Asociaţia Română pentru Chirurgie Endoscopică şi Alte Tehnici
Intervenţionale
(ARCE) organizează, în perioada 23–26 noiembrie 2011, a VI-a ediţie a Congresului naţional de chirurgie endoscopică,
reuniune la care săptămânalul „Viaţa
medicală“ este partener media profesional.
Dl prof. dr. Mircea Beuran, preşedintele
ARCE, a fost de acord să ne vorbească despre progresele pe care le-a făcut
România în chirurgia minim invazivă şi să ne ofere câteva detalii despre
evenimentul ştiinţific care se va desfăşura luna viitoare la Bucureşti.
– Ce noutăţi aduce această ediţie a
congresului?
–
Este primul congres reunind toate specialităţile care au ca prim instrument un
endoscop şi fac chirurgie minim invazivă. La această reuniune vor fi prezente 15 societăţi: pe lângă ARCE, vor veni şi
Asociaţia din România de Chirurgie Bariatrică şi Tratament Complex al Obezităţii,
Societatea Română de Chirurgie Minim Invazivă în Ginecologie, Societatea Română
de Chirurgie, Societatea Română de Chirurgie Toracică, Societatea Română de
Artroscopie şi Traumatologie Sportivă, Fundaţia Medicală „Theodor Burghele“,
Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, Societatea Română de
Chirurgie Pediatrică – Comisia de Chirurgie Laparoscopică, Societatea Română de
Endoscopie Digestivă, Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română de
Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională, Societatea Română de Rinologie,
Societatea Sud-Est Europeană de Chirurgie Robotică şi, ultima, dar nu cea din
urmă, Society for Medical Innovation and
Technology.
– Cum este structurată ediţia de anul
acesta?
–
Vom prezenta ce tehnici se fac la ora aceasta în România cu ajutorul
endoscopului – căutăm să arătăm aceste lucruri prin intermediul specialiştilor,
care vor avea o sesiune de prezentări, pentru a cunoaşte standardul actual în
chirurgia minim invazivă. Vom sublinia, de asemenea, şi colaborarea în domeniu
a diferitelor specialităţi. Aici vor fi, de exemplu, ginecologi care lucrează
împreună cu angiografişti – deci cu radiologia intervenţională – pentru a face
embolizări de arteră, ca să micşoreze, să spunem, fibroame uterine. Alte
exemple vin de la gastroenterologi, care fac gesturi de chirurgie endoscopică
împreună cu specialistul în chirurgie laparoscopică. Toate acestea sunt tehnici
de rendez-vous între specialităţi, care astfel rezolvă cazurile prin gestică
endoscopică şi incizii minime. Apoi, anumite teme vor fi abordate în cadrul
unor mese rotunde – dezbateri pro şi contra. Spre exemplu, reprezentanţi din
două sau mai multe specialităţi vor lua în discuţie puncte de vedere diferite
cu privire la aceeaşi temă. Va prevala cea care aduce argumentele cele mai
clare şi mai logice din punct de vedere medical, dar cei care vor câştiga vor
fi participanţii, auditoriul. La rândul lor, speakerii străini vor prezenta
teme de actualitate în domeniul endoscopiei. Fiecare lector va veni să arate ce
se întâmplă nou în lume în acest domeniu, câţi paşi s-au mai făcut pentru a câştiga
în tehnicizare, în vizualizare, în modificarea instrumentarului pentru a fi mai
uşor de manipulat, de a percepe mai bine gestul chirurgical.
– Dat fiind că endoscopia este o tehnică în
care instrumentarul joacă un rol esenţial, cum va fi acest lucru reflectat în
cadrul congresului ARCE?
–
Echipamentele au fost adaptate – sunt deja instrumente cu articulaţii, curburi,
care fac cât mai ergonomică şi mai naturală gestica operatorie. Vom vorbi
despre modalităţi de diagnostic avansat cu ajutorul instrumentelor endoscopice,
modalităţi terapeutice – nu numai diagnostice – prin proceduri endoscopice. Şi
aici, la fiecare specialitate se va susţine o conferinţă, un simpozion sau o
masă rotundă în care, pe diferite subiecte, comunicatorii vor căuta să arate,
în afară de faptul că avem şi noi tehnologii, succesul pe care-l poate aduce
aplicaţia corectă şi, bineînţeles, ce câştigă pacientul.
– Ce câştigă pacientul? Dar spitalul şi
doctorul?
–
Pacientul stă mai puţin în spital, se recuperează mai repede, pierde sânge în
cantităţi mult mai mici şi se inserează în familie şi viaţa socială mai repede.
Cât despre spital, chiar dacă procedura propriu-zisă e mai scumpă, costurile
sunt compensate de timpul scurt pe care pacientul îl petrece în spital. În
plus, prin faptul că lipseşte tocmai acest contact prelungit cu spitalul, putem
elimina sau preveni o seamă de infecţii nosocomiale. Fireşte, toţi pacienţii îşi
doresc intervenţii minim invazive… Dezavantajul este că acestea nu se pot
indica în orice patologie sau, dacă vorbim de afecţiunile oncologice, în orice
stadiu al bolii.
– În care centre din ţară se folosesc astfel
de tehnici?
– Alături
de Bucureşti, vorbim de Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov,
Constanţa, dar şi altele. Datorită unui program pe care l-am dezvoltat acum
trei ani, la Ministerul Sănătăţii, sunt 60 de linii de chirurgie laparoscopică
în ţară. Aproape orice spital judeţean are câte una! Bineînţeles că a şi fost
interesul fiecărui centru chirurgical să-şi pregătească oamenii pentru aşa
ceva… În Bucureşti, toate spitalele de urgenţă au. Dar şi alte centre, precum
„Sf. Maria“, Colţea, Colentina şi multe altele sunt dotate cu astfel de
aparatură. Inclusiv serviciile de ginecologie şi ortopedie (pentru artroscopie)
au endoscop. La „Sf. Maria“, spre exemplu, există un nucleu puternic de
endoscopie ORL pentru diagnostic şi terapie. Apoi, sunt laboratoarele de
endoscopie esogastroduodenală şi colonoscopie totală – toate cu fibroscoape
care pun diagnostic, dar fac şi terapie. Şi apoi, din punctul acesta de vedere,
atât reţeaua de stat, cât şi centrele private sunt dotate.
– Există diferenţe tehnice între reţeaua
privată şi cea de stat în domeniul acesta?
–
Da, iar aceste diferenţe sunt şi motivul pentru care specialiştii migrează – la
stat nu există întotdeauna un service şi o mentenanţă a acestei aparaturi, ca să
o poţi ţine funcţională permanent. Apoi, dotările care au apărut în serviciile
private de chirurgie sunt mult mai bune din punct de vedere tehnic şi există un
interes să le ţină funcţionale. Cel mai dificil, la stat, este asigurarea
service-ului, standardizarea – pentru astfel de lucruri nu sunt bani suficienţi.
Iar acestea sunt aparate fine, nu buldozere, nu ţin la greu…
– Cât de important este azi ca un medic să aibă
acces la astfel de aparatură?
–
Chirurgia laparoscopică a câştigat foarte mult ca indicaţie. Acum 20 de ani,
colecistul acut nu era operat decât de un chirurg care avea capacităţi şi
experienţă foarte bune. Azi, chirurgul încearcă laparoscopic chiar şi un
plastron colecistic. În plus, cu endoscopul poţi să afli mai devreme de o
leziune care se poate modifica – de exemplu o contuzie cu ischemie pe mezenter
poate să dezvolte necroză în şase, 12 sau 24 de ore. Dar, cu ajutorul
endoscopului, am posibilitatea să o văd înainte şi să-mi iau măsurile necesare.
Toate aceste tehnici fac ca viteza de lucru să crească şi dau o anumită siguranţă
– nu mai laşi noduri, capete de aţă etc. Doctorul are, pe lângă siguranţă, mai
mult confort de lucru prin intermediul acestor tehnologii.
– Ce înseamnă la ora actuală dotări bune?
–
Instrumentele s-au perfecţionat foarte mult… Au apărut sisteme de blocare a
trocarelor, ca să nu le mai pierzi la intrare sau la ieşire, şi tot felul de
adaptoare şi de supape de care ai nevoie în timp ce lucrezi. Acum, avem
instrumente care sigilează şi taie: cu acelaşi instrument apuci, faci hemostază
şi tai. Această tehnică face ca pierderea de sânge să fie aproape zero. Există
chiar şi endoscop single-port, care
necesită o singură incizie în cavitatea abdominală iar prin ea trec şi opticul şi
instrumentul de lucru. Dar, în afara faptului că-l cunoaştem ca ingeniozitate,
de lucrat nu lucrăm prea mulţi cu single-port-uri.
Ar însemna deja o schimbare de atitudine iar asta, la rândul ei, o refinanţare
a centrelor.
– România are suficienţi experţi în acest
domeniu?
–
Mulţi din cei care se perfecţionează pleacă în străinătate… Spre exemplu, îl
avem invitat la congres pe dr. Adrian Lobonţiu, care acum profesează în Franţa.
El va veni să facă o demonstraţie în chirurgia robotică pe un segment vascular.
Dr. Lobonţiu e o mână iscusită care se perfecţionează şi lucrează afară, dar nu
uită şi, de câte ori are prilejul, vine şi aduce acasă tot felul de noutăţi.
– Cum formezi un medic pentru a putea efectua
operaţii laparoscopice?
–
Rezidenţii urmează un stagiu de chirurgie laparoscopică, pe parcursul căruia
învaţă să facă trei mari gesturi laparoscopice: un bilanţ al cavităţii
abdominale, o colecistectomie şi o apendicectomie. Când termină cei şase ani de
chirurgie, tânărul specialist trebuie să fie iniţiat – adică să cunoască
aparatul, indicaţiile, contraindicaţiile, cele trei mari gesturi şi să ştie să
supravegheze parametrii aparatului. Pentru cei care vor să se perfecţioneze,
ARCE pregăteşte, de mai multe ori pe an, în centre de specialitate din Bucureşti,
Timişoara, Iaşi şi nu numai, cursuri de chirurgie avansată, pe o anumită temă.
Spre exemplu, chirurgia laparoscopică a colonului, a rectului, a suprarenalei
sau chirurgia herniilor hiatale. Te duci, audiezi cursurile teoretice necesare,
după care faci lucrări practice – adică operaţii pe porc. Astfel, începi să deprinzi
manualitate. Dacă vrei mai mult decât colon, te duci la alt curs şi tot aşa. Nu
poţi spune că, dacă ştii să faci colecist, ştii de toate… În cadrul congresului
ARCE, există astfel de lucrări practice – spre exemplu avem chirurgie
laparoscopică avansată în patologia bariatrică şi metabolică. Mai avem şi
cursul de chirurgie a peretelui abdominal.
– Cât durează un curs de perfecţionare?
– În
medie, se desfăşoară pe parcursul a trei-cinci zile. Timpul este scurt pentru că
se consideră că tehnica chirurgicală propriu-zisă o cunoşti, ea nu se modifică
în niciun fel. În acest curs înveţi abordul, reperele anatomice (fără ele e ca şi
cum ai merge fără hartă) şi te deprinzi cum să îl pui pe bolnav pe masă, cum
trebuie modulată poziţia etc. Apoi, după ce ai sigilat anumite segmente, înveţi
cum se restabileşte (în special) tranzitul digestiv.
– Spuneaţi mai devreme că rezidenţii trebuie să
cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile chirurgiei laparoscopice. Care sunt
contraindicaţiile?
– Nu
se foloseşte această procedură pentru bolnavii cu scor Glasgow mic, pentru cei
cu instabilitate hemodinamică, ocluzii, insuficienţe cardiorespiratorii severe…
– Aparte de congresele anuale, ce alte planuri
are ARCE pentru viitor?
– În 2015,
ARCE doreşte să fie gazda Congresului European de Endoscopie – EAES. Deja am
aplicat pentru acest lucru şi aşteptăm decizia… 
.jpg)
