Newsflash
Interviuri

Eforturile de implementare a podiatriei în România - Interviu cu conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - iun. 1 2018
Eforturile de implementare a podiatriei în România - Interviu cu conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu

Asociaţia de Podiatrie are drept obiectiv dezvoltarea specialităţii în rândul asistenţilor medicali şi înfiinţarea acestei ramuri medicale în România. În perioada 8–9 iunie va avea loc, la Bucureşti, a doua ediţie a Congresului Naţional de Podiatrie cu participare internaţională. Despre misiunea asociaţiei, temele şi invitaţii manifestării ştiinţifice de anul acesta am vorbit cu preşedintele Asociaţiei de Podiatrie, conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu.  

– Ce pregătiţi pentru ediţia de anul acesta a congresului?

Este al doilea congres al Asociaţiei de Podiatrie din România şi sper ca acesta să devină o tradiţie. Odată cu progresul demersurilor pe care le realizăm în momentul de faţă pentru înregistrarea podiatriei ca profesie în ţara noastră, dorim să reuşim să creăm acea categorie de profesionişti interesaţi de astfel de evenimente. Însă aceste evenimente nu se adresează strict acestora, ci tuturor profesioniştilor din domeniul medical care se lovesc de probleme ale piciorului, medici de toate specialităţile, asistente medicale, fiziokinetoterapeuţi. Credem că acest subiect poate fi de interes pentru foarte multe persoane. Avem deja o listă lungă de înscrişi la congresul de anul acesta şi sper să reuşim să transmitem mesajele care credem că sunt importante. Toate acestea într-un context un pic mai aparte – Colegiul Medicilor din România a respins cererea pe care care am înaintat-o, ca preşedinte, de a ne acorda credite de educaţie medicală continuă, motivând că podiatria nu este încă profesie la noi în ţară şi că, de fapt, medicii au cunoştinţe în acest domeniu din timpul rezidenţiatului şi din studenţie. O astfel de argumentaţie este nefirească, aş putea spune. Dacă pe acest criteriu se iau deciziile, înseamnă că niciun alt subiect nu ar fi cel al educaţiei medicale continue, pentru că medicii sunt pregătiţi deja pentru tot. E problema noastră acută în acest moment şi sper să o rezolvăm cumva. Există o experienţă deja evidentă a mai multor ţări că, odată cu introducerea în gama profesiilor a podiatriei, deja s-a redus dramatic numărul de amputaţii la pacienţii cu diabet zaharat.

– Ce lectori internaţionali vor fi prezenţi la congres?

Îl avem pe cel care a fost prezent deja la prima ediţie şi în cadrul ediţiilor premergătoare pe care le organizăm sub egida Societăţii de Neuropatie Diabetică, dr. Frank Bowling, care vine de la Manchester. Este un expert internaţional în probleme de picior diabetic. De altfel, este posesorul unui titlu la care noi, în România, nici nu putem visa – şi anume doctor în medicină podiatrică, cu o pregătire total aparte de cea medicală obişnuită. Vor fi şi doi reprezentanţi importanţi ai podiatriei din Malta, dr. Alfred Gatt, şi din Marea Britanie, dr. David Dunning, alături de cei foarte mulţi din ţara noastră.

– În cadrul congresului vor fi prezenţi ca speakeri atât diabetologi, cât şi neurologi, chirurgi generali şi nu numai. Cum funcţionează această colaborare multidisciplinară în podiatrie?

Aceasta este particularitatea podiatriei – faptul că este o profesie în care se intersectează foarte multe specialităţi medicale şi, de fapt, este oarecum o ţintă a podiatriei de a asigura un astfel de câmp tactic pentru a acţiona în interesul pacienţilor, a salva picioare şi a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor.

– Ce teme vor fi abordate?

Toate temele care apar în programul congresului nu acoperă nici pe departe toate problemele care ar putea fi abordate într-o întrunire ştiinţifică dedicată podiatriei. Toate acestea arată cât de diversă este problematica piciorului. Include abordarea problemelor legate de diabetul zaharat şi complicaţiile acestuia sau probleme legate de afecţiuni neurologice, dermatologice, ortopedice etc. Asta face să fie nevoie de cooperarea profesioniştilor, inclusiv a celor implicaţi în prescrierea încălţămintei speciale şi a ortezelor, protezelor, specialişti în biomecanica piciorului. Podiatria este un exemplu de cooperare multidisciplinară.

– Va fi şi o sesiune practică la congres?

Congresele noastre au această regulă. De fapt, este chiar un punct imperativ organizarea unui workshop de fiecare dată. Aşa cum se ştie, cel mai eficient mod de a învăţa este de a implica direct partcipantul în ceea ce ar trebui să facă: teaching by doing. Workshopurile presupun antrenarea participanţilor în discuţii directe, demonstraţii de manevre și proceduri utile pentru practicarea podiatriei.

– De ce sunt atât de severe problemele legate de piciorul diabetic?

În legătură cu severitatea există o serie de repere. Reperul cel mai la îndemână îl reprezintă amputaţiile de membre inferioare – una dintre complicaţiile dramatice şi generatoare de handicap. De altfel, au apărut studii care arată că mai ales pacienţii care au anumite probleme ale picioarelor se tem de amputaţie mai mult decât de moarte. Pe de altă parte, sunt studiile care au arătat că problemele la nivelul picioarelor, în primul rând apariţia ulceraţiilor, produc un risc de mortalitate la cinci ani pentru aceşti pacienţi mai mare decât în cazul unor cancere comune, cum este cancerul mamar sau cancerul de colon. Cu alte cuvinte, are toate atributele pentru a trata aceste probleme cu seriozitate maximă şi o necesitate de preocupare foarte atentă. M-aş bucura dacă aş putea să transmit aceste mesaje şi Colegiului Medicilor din România, pentru a putea sublinia importanţa naturii medicale a podiatriei.

– Ce ne puteţi spune despre infecţiile piciorului diabetic?

Infecţia este, de cele mai multe ori, o complicaţie a unei leziuni preexistente la nivelul piciorului. Aceasta, la rândul ei, este favorizată de neuropatia diabetică, care produce pierderea sensibilităţii, tulburări de mers, şi destul de frecvent sunt asociate şi tulburările circulatorii, alături de nutriţia deficitară a ţesuturilor de la nivelul piciorului. Aceștia sunt factorii predispozanţi ai infecţiei la acest nivel. Așadar, infecţia complică o leziune produsă de complicaţiile diabetului zaharat.

– În ultima perioadă au apărut tratamente inovatoare în acest domeniu?

Cel mai important mod de a aborda această problematică dificilă este o reţea organizată de îngrijire. Asta înseamnă, în primul rând, să existe gradul de atenţie necesară în cadrul medicinei primare, respectiv în rândul medicilor de familie. Apoi să existe un circuit bine structurat între eşalonul primar, secundar şi terţiar, în care fiecare specialist care intervine să ştie exact ce are de făcut, organizarea fiind esenţială. Podiatrul este foarte important în acest circuit. În anumite ţări, acesta este coordonatorul unor astfel de structuri de îngrijire. Nu menționez medicamente mai puţin obişnuite sau tehnici chirurgicale speciale, ci vreau să reamintesc, în primul rând, de organizare, care este un element de importanţă capitală.

– Există în centrul dumnevoastră clinici dedicate podiatriei?

În centru nostru de diabet din Cluj-Napoca am înfiinţat în urmă cu deja 20 de ani primul cabinet de picior diabetic din ţară care funcţionează. La ora actuală, cred că este în continuare, din păcate, singurul din sistemul public. Există şi o clinică de podiatrie la Cluj-Napoca, s-a înfiinţat una şi în Bucureşti, deci suntem pe un trend ascendent. Speranţa noastră este ca într-un timp cât mai scurt să avem măcar un profesionist calificat în fiecare judeţ, noi adresându-ne momentan asistentelor în primul rând, care să poată să ia sarcina aceasta a îngrijirii acestor categorii de pacienţi.

– Însă podiatria nu se ocupă doar de piciorul diabetic...

Podiatria se ocupă, practic, de toate problemele care apar la nivelul piciorului: de la naştere pot fi probleme de anatomie a picioarelor, de particularităţi de mers, boli reumatologice, neurologice, ortopedice.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe