Dr. Dan Deleanu, medic primar Cardiologie intervenţională, consideră că drumeţiile sunt o modalitate de a te cunoaște mai bine , dar și un indicator pentru sănătatea inimii.
Doctorului Dan Deleanu, poate unul dintre cei mai împătimiţi montaniarzi din lumea medicală, i-am propus să „mutăm” discuţia noastră din cabinetul spitalului, undeva, pe un platou montan. În imaginaţie, desigur. De acolo, din înaltul iubirii crestelor înzăpezite, a rezultat acest dialog.
Pentru dv., muntele reprezintă permanenta reîntoarcere la originile brașovene, legătura cu locurile natale, paradisul pierdut?
Fiind din Brașov și trăind cu munţii alături, evident că acolo mi s-a născut iubirea pentru munte. Mai ales că tatăl meu, doctor pediatru, a fost și el montaniard. De fapt, el a fost printre cei care au organizat Salvamontul în România, fiind unul dintre primii doctori salvamontiști.
Puteţi detalia?
Era înainte de anii ’70. Mi-a povestit – și am avut și niște poze foarte interesante – de o acţiune de salvare în munţi, la Cabana Podragu, în iarnă, când unul dintre salvatori (chiar el) și-a rupt piciorul. Fiind foarte departe, fiind și iarnă, se ajungea foarte greu acolo, așa că au organizat o acţiune de salvare, care a fost una dintre primele acţiuni de acest fel înainte de organizarea propriu-zisă a Salvamontului.
El, fiind doctor, și un grup cu care mergea pe munte, în rândul căruia mai mulţi erau doctori, s-au gândit că așa ceva trebuia organizat. Așa că e clar că din familie a pornit acest „microb”. Tata m-a luat cu el pe munte, m-a învăţat cum să merg, cum să mă îmbrac, cum să mă încalţ (încă de pe atunci îmi povestea despre cazuri de drumeţi care au avut accidente pentru că nu erau echipaţi corect). Am mers mult cu el, după care,
sigur, am mers și separat.
Ce învaţă un medic din întâlnirea cu muntele?
Cred că pe munte orice om experimentează senzaţia de libertate. Mediul, pe lângă faptul că este liniștitor pentru suflet, este și o provocare atunci când trebuie să urci pe un traseu mai dificil. Dar sigur, nu spun că să cucerești un vârf înseamnă muntele. El poate însemna și o drumeţie ușoară, în care să vezi peisajul, florile, să asculţi păsările primăvara. În esenţă, toate acestea sunt bogăţie pentru suflet.
Nikos Kazantzakis scria în „Raport către El Greco”: „Dacă mi-aș putea deschide inima, ai vedea un munte abrupt, groaznic, și un om, singur de tot, care se caţără”. Cum comentaţi această imagine?
Muntele din om... Fiecare persoană este foarte complexă și are datoria să se descopere. Extrapolând, se poate spune că, uneori, mergând pe munte, reușești acest lucru. Înţelegi cine ești în interior, intrând pe această poartă către tine însuţi.
Ce poate învăţa un om despre inima sa, la întâlnirea cu experienţa urcatului pe munte, atât de diferit de demersul coborâtului?
Poate să-și dea seama dacă are inima bună sau nu. De fapt, dacă este suficient antrenat, pentru că un corp antrenat nu înseamnă numai inimă, înseamnă și plămâni, mușchi și altele. Evident că urcatul pe munte reprezintă un efort cardio important și e clar că, dacă vrei să urci pe un vârf mai înalt, trebuie să ai inima bună. Iar dacă ești pacient diagnosticat cu o boală de inimă, poţi să-ţi dai seama, la un moment dat, că ceva nu funcţionează cum trebuie și să ceri ajutor medical.
Am avut astfel de cazuri. Pacienţi care mergeau pe munte, alergau, făceau sport intens și care, la un moment dat, au resimţit o oboseală accentuată, fără să aibă neapărat dureri anginoase, dar cărora le-am descoperit la coronarografie leziuni severe, care au trebuit stentate. Ulterior, și-au putut relua activitatea montană foarte bine.
În ce măsură reprezintă alpinismul o experienţă fizică și în ce măsură una spirituală?
Este o experienţă fizică și, foarte mult, o experienţă psihică. Mai devreme sau mai târziu, pe munte trebuie să lupţi cu tine, să treci peste oboseală, să te obișnuiești cu ea, cu greul, cu durerea, uneori, cu frigul, cu vântul. Apoi există riscul potenţial al accidentelor sau poate al decesului, dacă vorbim despre alpinism sau ascensiuni mai dificile.
Dar depinde cum îţi gestionezi acea frică. Doar fizicul nu e suficient. Cât despre experienţa spirituală, cum spuneam, muntele îţi oferă întâlnirea cu frumosul, fie că ești mai jos, la nivelul pădurii, stâncilor, fie că ești mai sus, la nivelul gheţarilor, zăpezilor.
Care a fost cea mai revelatoare experienţă pe care aţi trăit-o pe munte?
Cel mai dificil loc unde am ajuns a fost în Caucaz. Am urcat pe muntele Ushba – cel mai dificil traseu „clasic” din Caucaz – împreună cu niște prieteni. Unul dintre ei era ghid montan. Experienţa a fost extraordinară. Mai întâi era ţara, Georgia, foarte interesantă. Pe de altă parte, era
depărtarea faţă de civilizaţie. Eram, practic, rupţi de lume, chiar și fără telefon. A fost o expediţie cu trei tabere intermediare.
După ce am urcat muntele – eram deja pe partea inferioară a gheţarului –, am descoperit un cadavru vechi de zeci de ani. Anunţând autorităţile, am aflat că era un fost alpinist croat, care pierise prin anii ’70 în zona respectivă și pe care gheţarul, practic, l-a scos afară după zeci de ani. S-a descoperit cine era după inelul sau verigheta pe care o purta pe deget. Situaţia a fost foarte dură și chiar ne întrebam ce s-ar fi întâmplat dacă îl găseam la urcare.
În final, o întrebare aparent paradoxală: cât de mult vă place marea și în ce măsură ar putea fi ea considerată o „diastolă” a experienţei montane?
Foarte frumos spus. Și adevărat. Mi-a plăcut marea. Ţin minte cum, copil fiind, stăteam lângă mare și priveam infinitul (sau așa aveam eu impresia) la fel cum îl poţi vedea de pe vârful unui munte. Așa că eu consider că, de multe ori, senzaţiile se aseamănă. Și fizic, și spiritual. Același frumos.
Și e diastolă, relaxare musculară la mare. Recunosc că statul cu burta în sus la soare nu mă atrage. Dar excursii de explorare, prin insule grecești, asta da. Sau o zonă care combină foarte frumos muntele și marea, cum este Corsica. Traversarea munţilor de acolo se aseamănă cu creasta Făgărașului. Este însă puţin mai mare și mai stâncoasă, mai spectaculoasă. Lângă ea, de jur împrejur, e marea...
Citiți și: Dr. Vlad Stroescu: „Ciclismul este meditaţia mea”
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
.jpg)
