Miercuri, 15 mai 2013, s-au deschis
lucrările congresului naţional de urologie – ROMURO 2013. Timp de patru zile,
medici urologi din ţară şi din străinătate participă la numeroase sesiuni şi
dezbateri pe diferite teme de interes din patologia urologică. O parte a
manifestării ştiinţifice o reprezintă cursurile European School of Urology, un
program educaţional ce desăvârşeşte integrarea urologiei româneşti în cea
europeană şi internaţională.
Totodată,
a 29-a ediţie ROMURO aduce, în premieră naţională, două proceduri chirurgicale
de neuromodulare a tractului urinar inferior, ca modalitate de tratament
complex al incontinenţei urinare prin imperiozitate refractare la tratamentul
clasic. Intervenţia constă în implantul, la nivelul nervilor sacraţi S3, a doi
electrozi cuplaţi ulterior cu un generator de impulsuri electrice, ce reglează
activitatea nervoasă, senzorială şi motorie a vezicii urinare, reducând frecvenţa
micţiunilor şi îmbunătăţind continenţa urinară a pacienţilor. Cele două operaţii
vor fi realizate de o echipă mixtă româno-austriacă, sub îndrumarea chirurgului
urolog Johann Wachter, de la Donauspital din Viena. Mai multe informaţii ne-a
oferit acad. Ioanel Sinescu, preşedintele
Asociaţiei Române de Urologie şi directorul Centrului pentru uronefrologie şi
transplant renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
– Cele două intervenţii chirurgicale sunt
efectuate în a treia zi de congres. Sunt acestea punctul de atracţie al
manifestării din acest an?
– În
fiecare an ne propunem să facem câte un pas înainte. După fiecare congres,
facem un bilanţ a ceea ce a adus în plus manifestarea. Anul acestea, ne-am
gândit la aceste intervenţii pentru că, înainte de toate, vorbim de o categorie
largă de pacienţi cu astfel de suferinţe care nu-şi găsesc rezolvarea decât
prin metode – aş putea spune – arhaice. Vorbim de o zonă pe care o avem de
acoperit noi, în urologia românească, pentru pacienţii cu tulburări importante
de evacuare vezicală, fie în sensul pierderilor de urină, fie în sensul
imposibilităţii evacuării vezicii urinare. Astfel, ne-am asociat cu un grup de
urologi din Austria, doi colegi de-ai mei foarte tineri au fost acolo şi au preluat
metoda. Ei nu o vor face singuri pentru prima dată, trebuie mai întâi asigurat
succesul procedurii respective pentru pacient, care nu poate fi niciodată un
cobai. Vorbim de o colaborare antamată de mai mult timp, care acum iese la
iveală.
–Este o procedură complicată?
–
Este o procedură delicată, nu aş putea să spun că este neapărat complicată.
Trebuie făcută cu foarte multă precizie, cu foarte multă îndemânare; plasarea
electrozilor presupune o probă de învăţare, dotări corespunzătoare.
– Cine ar putea beneficia de această procedură?
–
Există o sumedenie de cauze care duc la incontinenţa urinară, sunt alte situaţii
care duc la retenţia de urină şi atunci, în funcţie de cauza care a provocat
această suferinţă, la unele există o rezolvare chiar modernă, la altele se
foloseşte urologia clasică, iar în cazul altora, din păcate, nu avem încă soluţii.
– Şi pentru acestea din urmă apare acum această
intervenţie?
–
Da, pentru acestea s-a găsit ceea ce trebuie. Sunt mijloace de diagnostic
foarte clare, indubitabile, se ştie rezolvarea lor, problema este să o putem
face şi noi, să aducem în ţară şi să o dezvoltăm. Acum facem două astfel de
proceduri pentru prima dată şi nădăjduiesc din tot sufletul să aibă o evoluţie
bună, pentru că, atunci când porneşti cu dreptul, ai, evident, mai multă
încredere şi mai multă voinţă să mai faci şi un alt pas înainte.
– Este o procedură scumpă?
– Nu
vreau să discut despre acest aspect. În principiu, orice este nou este mai
scump decât metoda anterioară de tratament. Ca să dau un exemplu, este mai
scumpă decât o procedură pentru adenomul de prostată, dar mă întreb cum poate
fi cuantificată în bani suferinţa unei persoane? Pentru fiecare pacient,
suferinţa lui înseamnă cel mai mare rău care i se poate întâmpla, el nu are
nevoie de procente. Dacă o astfel de afecţiune se întâlneşte la 2% din populaţie
şi pacientul este unul dintre aceştia, atunci pentru el afecţiunea înseamnă
100%. Primele două operaţii se fac pro
bono, iar apoi o să încercăm să găsim sursele de finanţare necesare pentru
a-i ajuta pe toţi pacienţii care au nevoie de o astfel de intervenţie.
– Câţi pacienţi care suferă de incontinenţă
urinară ar putea beneficia de această intervenţie?
–
Cred că mai mult de 50%, un procent destul de mare. Diagnosticul nu este
întotdeauna simplu, este nevoie de investigaţii sofisticate urodinamice, cu măsurarea
presiunii pe cavităţi, pe conducte şi pe sfinctere, prin concordanţa lor între
relaxarea muşchilor vezicali şi contracţia sfincterului, încât este un fel de matematică
şi fizică la un loc, grefată pe un teren biologic pentru care ştii parametrii
normali şi apoi, găsind alţi parametri, îţi dai seama cât eşti de departe sau
de aproape de valorile normale.
– Revenind la lucrările congresului, reuşiţi
an de an să reuniţi tot mai mulţi medici urologi…
– Aşa
este, vin tot mai mulţi medici şi în special medici tineri, care se simt
confortabil, angajaţi şi angrenaţi în tot ceea ce înseamnă Asociaţia Română de
Urologie. Un mare avantaj îl constituie faptul că, fiind membri ARU, devin
automat membri ai Asociaţiei Europene de Urologie (EAU), prin contractul
juridic pe care noi îl avem cu aceasta încă din 2005.
– În ceea ce priveşte lucrările cu care se
înscriu, sunt ele suficient de competitive pentru a se ridica la standardele
EAU?
–
Anul acesta, tinerii noştri urologi au trimis numeroase lucrări şi toate
valoroase, realizând un program extrem de abundent şi de dens. Nu am putut să
refuz niciun fel de lucrare. Sesiunile de postere puse la dispoziţia lor
reprezintă un fel de anticameră a Asociaţiei Europene de Urologie, unde ei
exersează pentru a fi performanţi acolo. Vreau să vă spun că, de multe ori,
tinerii noştri ies pe primul loc când vine vorba de a se compara cu alţi medici
urologi din ţările vest-europene. Şi nu mă miră deloc acest lucru, pentru că
învăţământul din România este foarte bun. Nu aş vrea să spun că este neapărat
omogen, însă acolo unde este, este foarte dens. Eu nu ştiu în momentul de faţă
nicio clinică de specialitate din Vest care să acopere toate cele 13 specialităţi
urologice din abundenţă, într-un spital în care clinica să aibă 200 de paturi,
zece săli de operaţie, o reanimare imensă, un departament de transplant absolut
independent de restul urologiei, care face tot ceea ce se poate face în domeniul
acestei specialităţi. Ei au nişte condiţii de pregătire foarte bune şi acces
foarte uşor la bolnav.
–Să înţeleg că urologia românească este
bine situată în Europa?
–
Aş spune că anumite centre din România, da. Urologia românească este foarte
apreciată în Asociaţia Europeană de Urologie pentru tot ceea ce vest-europenii
au observat la noi în decurs de 25 de ani. Dacă îşi imaginau că aceasta trebuie
să fie o ţară uitată undeva prin secolul XIX, au avut surpriza să vadă că nu
este deloc aşa. Au văzut că în România, la toate conferinţele şi cursurile ESU,
nu a fost nevoie de traducere simultană, ceea ce nu se întâmplă în Franţa,
Italia, Ungaria… Un alt exemplu este faptul că, şi în acest an, în cadrul Şcolii
Europene de Urologie, există sesiuni interactive, bazate pe cazuri prezentate
de rezidenţi sau de tinerii urologi din România. Ele sunt foarte bune,
educative, prezentate clar şi corect şi oferă soluţii medicale indubitabile.
Astfel, îşi dau seama rapid de ceea ce poate face un rezident atât în laborator,
cât şi atunci când se întâlneşte cu bolnavul şi consideră că standardul
urologiei din România este cel european. Dacă ar fi să facem o comparaţie între
centre, s-ar putea ca multe centre din Europa să fie plasate după unele centre
din România.
– Tema congresului
din acest an este una destul de generală, „Aspecte clinice şi tehnice în
patologia urologică“…
–
Este o temă generoasă şi pentru a nu exclude pe nimeni. Fiecare îşi găseşte
locul în congres cu ceea ce face el. Vreau să menţionez faptul că enciclopedismul
medical s-a încheiat de mai bine de jumătate de secol. Nu mai este nimeni
capabil în momentul de faţă să acopere toate cele 13 supraspecialităţi
urologice, să facă şi chirurgie sub endoscop, să facă şi transplant, să facă şi
chirurgie vasculară, să facă şi reconstrucţie şi cancere cu extensie. Fiecare
domeniu s-a dezvoltat foarte mult, s-a aprofundat, iar cel care rămâne la
suprafaţă este urologul medical, cel care dă consultaţii. Când este vorba de un
anumit tip de afecţiune şi de o anumită tehnică de rezolvare, se impune
transferul undeva unde există o densitate de cadre suficient de mare, cu un număr
de proceduri care să-ţi dea competenţă şi în acelaşi timp o statistică convingătoare,
pentru că nimeni nu mai vrea să ajungă să-şi facă o prostatectomie radicală la
cineva care face pentru prima dată această operaţie. Trebuie să depăşeşti proba
de învăţare pentru a te impune într-un anumit domeniu al urologiei, unde ceea
ce faci este modern, foarte bun, performant şi recunoscut.