Ramona Bică este medic primar cardiolog la Fundaţia „Dr. Victor Babeș” din București, cu acreditări în imagistică cardiacă și cu experienţă atât în România, cât și în centre universitare din Franţa și Marea Britanie. Deţine o diplomă în IRM cardiac, nivel 2, acreditată de Societatea Europeană de Imagistică Cardiovasculară.

Ce v-a determinat să alegeţi Cardiologia?

Cardiologia am ales-o după examenul de rezidenţiat. În facultate mi s-a părut că este o specialitate care îţi oferă posibilitatea de a efectua de la partea de clinică și de imagistică, la partea de tip terapie intensivă cardiacă sau partea de cardiologie intervenţională sau electrofiziologie. Adică, îţi oferea niște segmente de supraspecializare ce se puteau suprapune pe personalitatea ta, și să-ţi găsești cumva locul în care poţi să dai tot ce e mai bun.

Aveţi vreo regulă nescrisă pe care o respectaţi întotdeauna în actul medical?

Încerc să fiu corectă cu pacienţii și să exprim care sunt limitele noastre ca medici în ceea ce facem, pentru că atunci când luăm o decizie medicală, ţinem cont de un rezultat, de exemplu, de o analiză, de o tehnică imagistică. Cred că trebuie să fim sinceri cu pacienţii, iar atunci când avem dubii într-un examen sau o decizie, să încercăm să căutăm o altă metodă, pentru o concluzie sigură.

Pacienţi diferiţi, strategii diverse

Sunt pacienţii români suficient de informaţi în privinţa bolilor cardiovasculare?

Fiecare pacient este diferit! În cabinet avem posibilitatea să întâlnim pacienţi care se informează de pe internet sau care citesc anumite flyere în care informaţiile privind bolile cardiovasculare sunt exprimate destul de clar. Putem avea și pacienţi care au făcut un infarct acum un an și continuă să fumeze, să ignore anumite reguli sau să revină la control după cinci, șase ani.

Cum poate medicul să contribuie la educaţia medicală a pacienţilor?

Cred că trebuie să avem o discuţie cât mai clară și cât mai detaliată cu fiecare pacient, să le explicăm cât se poate de mult despre boala pe care o au. Să-ţi știi diagnosticul deja este o primă etapă.

După care ar trebui să-i spunem ce ar fi bine să facă și ce nu ar fi bine să facă, sau ce i-ar face rău. Decizia finală însă este a pacientului și nu avem dreptul să-l judecăm. Ce putem să facem este ca prin fiecare vizită la medic să întărim acele lucruri pe care le știm, conform studiilor, că aduc beneficii în tratament.

Ce determină, de cele mai multe ori, apariţia afecţiunilor cardiovasculare: predispoziţia genetică sau stilul de viaţă?

Este o combinaţie, iar rezultatul combinaţiei face să apară mai repede această boală sau mai târziu. Boala aterosclerotică este principala cauză de mortalitate în România. Faptul că la noi în ţară se moare din cauza acestei boli la o vârstă mai tânără faţă de alte ţări europene sau vestice, unde metodele de prevenţie sunt mai bine puse la punct, ne arată că trebuie să fim mult mai activi în ceea ce privește diagnosticul precoce.

Principalul lucru care ne revine nouă, ca medici, este să descoperim aceste boli într-o fază incipientă, în care putem să intervenim cu metode terapeutice, iar aici contribuie partea de imagistică cardiovasculară de tip
cardioCT sau cardioRM.

Tehnici moderne de evaluare

Care sunt cele mai avansate metode de diagnostic a afecţiunilor cardiovasculare?

În practica medicală și în special în Cardiologie au apărut, în ultimii cinci ani, metode de evaluare cardiologică noninvazive. Astfel, nu mai este nevoie ca pacientul să fie internat, să facă proceduri invazive de tipul coronarografiei, deoarece putem obţine răspunsul detaliat despre aspectul arterelor inimii prin metode de tip coronaro-CT, sau alte metode care ne permit să evaluăm severitatea îngustărilor din artera inimii, artera coronară.

CardioRM sau IRM-ul cardiac poate să evalueze structura mușchiului inimii, ce poate fi afectată de diverse boli (cardiomiopatii) sau infecţii virale, între care și COVID-19 (așa-numitele miocardite), de la evaluarea de miocard viabil ce poate recupera după restabilirea fluxului de sânge post-infarct miocardic la diverse valvulopatii sau tumori cardiace.

Ce ne puteţi spune despre RM de stres?

RM-ul de stres este un examen care are o sensibilitate foarte crescută de detectare a bolilor ischemice, prin faptul că se pot utiliza niște substanţe care se injectează și care dilată, adică cresc perfuzia, la nivelul arterelor inimii. O zonă îngustată pe o arteră a inimii, la administrarea acelei substanţe, nu permite creșterea fluxului spre mușchi, ceea ce înseamnă identificarea unei boli cardiovasculare cu risc înalt de mortalitate, care poate beneficia de tratament adecvat.

Metode invazive sau noninvazive?

Atunci când un pacient ajunge la coronarografie, care este o metodă invazivă, cu anumite riscuri, trebuie să știm exact de ce anume are nevoie ca tratament intervenţional. Astfel, dacă pacientul are nevoie de stent, [contează] pentru ce arteră se optează să se pună acel stent, pentru că tot ceea ce înseamnă invaziv aduce un risc suplimentar pentru pacient, de la complicaţii diverse până la decesul prin procedura respectivă.

Tot mai mult, în ultimele studii europene și în ultimele ghiduri, recomandările sunt pentru a nu mai trimite pacienţi la coronarografie pentru diagnostic, ci a-i trimite doar în momentul în care în urma coronarografiei rezultă și un tratament, acela de a deschide o arteră a inimii cu probleme.

Astfel, se optează pentru metode noninvazive de detectare a îngustărilor pe arterele inimii. Aceste îngustări sunt precursoarele a ceea ce apare mai târziu – blocarea totală a arterei inimii –, aceasta fiind echivalentul unui infarct miocardic. Ca să descoperim aceste blocaje, folosim metode imagistice.

De cele mai multe ori, încercăm noninvazive, pentru a nu aduce un risc suplimentar unui pacient. Astfel încât, atunci când pacientul ajunge să beneficieze de o coronarografie, de o metodă imagistică invazivă, să aibă ca și efect și tratamentul, implantarea stentului.

O altă lume medicală

Aţi lucrat în centre universitare din Franţa și din Marea Britanie. Ce a însemnat pentru dv. această experienţă?

Am văzut echipe conduse de profesori care erau foarte dedicaţi în a te forma. Profesori care încercau cumva să ne formeze pe noi, cei mici, încât să preluăm cât mai multe atribuţii și să câștigăm cât mai multă independenţă în ceea ce facem.

Timpul pe care-l aveau era dedicat pentru proiecte cu adevărat importante, de cercetare sau de altă natură. Ultima parte de rezidenţiat am făcut-o la Paris, în centre de referinţă pe anumite patologii.

Am avut posibilitatea să văd centrul de transplant cardiac, cum se urmărește un pacient de transplant, toate comorbidităţile și modul cum sunt abordate diversele complicaţii, care apar la un pacient cu transplant cardiac, de exemplu, sau cu boli valvulare severe.

Am văzut o altă lume medicală, o altă gândire, o altă abordare, în care profesorul venea cu zâmbetul pe buze, și aveai toată susţinerea lui în a deveni tot mai bun.

Ce ar trebui îmbunătăţit în sistemul medical din România?

Trebuie să învăţăm să lucrăm în echipe, trebuie să colaborăm între noi ca specialităţi, pentru a veni fiecare cu ceva din perspectiva lui clinică, având ca efect un rezultat mai bun pentru pacient.

Consider că a lucra în echipă, a colabora cu orice altă echipă, nu doar de cardiologie, ci și cu diabetologi, cu nefrologi, cu medicină internă pentru boli autoimune, aduce un plus de beneficiu în luarea unor decizii, pentru că pacientul trebuie văzut ca un întreg. Consider comunicarea ca fiind cea mai importantă.

Citește și: Dr. Alexandra Mircea: „Recomand purtarea aparatului dentar indiferent de vârstă”