 m. Atât Jean-Jacques Bolanz, cât și
Viktor Bolek au decedat ulterior în alte scufundări din străinătate, din cauza
unor accidente. În izbucul Cotețul Dobreștilor s-au mai scufundat pe parcursul
taberei Adrian Pereț (Finlanda), Liviu Retegan și Cristian Irimieș (România), precum și Jarek Kur (Polonia), fără a
ajunge însă în partea aerată postsifon.
Echipele „salvaspeo“
– Ce este important în astfel de acțiuni?
– Este o activitate care presupune întotdeauna echipă și evident un sprijin
medical. Pentru ca doi oameni să se
poată scufunda a fost nevoie, iată, de mai mulți speologi din România,
Finlanda, Ungaria și Polonia care au transportat peste 250 de kilograme de
echipament prin târâșuri, semisifoane, peste o cascadă de șapte metri. Este
importantă și cunoașterea condițiilor concrete de pe un anume traseu subteran.
Și de experiență și de o bună și meticuloasă planificare. Scufundările în
izbucul Tăuz au fost anulate din cauza vizibilității foarte reduse, de la câțiva
centimetri la zero. În această peșteră scufundată, la 4 octombrie 2002, un
coleg speolog scufundător din Polonia și-a pierdut viața...
–
Ce anume întreține curiozitatea pentru peșteri și scufundări?
–
Sunt spații fascinante, cu peisaje deosebite. Nasc întrebări, încântă și în
același timp provoacă noi și noi expediții. Până la introducerea lor în
circuitul turistic, ați văzut cu ochii dumneavoastră ce presupune, de exemplu,
să cobori la ghețarul Scărișoara, mai ales pe vreme rece, este o cale lungă și
dificilă. Cu atât mai mult când vorbim despre parcurgerea și cercetarea
peșterilor neamenajate. Firește, se pot întâmpla accidente. Și, spre deosebire
de situațiile de la suprafață, când poți apela telefonic, la 112, în cazul
accidentelor din subteran, unde telefonia mobilă nu funcționează, solicitarea
de ajutor se poate face numai de la exterior de către coechipieri. O eventuală
victimă trebuie transportată mai întâi
de echipele „salvaspeo“ la suprafață și de-acolo abia, cu elicopterul, către
spital. Parcursul prin peșteri poate fi dificil, cu spații înguste, târâșuri
prin apă, pasaje pe verticală. Din acest motiv durata intervențiilor de salvare
poate fi de câteva ore, zile sau chiar săptămâni.
–Și dumneavoastră, și ONG-urile din care faceți parte ați organizat și
simulări de accidente urmate de acțiuni de salvare. Care a fost cea mai
recentă?
–
Un astfel de exercițiu s-a desfășurat în peștera Hârtopul Bonchii, în perioada
10–12 octombrie 2014, fiind organizat de Departamentul tehnic Salvaspeo România.
Peștera a fost aleasă datorită unui parcurs lung subteran având un râu
subteran, diferite strâmtori, chiar și pasaje verticale. Lungă de șase
kilometri, caracterizată prin numeroase târâșuri prin apă, strâmtori, dar și
prin săli mari, concreționate (n.r. cu formațiuni: stalactite, stalagmite
etc.), destinate speoturismului. Am făcut acest exercițiu și în scopul
prevenirii viitoarelor accidente și pentru a echipa peștera pentru cazul unui
nedorit, dar posibil accident. A fost o inițiativă spectaculoasă. Au venit 62
de speologi, grupați în zece echipe, patru dintre ele participând efectiv la
evacuarea tărgii de la locul unde s-a simulat producerea accidentului până la
exterior. La exercițiu au participat membri ai serviciilor Salvamont –
Salvaspeo din județele Bihor, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureș, Harghita și
salvatori speologi din Timiș, Brașov, București, Alba.
Foto: arhiva personală a lui Christian Aurelian Ciubotărescu
.jpg)
