„Diagnosticul displaziei de dezvoltare a şoldului la nou-născut permite tratamentul adecvat, simplu şi eficace, care asigură vindecarea până la vârsta de 3 luni. Se previne astfel apariţia luxaţiei de dezvoltare a şoldului, care necesită proceduri extinse şi perioade prelungite de spitalizare.“ Un raţionament simplu dar nu simplist, uşor de înţeles prin prisma oricăror preocupări: medicale, economice, sociale…
   Dacă eradicarea luxaţiei congenitale de şold poate şi chiar trebuie să devină o realitate, aflăm din interviurile acordate de dnii prof. dr. Reinhard Graf şi prof. dr. Gheorghe Burnei, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“.
Un grupaj realizat de dl dr. Aurel F. Marin.


 "> Eradicarea luxaţiei congenitale de şold: un exerciţiu de voinţă? - Viața Medicală
Newsflash
Interviuri

Eradicarea luxaţiei congenitale de şold: un exerciţiu de voinţă?

de Dr. Aurel F. MARIN - iun. 24 2011
Eradicarea luxaţiei congenitale de şold: un exerciţiu de voinţă?

   „Diagnosticul displaziei de dezvoltare a şoldului la nou-născut permite tratamentul adecvat, simplu şi eficace, care asigură vindecarea până la vârsta de 3 luni. Se previne astfel apariţia luxaţiei de dezvoltare a şoldului, care necesită proceduri extinse şi perioade prelungite de spitalizare.“ Un raţionament simplu dar nu simplist, uşor de înţeles prin prisma oricăror preocupări: medicale, economice, sociale…
   Dacă eradicarea luxaţiei congenitale de şold poate şi chiar trebuie să devină o realitate, aflăm din interviurile acordate de dnii prof. dr. Reinhard Graf şi prof. dr. Gheorghe Burnei, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“.
Un grupaj realizat de dl dr. Aurel F. Marin.


 

   „Diagnosticul displaziei de dezvoltare a şoldului la nou-născut permite tratamentul adecvat, simplu şi eficace, care asigură vindecarea până la vârsta de 3 luni. Se previne astfel apariţia luxaţiei de dezvoltare a şoldului, care necesită proceduri extinse şi perioade prelungite de spitalizare. Se evită, de asemenea, apariţia osteoartritei degenerative, care necesită protezare, crescând foarte mult costurile tratamentului.“
   Astfel se fundamentează proiectul de program naţional de prevenire a luxaţiei de dezvoltare a şoldului, propus de Asociaţia Română a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri. Justeţea implementării unui asemenea program reiese şi din rezultatele obţinute în ţări precum Austria, Germania sau Elveţia, unde complicaţiile displaziei de dezvoltare a şoldului mai pot fi întâlnite doar în... cărţi. Sperăm ca şi Ministerul Sănătăţii din ţara noastră să găsească resursele, dar mai ales voinţa de a face ca şi în România luxaţia de dezvoltare a şoldului să devină istorie... Proiectul şi know-how-ul există.

Eficienţă medicală... în termeni reali!
Interviu cu dl prof. dr. Gheorghe Burnei

 
    Dacă vom realiza acest proiect, va fi spre binele tuturor copiilor, al specialiştilor, al familiilor, al societăţii în general.
    Dacă s-ar face anul acesta un efort, anul viitor şi în toţi anii următori, cheltuielile ar fi mult mai mici. Dar trebuie să ai bunăvoinţa de a face o astfel de analiză.
   Noi suntem hotărâţi să punem în aplicare acest proiect, cu forţele pe care le avem. Dar sperăm ca Ministerul Sănătăţii să fie orientat în această direcţie şi să susţină acest program, pentru că este un program simplu, eficient şi care aduce în prim-plan cea mai revoluţionară metodă în domeniu...
  Dacă am reuşit să fim primii zece în lume în privinţa tratamentului malformaţiilor congenitale ale coloanei vertebrale, să fim primii din primii zece din lume în privinţa osteogenezei imperfecte, atunci nu ar trebui să fim printre primii care au reuşit să eradicheze luxaţia congenitală de şold?...

 
    – Dv. şi clinica pe care o conduceţi v-aţi implicat în aducerea în România a unei personalităţi de mare prestigiu internaţional pentru Ortopedia pediatrică şi mă refer la dl prof. dr. Reinhard Graf, cel care a introdus şi apoi a definit, a stabilit criteriile şi a standardizat ecografia de şold la copil, transformând această investigaţie într-o metodă de screening a displaziei de dezvoltare a şoldului. Din cele afirmate de profesorul Graf, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, verificabile altfel prin rezultatele comunicate internaţional şi prin programele naţionale implementate în câteva ţări europene, lucrurile stau foarte bine. Acolo. Care este situaţia din ţara noastră?
    – Din păcate, la noi, din acest punct de vedere, lucrurile nu stau aşa de bine, pentru că noi nu avem o organizare „nemţească“, nu avem statistici exacte privind frecvenţa displaziei de dezvoltare a şoldului în fiecare judeţ, motiv pentru care suntem la distanţă de performanţele obţinute în ţările respective. Dar nu atât de departe, pentru că problema diagnosticului precoce al displaziei de dezvoltare a şoldului a interesat, de foarte mult timp, majoritatea specialiştilor din domeniu. Încă din anii ’60 ai secolului trecut, în România se depuneau eforturi foarte mari pentru a depista clinic displazia de dezvoltare a şoldului, după cele două teste binecunoscute, Ortolani şi Barlow, descrise iniţial de Le Damani. Însă doar unul din trei pacienţi identificaţi cu testul Ortolani pozitiv făceau displazie de dezvoltare, ceea ce însemna că doi pacienţi urmau inutil tratamentul. S-a pus deci problema unei creşteri a acurateţii diagnosticului. Marele merit îi revine dlui prof. dr. Reinhard Graf, care a dezvoltat această metodă revoluţionară, ce a fascinat întreaga lume. Ne-a fascinat şi pe noi şi, încă din 1991, am început să prezint metoda Graf studenţilor. Apoi, în 1998, când am devenit şef de lucrări, am susţinut chiar cursul de luxaţie congenitală de şold – aşa se punea atunci problema displaziei de dezvoltare a şoldului...
     – Prin prisma complicaţiei sale, luxaţia...
    – Exact, noi tratam complicaţia. Am schimbat cursul şi am introdus termenul de displazie de dezvoltare, acceptat cu greu. Trebuie să tratăm afecţiunea per primam, nu complicaţia! Am realizat atunci cât de important este să avem specialişti care să realizeze ecografia de şold. Mulţi au considerat că, dată fiind inocuitatea ecografiei de şold, oricine o poate face, fără să cunoască însă tehnica. Or, aceasta este pusă la punct „nemţeşte“, până la ultimul detaliu...
     – Acesta a fost unul dintre detaliile care mi-au atras atenţia, la cursul organizat de profesorul Graf la Bucureşti. Criteriile de calitate sunt atât de riguroase, încât practic nu lasă loc de eroare.
    – Exact, orice abatere înseamnă greşeală. Cum spuneam, se ajungea atunci, la noi, ca interpretarea ecografiilor să fie dificilă, pentru că nu erau bine realizate. La primul curs susţinut de profesorul Graf în România, m-am aşezat în bancă – eram deja profesor universitar atunci – şi am urmărit cu atenţie expunerea domnului profesor. Am învăţat astfel metoda... Este impresionant cum displazia de dezvoltare a şoldului poate fi diagnosticată în perioada de nou-născut şi, până la trei luni, să se vindece. Mai mult de atât cred că nu se poate! Văzând apoi rezultatele din Austria, Germania şi Elveţia, am realizat că suntem departe. Pentru a veni în ajutorul copiilor din ţara noastră şi pentru a introduce această metodă cu adevărat revoluţionară, am întocmit un proiect de program naţional.
    – Aş dori să vă întreb cum se face, în momentul de faţă, diagnosticul displaziei de dezvoltare a şoldului şi ce incidenţă a complicaţiilor se înregistrează. Sunt foarte puţine clinici de ortopedie pediatrică, deci bănuiesc că dispuneţi de cifre exacte, măcar în privinţa cazurilor care ajung la medic...
    – Actualmente, situaţia în România este următoarea: după ce profesorul Graf a susţinut patru cursuri, la care au participat numeroşi medici, frecvenţa complicaţiilor displaziei de dezvoltare a şoldului a mai scăzut. Nu în aşa măsură încât să dispară. Dar lucrurile au mers anarhic, dacă ţinem cont de faptul că în Austria, Germania, Elveţia există programe naţionale. Seriozitatea celor care vor să evite apariţia complicaţiilor la copii a făcut ca rezultatele să apară rapid. La noi, însă, ne lovim de o serie de dificultăţi: în general, o parte din familii, cele cu venituri reduse, nu mai ajung la medic, după naştere... La noi, soluţia ar fi ca explorarea să se facă direct în maternitate, de către medicii neonatologi. Vă spuneam că nu avem statistici exacte, dar frecvenţa medie comunicată în urmă cu 20–30 de ani, într-un tratat de chirurgie şi ortopedie pediatrică, era de 1,2‰. Ştim că anual se nasc, în România, cca 220.000 de copii. Asta înseamnă că am avea aproape 250 de nou-născuţi cu displazie de dezvoltare a şoldului, în fiecare an. Odată diagnosticaţi în maternităţi, copiii vor putea ajunge la specialiştii de Ortopedie pediatrică sau Chirurgie şi ortopedie pediatrică. Dacă vom realiza acest proiect, va fi spre binele tuturor copiilor, al specialiştilor, al familiilor, al societăţii în general.
      – Aş avea o obiecţie la cele spuse de dv.: nu spre binele specialiştilor. Profesorul Graf relata, în interviul publicat în „Viaţa medicală“, cum colegii ortopezi pediatri i-au reproşat că taie creanga pe care stau cu toţii, tocmai pentru că nu mai ajung să opereze cazurile complicate...
    – Aşa este! Dar, având în vedere importanţa prevenţiei, nu se mai pune problema orgoliului profesional, pentru chirurgul ortoped pediatru, că nu mai operează luxaţii de şold. Este mult mai important – şi mai ales la noi în ţară – să punem la punct alte domenii, cum ar fi traumatologia, bolile rare, cercetarea...
     – Spuneaţi de adresarea ulterioară, la ortopedul pediatru, a copiilor diagnosticaţi în maternitate.
    – Atunci se va face recomandarea pentru tratamentul adecvat, astfel încât până la vârsta de trei luni să se obţină vindecarea. În asemenea condiţii, ne vom înscrie foarte rapid pe traiectul ţărilor civilizate, punând definitiv punct complicaţiei grave pe care o tratam până acum – luxaţia congenitală de şold. Profesorul Graf făcea menţiunea că tinerii care se specializează în ortopedie pediatrică în Austria nu văd osteotomii de derotare pentru luxaţia congenitală de şold. Mai trebuie spus că toţi copiii cu luxaţie congenitală de şold rămân cu un handicap fizic toată viaţa, chiar şi după endoprotezare.
    – Ce vă împiedică să desfăşuraţi un astfel de program naţional? De ce nu se implementează, mai ales că proiectul există?
    – Am prezentat acest proiect Ministerului Sănătăţii, care l-a analizat şi a fost de acord că este un proiect foarte bun. Mi s-a comunicat apoi: „Regretăm, dar deocamdată nu avem bani“.
    – Dar acest răspuns nu înseamnă, de fapt, o perpetuare şi eventual o amânare a cheltuielilor cu complicaţiile?
    – Aşa este. Dacă s-ar face anul acesta un efort, anul viitor şi în toţi anii următori, cheltuielile ar fi mult mai mici. Dar trebuie să ai bunăvoinţa de a face o astfel de analiză. S-a pus în discuţie acest proiect şi în comisia consultativă de ortopedie şi traumatologie a Ministerului Sănătăţii, din care fac parte medici ortopezi de adulţi. Că au vrut sau nu, la întrebarea dacă se vor face eforturi pentru introducerea programului naţional, unii au preferat să nu răspundă. Nu-i interesează? Nu cred că este normal ca într-o ţară unde se înregistrează o frecvenţă medie a displaziei de dezvoltare a şoldului şi unde avem la dispoziţie absolut tot ce ne trebuie – personal bine pregătit, de însuşi profesorul Graf, echipamente etc. – să nu fim interesaţi de acest program. Pentru realizarea proiectului, pe lângă personal, mai sunt necesare echipamente. Este vorba de un ecograf cu accesorii speciale – un dispozitiv de fixare a sugarului. Urmează să ne organizăm în câteva centre, pe zone geografice: Muntenia, Moldova, Transilvania. Nu am primit însă niciun sprijin financiar pentru a începe această acţiune. Admitem că pot exista şi cazuri în care va fi nevoie de sprijin, pentru implicare în programul de screening: poate că la unele maternităţi nu este încadrat decât un singur medic neonatolog şi el va avea nevoie de ajutor.
    – Dincolo de sprijinul pe care autorităţile ar trebui să vi-l ofere, aţi încercat să derulaţi proiectul „cu forţe proprii“, pentru a reduce astfel frecvenţa complicaţiilor displaziei de dezvoltarea a şoldului?
    – În cadrul Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri (ARTOP), am luat decizia de a organiza câteva centre-pilot. Unul la Iaşi, condus de dl prof. dr. Gabriel Aprodu, un centru la Piteşti, condus de dl dr. Vasile Stan, vicepreşedinte ARTOP, unul la Cluj-Napoca, condus de dl prof. dr. Sorin Dudea, un altul la Constanţa, condus de dnii dr. Aurel Prună şi dr. Iulian Meşter. Anul trecut a avut loc această organizare. La viitorul congres ARTOP, de anul acesta, vom analiza situaţia – ar trebui ca numărul de cazuri să scadă semnificativ. Cel puţin în aceste centre, nu ar mai trebui să existe copil sub vârsta de un an cu displazie reziduală sau cu luxaţie congenitală de şold. Gândiţi-vă că în zece ani ar fi peste 2.000 de copii care nu ar mai necesita tratament chirurgical! Vă puteţi imagina ce sume mari se consumă pentru intervenţiile operatorii. Noi suntem hotărâţi să punem în aplicare acest proiect, cu forţele pe care le avem. Dar sperăm ca Ministerul Sănătăţii să fie orientat în această direcţie şi să susţină acest program, pentru că este un program simplu, eficient şi care aduce în prim-plan cea mai revoluţionară metodă în domeniu...
    – ...Metodă deja probată prin programe naţionale implementate în ţări europene.
    – Ar fi bine ca din patologia ortopedică pediatrică să dispară capitolul „luxaţii
congenitale de şold“!
    – Să rămână ca potenţială complicaţie, în absenţa screeningului.
   – Acolo vrem să ajungem. Putem sta şi noi, din punctul acesta de vedere, alături de Germania, Austria şi Elveţia. Dar nu ne vom lăsa, dorinţa noastră de a realiza acest program este atât de mare încât îl vom realiza – mai greu – şi fără, dar preferăm cu sprijinul autorităţilor.
   – Normal ar fi ca Ministerul Sănătăţii să realizeze oportunitatea acestui program şi să găsească soluţii. Aşa cum s-au găsit pentru programul de fertilizare in vitro...
    – Exact. În plus, fondurile trebuie direcţionate în funcţie de priorităţi. Este o prioritate să previi şi chiar să elimini o malformaţie gravă din domeniul osteoarticular. Avem toate şansele!
     – Dar, practic, de ce ar fi nevoie pentru ca programul să funcţioneze? Vă trebuie oamenii, specialiştii...
    – Aceştia există, dar trebuie organizaţi şi, într-o oarecare măsură, stimulaţi... 90% din specialiştii pregătiţi pentru ecografia de şold au obţinut aceste cunoştinţe în urma cursurilor susţinute de profesorul Graf, în ţară sau în străinătate. O parte din aceştia au efectuat activităţi practice în domeniu şi, dacă analizăm un buletin emis de un specialist care a făcut cursul profesorului Graf, nu diferă cu nimic de cel emis de un medic din Austria, Germania sau Elveţia...
   – În plus, chiar dl prof. dr. Reinhard Graf a afirmat că formarea poate foarte bine să fie dezvoltată cu specialiştii locali – dând exemplul tinerilor dv. colaboratori.
    – Mă bucur pentru această remarcă a profesorului Graf, dl dr. Ştefan Gavriliu şi dna dr. Ileana Georgescu au fost instructori asistenţi, la ultima ediţie a cursului, la Bucureşti, şi sunt convins că pot prelua această activitate. De fapt, aşa trebuie procedat, pentru a evita menţinerea decalajelor existente... Sunt de principiul să facem un salt calitativ brusc, chiar dacă acesta presupune eforturi mult mai mari. Altfel, riscăm să repetăm toate etapele prin care a trecut profesorul Graf. Când ai un mare maestru alături, care te ajută să sari de la nivelul anilor ’70–’80 la nivelul lui 2011, atunci poţi fi sigur că eşti privilegiat. Nu-ţi rămâne decât efortul pe care trebuie să-l depui.
    – Acest salt ar însemna implicit o ameliorare a sănătăţii sugarilor şi reducerea ulterioară a cheltuielilor pe care complicaţiile displaziei de dezvoltare a şoldului încă le presupune...
    – Ce-ar însemna, de exemplu, să continue lipsa de organizare? Ar însemna ca şi peste zece ani să ne trezim nu cu 200, dar cu câteva zeci de cazuri de luxaţie congenitală de şold. Trebuie doar să ne organizăm şi să existe un stimul minim din partea Ministerului Sănătăţii. Cu cât plătesc o ecografie? Dacă stăm să ne gândim – sunt 220.000 de copii pe an. Şi dacă ar fi decontate la 20 de lei, suma este una minoră, în comparaţie cu cheltuielile făcute cu tratarea celor 220 de complicaţii... Aş vrea să ajungem şi noi în situaţia în care părinţii să afirme: „Cred că pe la vârsta de o lună a avut ceva la şold, nu mai ştiu exact ce, dar acum nu mai are nimic“. Nu-i normal să fie aşa, şi să nu rămână cu sechele care să marcheze toată viaţa pacientului şi a familiei sale?...
   – Dincolo de specialişti, pe partea de echipamente – ar fi o problemă. Profesorul Graf, la curs, a subliniat necesitatea de a utiliza un dispozitiv de fixare, pentru ca metoda să poată fi reproductibilă şi corect efectuată. Cât de costisitoare ar fi aceste dispozitive?
    – La acest capitol, stăm foarte bine: noi am achiziţionat un ecograf şi accesoriile respective. Acestea din urmă nu sunt scumpe şi pot fi achiziţionate rapid. Am făcut analiza exactă a personalului şi echipamentelor doar în centrele-pilot. Intenţionăm ca, la următorul congres ARTOP, să fie cel puţin câte un membru din fiecare judeţ, care să ne comunice situaţia exactă. Vom merge apoi la Minister cu o listă, cu necesităţile exacte. Cu siguranţă însă, nu va fi nevoie de investiţii în toate centrele – spre exemplu, spitalul nostru are; la fel, clinicile universitare. Un alt aspect: pacienţii ar putea fi interesaţi să se adreseze şi clinicilor particulare. E un lucru foarte bun, deja există cabinete private care efectuează ecografii de şold, decongestionând astfel spitalele. Vom analiza situaţia din centrele-pilot şi, dacă vom organiza lucrurile serios în domeniul diagnosticului displaziei de dezvoltare a şoldului, vom avea surpriza ca în unul-doi ani să nu mai avem luxaţii congenitale de şold. Pentru România, ar fi un progres extraordinar!
    – Aţi încercat să extindeţi colaborarea cu medicii neonatologi şi pediatri şi, printr-un demers comun, să sensibilizaţi mai uşor forurile responsabile?
    – Proiectul nostru îi implică pe medicii neonatologi, iar aceştia au răspuns cu multă responsabilitate şi promptitudine, implicându-se – după posibilităţi, cunoştinţe şi dotare. Sunt centre – în Bucureşti, dar şi în ţară – care s-au mobilizat şi au reuşit să participe activ la reducerea numărului de luxaţii congenitale de şold.
    – O ultimă întrebare: ce v-aţi dori pentru, să spunem, anul viitor? Cum ar trebui să stea lucrurile, cel puţin în privinţa screeningului displaziei de dezvoltare a şoldului?
    – Mi-aş dori ca, anul viitor, numărul luxaţiilor congenitale de şold să fie zero. Aş fi fericit dacă s-ar întâmpla, dar m-aş bucura şi dacă numărul luxaţiilor congenitale de şold, în toată ţara, ar putea fi numărate pe degete... Am şti atunci că suntem pe drumul ce ne conduce în fruntea ţărilor preocupate de această problemă şi apoi am avea o situaţie exactă a incidenţei acestei afecţiuni. Dacă am reuşit să fim primii zece în lume în privinţa tratamentului malformaţiilor congenitale ale coloanei vertebrale, să fim primii din primii zece din lume în privinţa osteogenezei imperfecte, atunci nu ar trebui să fim printre primii care au reuşit să eradicheze luxaţia congenitală de şold?... Sper ca acest interviu să fie un factor de mobilizare pentru colegii noştri şi că vom face tot ce ne stă în putere pentru a atinge această ţintă.


Program naţional de prevenire a luxaţiei de dezvoltare a şoldului (proiect)

Test screening:
ecografia de şold la nou-născut (după metoda Graf)
Personalul necesar
   În fiecare judeţ va exista o reţea organizată de DSP, formată din:
• medici neonatologi
• medici radiologi
• medici specialişti în chirurgia ortopedică: ortopezi pediatri, specialişti chirurgie şi ortopedie pediatrică sau medici ortopezi de adulţi cu preocupări în domeniu.
   În fiecare maternitate şi în cel puţin o secţie de radiologie şi una de chirurgie ortopedică din centrul reşedinţă de judeţ va exista câte un medic cu pregătirea necesară (certificat de absolvire a unui curs de ecografia şoldului).
Dotare
   Managerii spitalelor şi directorii DSP, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, vor asigura dotarea cu echipamentele necesare:
• ecograf cu sondă liniară
• suport pentru sondă
• suport pentru copil
Informare
   Medicii neonatologi, radiologi şi chirurgi ortopezi vor fi pregătiţi şi certificaţi prin cursuri speciale, organizate de cei mai buni specialişti din străinătate şi din ţară.
Centrul de referinţă
Secţia de Ortopedie pediatrică a Clinicii de Chirurgie şi ortopedie pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. S. Curie“ Bucureşti.
Procedura de evaluare
• Toţi nou-născuţii vor fi evaluaţi ecografic în maternităţi
• Pacienţii cu displazie vor fi îndrumaţi către medicul de chirurgie ortopedică pregătit în ecografia şoldului, care va evalua cazul împreună cu medicul radiolog
• Cazurile discutabile şi dificile vor fi îndrumate pentru elucidare diagnostică şi pentru tratament către centrul de referinţă
• În fiecare maternitate, secţie de radiologie şi secţie de chirurgie ortopedică va exista un registru al ecografiilor de şold efectuate, care va fi centralizat la centrul de referinţă, datele fiind raportate anual departamentului coordonator din Ministerul Sănătăţii.

 
Nu politică, medicină!
Interviu cu dl prof. dr. Reinhard Graf

 
   Dacă se doreşte o abordare frontală a problemei displaziei de dezvoltare a şoldului, cred că soluţia optimă o reprezintă un program de screening, care să includă toţi copiii.
   Implementarea nu mai ţine de medicină, ci de politică...

     – Domnule profesor, de ce este necesar un program naţional de screening ecografic al displaziei de dezvoltare a şoldului la copil?
    – Dacă se doreşte o abordare frontală a problemei displaziei de dezvoltare a şoldului, cred că soluţia optimă o reprezintă un program de screening, care să includă toţi copiii. În Austria, când am început examinările, le făceam numai copiilor aşa-zişi „la risc“. La scurt timp, s-a pus întrebarea: ce înseamnă „la risc“? Iar părinţii s-au întrebat, la rândul lor, de ce doar unii copii sunt examinaţi. Ecografia nu comportă vreun risc, durează doar câteva secunde, este complet sigură. Screeningul general a fost, practic, introdus de părinţi, nu de medici! Apoi, noi am convins asigurările de sănătate şi Guvernul că este mult mai eficient să plăteşti puţin pentru prevenţie, decât mai mult pentru operaţii, mai târziu. Acesta este motivul pentru care s-a implementat programul naţional de screening.
    – Care este momentul optim pentru screeningul ecografic al displaziei de dezvoltare a şoldului?
    – Cel mai bun moment ar fi imediat după naştere, în maternitate. De ce? Toţi copii sunt deja acolo, poţi selecta cazurile care necesită tratament şi acestea pot fi imediat tratate. În plus, în maternităţi există echipamentele necesare şi personalul medical care poate efectua investigaţia. Este şi modul cel mai ieftin de a realiza screeningul. La cazurile care necesită o urmărire mai îndelungată, desigur, aceasta se poate face ulterior prin intermediul practicii private sau prin controale programate.
    – În ce ţări europene a fost deja implementat screeningul?
    – Implementarea nu mai ţine de medicină, ci de politică... Din punct de vedere medical, screeningul ar trebui efectuat până la începutul celei de-a şasea săptămâni de viaţă. În Germania, din motive de organizare, screeningul se efectuează în săptămâna a şasea. Din acest motiv, mulţi pacienţi ratează investigaţia, deoarece sunt atâtea motive care împiedică părinţii să revină la medic cu copilul la vârsta aceasta... Şi ajung, adesea, la două-trei luni. Prea târziu! În alte ţări, precum Mongolia, screeningul se face imediat după naştere şi includerea copiilor ajunge la 100%. Este situaţia ideală şi cu cele mai mici costuri.
     – Vă întrebam de ţările europene, care este situaţia în UE?
    – În Austria, regula este ca ecografia de şold să fie realizată în primele patru săptămâni, cel mai târziu la începutul săptămânii 6 de viaţă. Şi este complet gratuită, indiferent că se efectuează în spital sau în cabinete private, nu este nicio diferenţă. Ţările în care screeningul a fost implementat la scară naţională sunt Austria, Germania, Elveţia...
      – Ţările germanofone...
    – Apoi Cehia, în Turcia este introdus screeningul general chiar în această perioadă. În celelalte ţări europene, tendinţa este de a investiga cât mai mulţi copii, dar nu există programe guvernamentale de screening general.
    – România are posibilitatea de implementare a unui astfel de screening la nivel naţional...
    – Se pune problema organizării. Un avertisment însă: înainte de a discuta un program naţional de screening ecografic al displaziei de dezvoltare a şoldului la copil, trebuie să aveţi suficient de mulţi medici care să poată realiza această investigaţie. În Austria, de pildă, nu poţi face asta decât dacă obţii o certificare în acest sens.
     – Şi metoda de investigare trebuie să fie aceeaşi, standardizată...
    – Altfel nu va merge, desigur, mai bine deloc! Ar fi o tragedie dacă începeţi un astfel de program şi îl realizaţi incorect sau nu aveţi destui medici.
    – Cursul pe care l-aţi creat şi pe care îl susţineţi în toată lumea – iată, pentru a patra oară şi în România – ar putea fi extins, prin organizarea unor ediţii similare de către instructori români?
    – Chiar le-am spus tinerilor colegi care m-au asistat la această ultimă ediţie: vă rog să îi pregătiţi pe colegii dv. Şi-au format deja o experienţă. Pentru început, următorul curs de pregătire în ecografia de şold la copil poate fi susţinut de instructori locali. Apoi, la ediţia de după, eu sau un coleg de-al meu vom reveni pentru a susţine un nou curs... Dar trebuie să organizaţi aceste cursuri şi singuri!
    – Este România capabilă să organizeze asemenea cursuri şi să pregătească un număr mare de medici după metoda dv. de examinare ecografică a şoldului la copil?
    – Cu siguranţă! Aveţi instructori foarte buni aici, dispuneţi de echipamentele necesare, ştiţi deja cum să susţineţi programul de pregătire. Vă rog să o faceţi!
 
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe