Plăcut surprins de
ecourile pozitive ale manifestărilor anterioare, am dorit să prezint
cititorilor noştri detalii despre ediţia de anul acesta a Zilelor Medicale ale Spitalului
Municipal de Urgenţă Moineşti, eveniment ce se va desfăşura în perioada
26–28 iulie.
De această dată,
dialogul cu dl dr. Adrian Cotîrleţ,
manager şi chirurg – care a ştiut şi a dorit să rămână în primul rând chirurg –
m-a surprins. Cunoşteam realizările de până acum, am scris despre manifestările
organizate în spital, despre împliniri şi dificultăţi. Am prezentat, în primul
rând, fapte. Multe de excepţie. Am intervievat, de-a lungul anilor, medici şi
asistenţi din spital, invitaţi români şi străini entuziasmaţi de „fenomenul
Moineşti“. Discuţia a început aparent simplu, interlocutorul meu aducând la
vedere câteva componente noi ale evenimentului.
– Vom fi onoraţi şi anul acesta cu prezenţa
câtorva delegaţii reprezentative pentru relaţiile internaţionale pe care le-am
iniţiat şi căutăm să le dezvoltăm. Va fi o echipă din Spitalul Clinic Zefat,
unul dintre cele cinci spitale clinice din Israel. În toamna anului trecut, o
echipă formată din dl dr. Eugen Tincu, şeful secţiei ATI, subsemnatul şi
primarul municipiului Moineşti, am fost în Israel şi am semnat un protocol de
colaborare. Ca urmare a acestui pas, o echipă condusă chiar de directorul
spitalului din Zefat va fi prezentă la Zilele
Medicale. Avem în vedere şi deschiderea unor compartimente noi –
cardiologie intervenţională, ginecologie oncologică etc. – dar detaliile… la
vremea lor. O altă delegaţie va veni din Franţa, din centrul universitar
Limoges, şi în cazul acesta fiind vorba de continuarea unor demersuri şi întâlniri
mai vechi. Alte două echipe ce vor fi prezente la Moineşti – una din oraşul
Cantemir (Republica Moldova), cealaltă din Ucraina – deschid alte linii de
activitate. Primăriile se află în relaţii de parteneriat, iar directorul
spitalului din Cantemir, oraş aflat la 40 km de Bălţi, ne-a cerut ajutorul. Eu
n-am uitat ce a însemnat pentru noi ajutorul primit la început de drum din
partea unor profesori din centrele universitare. Colegii din Cantemir nu
lucrează deocamdată laparoscopic, dar sunt dornici să înveţe tehnicile. Aşa încât
vom primi o echipă de la ei, care va face la SMU Moineşti un stagiu de o lună:
două asistente de bloc operator, o asistentă de anestezie, un anestezist, doi
chirurgi. Am primit de curând o delegaţie de la dânşii şi am avut discuţii şi
pe această temă, vom stabili detalii ale colaborării şi cu prilejul Zilelor Medicale.
– Şi
colaborarea cu Ucraina?
– E un răspuns la o dorinţă exprimată de
consulul Ucrainei la Suceava, am făcut în noiembrie anul trecut o vizită în
raionul Noua Suliţă, am stabilit coordonatele unui parteneriat, va fi prezentă
acum o echipă de cadre medicale de la ei.
– Vor
mai fi şi alţi invitaţi din străinătate?
– Avem legături stabile cu mai multe centre
medicale şi de cercetare, deja avem confirmări din Italia, Germania, Elveţia…
– Cum
aţi structurat reuniunea?
– Joi, 26 iulie, va fi ziua asistenţilor,
iar după-amiază cursuri şi lucrări. Vineri, ca şi în ceilalţi ani, demonstraţiile
operatorii – vor fi transmise în direct în sala de conferinţe, în Departamentul
de cercetare medicală şi chiar în holul spitalului. Vor fi şi două cursuri
deosebite, unul susţinut de un invitat de la Iaşi (evenimentul se desfăşoară şi
sub patronajul UMF „Gr. T. Popa“), celălalt de către dna prof. dr. Carmen
Ginghină, de la UMF „Carol Davila“ Bucureşti.
– Încep
deja să văd liniile de forţă în perspectiva lansării unui departament de
Cardiologie intervenţională.
– Dv. nici nu aveţi nevoie de prea multe
informaţii pentru a vă face o imagine asupra proiectelor în derulare. Va veni şi
dl prof. dr. Eduard Apetrei, ne sprijină deja în activităţile noastre de
cercetare ştiinţifică, vom avea, uitasem să vă spun, şi o delegaţie de la
Spitalul „Georges Pompidou“. Dna prof. dr. Josephine Kohlemberg, din Paris, a
mijlocit contactele noastre prin telemedicină şi asigură de fiecare dată
stabilirea conexiunilor. Noi aveam astfel de discuţii pe teme medicale în
fiecare marţi, nu numai la Zilele
Medicale.
– Pe
tot parcursul anului?
– Activitatea spitalului este permanentă, încercăm
să intrăm într-un anume ritm. Şi activităţile de cercetare, cele privind
asistenţa medicală, dar şi cele care ţin de comunicare.
Oglinda specială
– Aţi
stabilit contacte prin telemedicină la una din ediţiile anterioare. Faceţi deja
din aceste „dialoguri la distanţă“ un instrument de lucru?
– Evenimentul organizat de noi este, într-un
fel, ziua de duminică a spitalului… Nu în sensul de odihnă, ci o zi a porţilor
deschise. Este un fel de motor pentru activitatea curentă a spitalului, închiderea
unui ciclu şi pornirea altuia.
– Mulţi
manageri au văzut un impediment în trecerea unităţilor medicale în sub ordinea
primăriilor, dv. însă aţi gândit şi aţi pus în practică strategii ca să
dezvoltaţi dimensiunea comunitară în relaţiile internaţionale ale spitalului.
Apoi, aţi folosit oportunităţile create pentru a dezvolta colaborări de
durată,
teme de cercetare…
– Nu este suficient să doreşti să faci tu
spital, secţie, colectiv, un proiect sau să ataci o temă de cercetare.
Lucrurile acestea trebuie să vină de la sine, să continue nevoi fireşti. Zilele Medicale au fost şi sunt o
oportunitate pentru spitalul nostru. Şi nu ne rezumăm doar la întâlniri şi la
schimbul de idei. Facem în aşa fel încât să fim cunoscuţi, să lucrăm împreună,
sunt acele intervenţii, sunt chirurgi mari care au operat şi vin să opereze la
Moineşti – este un efect de antrenare. Cadrele medicale din spital dar şi cele
din afară ajung la o serie de confirmări: văd că pot face şi mai bine decât au
făcut, că pot lucra la alt standard şi-apoi, fireşte, doresc să meargă mai
departe, să dezvolte. Am creat, începând cu aceste zile medicale, un cadru, am
tot ridicat ştacheta… De fapt, nici n-am ridicat-o eu, au ridicat-o singuri… Când
o asistentă medicală sau un chirurg tânăr lucrează în echipă cu dr. Adrian
Lobonţiu sau cu un profesor de la Milano, Paris, Iaşi sau Bucureşti şi simte că
este apreciat, că poate, atunci va merge mai departe. Am dorit activitate, nu
festivism. Sigur este şi o componentă de socializare, are rostul ei. Zilele Medicale ale Spitalului Municipal
de Urgenţă Moineşti alimentează periodic aceste motivaţii, sunt o oglindă, una
ceva mai specială, fiecare se vede în ea şi cum este, dar şi cum ar putea fi:
mai împlinit, mai performant.
– Aţi
pornit pe mai multe direcţii, dar unele devin abia acum vizibile. Cândva mă întrebam
de ce acordaţi atât de mare importanţă zonei universitare…
– Folosim acest prilej pentru a strânge legăturile
în primul rând cu universităţile din România. Iar asta ne ajută în dezvoltarea
Departamentului de cercetare medicală. Zilele trecute am semnat un parteneriat
cu Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, ei aproape că au finalizat un
departament de cercetare medicală implicat în proiecte europene – câştigate! – şi
cu o dotare de excepţie.
– Cum
reuşiţi să atrageţi parteneri importanţi?
– În aceşti ani nu poţi progresa dacă eşti
rupt de ceea ce înseamnă medicină de top în România. Şi nu putem ieşi în afara ţării
fără a stabili mai întâi legături în interior.
– Şi
dacă ei vin la Moineşti, asta înseamnă şi o oportunitate pentru extinderea
colaborării?
– Da, vor vedea şi pe ce segment ne putem
noi plia într-un contract, ce anume putem face, echipamentele, oamenii,
disponibilităţile… Vor cunoaşte activitatea noastră şi sperăm să ne poată ajuta
într-o serie de cazuri complexe, ce depăşesc posibilităţile de rezolvare în
Spitalul Moineşti.
– Vă
referiţi la intervenţiile care se vor face?
– Nu numai la intervenţii. De exemplu, aţi văzut
că în Compartimentul primiri urgenţe funcţionează acest sistem de telemedicină.
Teoretic, lucrurile ar trebui să funcţioneze. Dar în viaţă întâlnim oameni
reali, nu roboţi. Şi este mult mai uşor să iei legătura pentru un caz deosebit
cu un medic care te cunoaşte. Mult mai rapid se stabilesc conexiunile, colegul
de la Elias sau de la Spitalul de Urgenţă – sunt doar exemple – ştie că nu-i
trimit orice fel de caz. Şi de rapiditatea răspunsului depinde viaţa
bolnavului, rezolvarea problemelor lui de sănătate în condiţii optime. Nu
ajunge să-l urc în ambulanţă şi să-l trimit la Iaşi sau la Bucureşti. Legal, eu
mi-am făcut datoria, nu-mi poate reproşa nimeni nimic. Dar ca om şi ca medic,
care ştie ce fel de probleme sunt în sistem, cât de aglomeraţi sunt medicii,
cum funcţionează lucrurile astea, mai pot spune eu că am făcut tot ce depindea
de mine? „Cine mai e şi managerul de la…? Ce vrea?“ În schimb, dacă a venit
aici, poate chiar a operat, cunoaşte spitalul, ne ştie pe toţi, ştie cum lucrăm,
deja se află pe un teren cunoscut şi decizia lui, într-un caz trimis peste o
lună sau peste un an, va fi alta. Prin activităţile prilejuite de Zilele Medicale, dorim ca oamenii să ne
cunoască şi să-i cunoaştem şi noi. Are şi socializarea rosturile ei. Lucrurile încep
să funcţioneze abia după aceste întâlniri periodice – şi iată, suntem deja la
ediţia a şaptea.
Punctul nodal
– Cine conduce
Departamentul de cercetare de la Moineşti?
– Un coleg tânăr, dl dr. Marian Turiceanu,
doctor în ştiinţe medicale şi medic primar medicină internă, specialist
cardiologie, cu stagii de pregătire în spitale din Uniunea Europeană, cu o bursă
de şase luni la Tampere, în Finlanda.
– Remarcasem
că vă încurajaţi colegii, mai ales pe cei tineri, să-şi invite profesorii,
colegii, să-şi dezvolte, fiecare pe zona proprie de interes, o anumită platformă.
Procedând astfel, transferaţi responsabilităţi şi, indirect, fixaţi oamenii în
proiectele spitalului. Aţi multiplicat cumva legenda 
meşterului Manole… Multe
dintre departamentele sau secţiile spitalului au deja un meşter Manole al lor.
– Nimeni nu poate merge mai departe de unul
singur. S-a înrădăcinat – şi prin mass-media – ideea că medicii tineri pleacă
din ţară pentru a câştiga bani în străinătate. Eu cred că lucrurile nu stau
chiar aşa.
– Dar
cum stau?
– Vedeţi, discuţia e mai lungă. Ideea că
medicii pleacă pentru bani nu exprimă întreg adevărul, lucrurile sunt mai nuanţate.
În viziunea mea – şi vorbesc din poziţia de director de spital, apoi din poziţia
de chirurg şi de părinte, având copii la început de drum, chiar într-o
specialitate medicală. Şi cred aşa: în România, medicilor tineri trebuie să li
se asigure patru condiţii, esenţiale ca să-i stabilizăm. Prima este asigurarea
unui loc de muncă, unde ei să-şi poată pune în valoare cunoştinţele şi
deprinderile acumulate într-o perioadă foarte lungă. Să nu uităm că pregătirea
unui medic durează ani, zeci de ani. Şi este o pregătire continuă. Spitalele
noastre trebuie să aibă forţa materială necesară ca să le asigure condiţii de
lucru. Apoi, a doua condiţie este să le asiguri un salariu decent. Noi, fiind
spital de urgenţă, am ridicat salarizarea la nivel de spital clinic, iar asta înseamnă,
dacă mai au şi jumătate de normă în Departamentul de cercetare, în jur de o mie
de euro, impozabili, fără gărzi. Este nevoie să le asiguri o locuinţă, dacă se
poate decentă şi cât mai aproape de spital; e util şi pentru ei şi pentru
spital, sunt situaţii de urgenţă, trebuie să ajungă repede… Şi am asigurat asta
cu sprijinul Primăriei Moineşti: toţi medicii au locuinţă de serviciu, la nivel
minim, apartament cu o cameră, centrală proprie, contorizare separată. Primăria
participă pentru diminuarea cheltuielilor cu întreţinerea şi astfel se creează
facilităţi. Familiştii primesc chiar apartament cu două camere. Ei plătesc o
chirie modică, undeva în jur de zece euro pe lună. Aceste locuinţe sunt date în
administrarea spitalului, iar noi încheiem un contract cu ei, oferindu-le
aceste apartamente drept locuinţă de serviciu; asta înseamnă că noi, spitalul,
preluăm şi lucrările de întreţinere.
– Câte
locuinţe aveţi în aceste regim?
– În acest moment, 25 de locuinţe! Am început
acum trei ani, dar numărul lor a tot crescut, odată cu venirea unor noi medici
specialişti în spital.
– Şi a
patra condiţie?
– Să-i acorzi medicului statutul social pe
care-l merită în comunitate.
– Cum
faceţi asta? Cum obţineţi un asemenea rezultat?
– Prin
acţiuni organizate de primărie sau de spital, medicii sunt promovaţi. Nu facem
nimic gratuit, ne străduim să facem în aşa fel încât activitatea lor să fie
cunoscută, pusă în valoare. În fiecare lună, spitalul organizează un program de
educaţie medicală continuă, creditat de Colegiul Medicilor; participă toţi
medicii din zonă. Şi, în astfel de ocazii, de fiecare dată noi prezentăm
participanţilor şi medicii tineri veniţi la Moineşti. Într-un fel va trimite un
medic de familie pacienţii când nu ştie ce medici avem, altfel dacă-i cunoaşte,
mai ales după ce participă la astfel de evenimente. Ei vor şti: a venit un
medic dermatolog, a venit un cardiolog, e un pediatru nou. Mergem şi pe
orizontală şi pe verticală, şi către centre universitare, dar deopotrivă şi către
zonele arondate. Asigurăm un cadru, ocazii de cunoaştere reciprocă. Cum sunt şi
aceste manifestări reunite sub genericul Zilele
Medicale. Şi am ajuns iar la tema discuţiei…
– Care
este media de vârstă a medicilor din spital?
– Răspunsul este ceva mai nuanţat. La acest
moment, avem – vedeţi că spun mereu avem, mă gândesc la ei ca la copiii mei –
32 de medici ce sunt în pregătire de specialitate – rezidenţi, cu rezidenţiat
pe post la SMU Moineşti. În fiecare an, avem două întâlniri cu ei, una la începutul
anului şi a doua…
– Cu
ocazia Zilelor Medicale ale Spitalului!
– Exact. Toţi primesc invitaţii. De ce? Din
mai multe motive: vrem să stabilim legături între medicii respectivi şi spital,
nu ne este indiferent cum şi cu cine se pregăteşte în centrul universitar, cu
ce probleme se confruntă şi – în limita cadrului legal, fireşte – încercăm să
ajutăm. O parte dintre invitaţii noştri sunt chiar şefi de disciplină pentru
rezidenţii cu post la Moineşti. Vedeţi cum cele patru condiţii enumerate
anterior se realizează şi cu prilejul Zilelor Medicale. Sigur, le reamintim şi
obligaţiile contractuale şi cu spitalul nostru, aflăm şi opţiunile lor în legătură
cu locuinţa, mă refer la anii terminali, ca să ştim din timp cum ne pregătim să-i
putem primi. Şi noi, spitalul, avem obligaţii…
– Iată
o altă imagine a Zilelor Medicale. Invitaţiile nu sunt trimise la întâmplare,
evenimentul organizat de dv. este punct nodal într-un program de perspectivă. În
chiar viaţa spitalului. Ce mai poate fi adăugat?
–
Spitalul s-a făcut cunoscut în perioada 2000–2005 prin laparoscopie. În acest
moment au ieşit la rampă secţii noi cu realizări remarcabile. Vorbim deja
despre alte zone: ATI, care se afirmă pe ambele paliere, şi prin medici, dar şi
prin asistentele medicale cu studii universitare, au avut lucrări chiar şi la
Congresul Naţional SRATI de la Sinaia. Recent, o altă echipă – medici şi
asistente – a fost prezentă cu lucrări la Congresul Naţional de Chirurgie de la
Timişoara şi apoi, în iunie, la Congresul Internaţional de Ginecologie
Laparoscopică, participă cu lucrare un colectiv din secţia de obstetrică-ginecologie,
la fel, format din medici şi asistenţi. Iar din spate vine compartimentul de
ortopedie, cu doi medici tineri – unul dintre ei fost asistent universitar la
UMF Iaşi, care a optat pentru Moineşti – care chiar fac lucruri deosebite. Şi
mai este ceva, am dorit să fac la sfârşit această menţiune: în întreg programul
de relansare a Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti am primit sprijin
constant din partea dv., a săptămânalului „Viaţa medicală“. Şi vă mulţumesc.
.jpg)
