Aproape jumătate de secol de carieră și tot atât timp de suferinţă și luptă cu o boală cruntă. „Mi-am iubit mult meseria și nimic nu a fost imposibil” sunt vorbele pacientei Eva Toma, medic primar diabet, nutriţie și boli metabolice în Craiova. Să practici medicina indiferent de starea de sănătate este o dovadă simplă de dragoste faţă de oameni și faţă de profesie.
Aţi făcut două specializări. De ce?
După promovarea concursului de absolvire a specialităţii de medicină internă am avut oportunitatea de a lucra cu o colegă care era șefă de secţie pe boli metabolice. În urma acelei colaborări, am realizat că trebuie să mă specializez și asta am și făcut. Medicina internă am făcut-o la București, unde am avut ocazia să îl am ca îndrumător pe prof. dr. Ion Costică. În diabet, nutriţie și boli metabolice m-am specializat la Cluj.
Care au fost așteptările dv. când aţi început să profesaţi?
De mică mi-am dorit să devin medic. Dincolo de alte așteptări, pentru mine scopul de a ajuta oamenii era mai presus de orice. Îmi doream foarte mult ca pacienţii să fie mulţumiţi de munca mea. În general am reușit, foarte puţini oameni au manifestat nemulţumire. Indiferent cum a fost sistemul de sănătate, am învăţat mereu să mă adaptez.
Ce înseamnă această nemulţumire?
Un exemplu ar fi faptul că unii oameni care suferă de diabet zaharat și afecţiuni asociate se supără că nu au voie să mănânce cozonac... De regulă, oamenii sunt mai pretenţioși acum.

Profesia de medic nu este pentru oricine

Cum era medicina când aţi pășit în acest domeniu?
Pentru mine, medicina a fost frumoasă de la început. Chiar dacă am ajutat omul doar cu un sfat, tot am încercat să contribui cumva. Până la urmă cred că trebuie să acceptăm problemele, să încercăm să le luăm așa cum vin, iar eu asta am încercat să transmit. Să ajut oamenii să se înţeleagă și să lupte mai departe.
Ce părere aveţi despre cum stau lucrurile astăzi?
Progresul în știinţă este unul foarte mare și mă bucur. Însă trebuie amintit faptul că pacientul trebuie să fie pe primul plan, indiferent cum stau lucrurile. În vremea în care eu am profesat, nu exista să fii medic fals. Oamenii au pierdut pe drum conștientizarea, responsabilitatea. Această profesie este pentru cei care iubesc să facă asta. De dragul medicinei, faci orice sacrificiu.
Cum înţelegeţi dv. sacrificiul?
Înţeleg că trebuie să renunţi de multe ori la timpul petrecut cu prietenii pentru a învăţa, să renunţi poate la multe invitaţii, să pui pe primul loc scopul pentru care te-ai pregătit. Să pui pe primul loc și să îţi asumi această responsabilitate până la capăt.

Sintagma care m-a ajutat în activitate

Ce aţi schimba la sistemul de sănătate actual?
Aș schimba toată societatea. Oamenii au devenit foarte nemulţumiţi, nu mai au răbdare, nu iau în serios problemele medicale. Ajung deseori în stadii avansate ale bolii, iar atunci te confrunţi cu comportamente nepotrivite. Sunt oameni care vin în ultima clipă la medic, având pretenţii foarte mari.
Care a fost cea mai mare temere a dv. în calitate de medic?
„Prima dată să nu faci rău, apoi să faci bine” – acesta este o sintagmă care m-a ajutat când am avut câte o temere. Partea birocratică a reprezentat mereu o temere. Să nu greșesc, să nu încurc ceva. Acum lucrurile sunt mai simple, în trecut era mult mai dificil.
Cum aţi caracteriza cariera dv.?
A fost o carieră frumoasă. Mi-am dorit mult să fiu profesor universitar, însă a rămas un obiectiv neîndeplinit. Am încercat să fac cât pot pentru acest domeniu. Am început făcând naveta cu șareta și aveam 11 sate din judeţul Gorj prin care trebuia să trec. A fost o perioadă tare dragă mie. Toată viaţa am regretat că am renunţat la munca de la circă. Era greu, dar orice succes pentru mine reprezenta cea mai mare victorie. Dar a fost o alegere influenţată și de condiţiile grele de lucru.
Au fost momente când vi s-a părut imposibil să continuaţi?
Nu. Nu m-a împiedicat niciodată nimic să merg mai departe. De 40 de ani am scleroză în plăci și nu mi-a fost chiar ușor. Mi-am iubit mult meseria și nimic nu a fost imposibil. De aceea, iată că și după pensionare încă muncesc. Sunt oameni care m-au căutat și atunci am realizat că nu pot sta niciodată departe de această meserie.