Newsflash
Interviuri

Empatia face parte din fișa postului

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - nov. 10 2017
Empatia face parte din fișa postului

     Dr. Eugenia Roza este medic rezident în anul trei la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, în specialitatea Neurologie pediatrică și în anul doi de doctorat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Ea ne povestește despre importanța acestei specialități, dar și despre voluntariat și importanța colectivului și a mediului în care lucrează.

 

 

     De ce neurologie pediatrică?
     Mama mea este un medic pediatru foarte bun și reprezintă un model pentru mine. În momentul în care a trebuit să decid ce fel de medic să devin ea m-a sfătuit să aleg o specialitate care se află încă la început, de nișă, dar în același timp care să mă și motiveze. Deși inițial hotărâsem să aleg neurologia de adulți, am considerat că ramura dedicată pediatriei este mai potrivită pentru mine. În generația mea se întâmpla următorul fenomen. La sfârșitul anului șase, mie și colegilor mei ni se adresa frecvent întrebarea dacă învățăm pentru rezidențiat sau dacă învățăm germana. Mai bine de o treime din colegii mei au plecat. M-am gândit dacă nu cumva pierd și eu ceva, căci poate e mai bine în străinătate. Am stat și m-am gândit și, având-o pe mama mea ca exemplu și văzând ce înseamnă viața de medic în România, am hotărât să rămân. Poate am făcut un salt al încrederii atunci când am rămas, dar mă bucur foarte mult că am făcut-o. În acest moment chiar nu îmi doresc să fiu în alt loc.
     Care sunt cele mai frecvente patologii pe care le întâlniți în practica medicală zilnică?
     – Vedem foarte multe cazuri de epilepsie, sau copii cu diverse probleme locomotorii. Fie că este vorba de o boală neuromusculară, copii cu accidente survenite în timpul nașterii, cu encefalopatie hipoxic-ischemică sau prematuri.
     Când trebuie trimis copilul pentru un consult de neurologie pediatrică?
     – Echipa interdisciplinară are un rol esențial. Este foarte important pentru un medic de familie sau un pediatru să recunoască acele red flags (semne de alarmă). Poate să fie vorba despre o întârziere în dezvoltarea neuromotorie sau, în cazul epilepsiei, pot exista manifestări paroxistice. Copilul face anumite lucruri neobișnuite, repetitiv sau nu. Medicul de familie, de obicei, trimite pacienții cu un diagnostic general. În cazul copiilor cu distrofie musculară Duchenne, de multe ori aceștia ajung la noi prea târziu. Descoperirea acestei boli este deseori incidentală. Tabloul clinic este nespecific în acest caz și se poate manifesta ca oboseală musculară sau fatigabilitate. În acest caz medicul de familie poate recomanda recoltarea transaminazelor hepatice, poate și creatinkinaza, dar uneori acest lucru nu se întâmplă. De multe ori, diagnosticul inițial este de hepatită sau sindrom de citoliză hepatică.
     Cum faceți față stresului emoțional?
     – Din punct de vedere emoțional, specia­litatea mea este mai solicitantă comparativ cu alte specialități, poate. Aș minți dacă aș spune că nu mai am momente în care cedez și poate îmi vine să plâng. Nici eu și nici membrii echipei mele nu am arătat această slăbiciune în fața pacientului. Și am învățat că dacă nu ai empatie nu rezolvi nimic. Relațiile pe care le stabilesc cu pacienții sunt speciale. Fiind pacienți cronici, îi vedem cam o dată la trei luni și ajungem să îi cunoaștem foarte bine. Spitalul are și o secție de recuperare medicală și pacienții continuă programele fie în cadrul spitalului nostru, fie în alte centre specializate.
     Cum vi se pare pregătirea pe care o oferă centrele universitare din România?
     – Întotdeauna există loc de mai bine. La noi, din păcate, sunt limitate resursele, dar ca materie și dăruire din partea cadrelor didactice nu am ce să reproșez. Am fost susținută la tot pasul. Avem un club săptămânal de neurologie pediatrică, se numește Neuroclub, unde fiecare rezident sau student este invitat să prezinte cazuri sau noțiuni teoretice sub forma unor microcursuri. Un astfel de cerc te ajută să te pregătești, pentru că, de ce să nu recunoaștem, poate nu avem timp întotdeauna să citim sau să fim la curent cu noile reglementări ale ghidurilor.
     Cât de mult contează să fii bine îndrumat? Cât contează munca individuală și cât contează îndrumătorul?
     – Aș spune că este o proporție de 50 la 50. Îndrumătorul nu poate să învețe pentru tine și nici tu nu te poți baza doar pe îndrumător. Trebuie să ai și inițiativă. Eu lucrez într-o echipă minunată, am ajuns să formăm o echipă extraordinară și colaborăm inclusiv cu medici din alte specialități (endocrinologi pediatri, pneumologi, ortopezi, pediatri etc).
     Cât de important e voluntariatul?
     – Voluntariatul a fost întotdeauna o pasiune pentru mine. Și tot în aria neurologiei pediatrice mi-am găsit un loc pentru că medicii secției noastre au înființat asociația Neurocare destinată pacienților cu afecțiuni neurologice și neurochirurgicale. Prin această asociație am strâns fonduri pentru diverse intervenții chirurgicale care nu pot fi realizate în țara noastră. De asemenea, tot prin această asociație putem să asigurăm fonduri pentru investigații mai scumpe, pe care pacienții nu și le pot permite. Am avut proiectul „Epilepsia se poate vindeca” doi ani la rând și am reușit, prin intermediul unor sponsori, să aducem aparatură de electroencefalografie de ultimă generație. Asociația a militat și pentru introducerea unor medicamente noi care nu erau pe piață în România. De exemplu, cele pentru distrofia musculară. Distrofia musculară Duchenne a fost considerată până acum incurabilă, dar în prezent pentru anumite mutații responsabile de apariția acestei boli s-a găsit un tratament care să crească supraviețuirea. La fel este și în cazul pacienților cu amiotrofie spinală: este vorba de un tratament foarte scump, dar care are rezultate excepționale în studiile realizate. Împreună cu asociațiile de pacienți ne străduim să aducem și în România acest tratament. În afară de Neurocare am fost implicată și în alte campanii: „Împreună pentru sănătatea rurală”, „Caravana cu medici”, „Magic Camp”.
     – Cum te vezi după ce vei deveni medic specialist?
     – Bineînțeles că îmi doresc foarte mult să rămân unde sunt. Mă gândesc și la o carieră în cercetare. Am avut norocul să dau admiterea la doctorat și să intru la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Este un doctorat pe genetică medicală. Lucrarea mea tratează partea epilepsiilor genetice. Aceasta este o patologie destul de rară.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe