– Anestezia românească a fost recunoscută, după Revoluție, de
forurile europene de anestezie. Astfel, un număr însemnat de anesteziști români
au fost cooptați în activitatea științifică și organizatorică europeană și
mondială. Din fericire, anestezia românească a reușit să-și păstreze cele două
domenii, care sunt în permanență „atacate“ de alte specialități medicale:
terapia intensivă și tratamentul durerii. În multe țări ale lumii, precum SUA
sau Israel, terapia intensivă a devenit o terapie separată de anestezie, dar
după părerea mea, această separare este una artificială, pentru că Terapia
intensivă face parte integral din Anestezie. La fel, tratamentul durerii. În
ultimii ani au apărut încercări de a transforma tratamentul durerii în ceea ce
se numește Medicina durerii – o subspecialitate sau o supraspecialitate la care
pot lua parte specialiști din alte domenii medicale: Neurologie, Medicină de
familie ș.a. În România, în ultimii ani s-a produs o minirevoluție în materie
de echipament în sala de operație și în Terapia intensivă, însă nu toate
spitalele românești sunt suficient de bine echipate. Dotarea cu echipamente și
medicamente este cel puțin la fel de importantă ca pregătirea unui medic
anestezist în rezidență și în specialitate.
– Dacă tot ați adus vorba despre pregătirea medicilor, știu că
dv. ați derulat niște programe de formare la care au participat mulți medici
români. Cum vi s-au părut medicii români, din acest punct de vedere?
– Cred că învățământul de Anestezie este foarte bun, astăzi, în
România. În anul 1992, eu am început un program, să-i zicem de formare, dar era
unul de vizită ghidată, la Spitalul Universitar Soroka din Beer Sheva, Israel,
unde aduceam grupe de câte patru medici din diverse țări în fiecare an, pe perioade de la o lună la șase luni. Cei
selecționați, nu doar din România, erau tineri medici specialiști care aveau
toate cunoștințele necesare și toată îndemânarea tehnică pentru a efectua
tehnicile de anestezie, însă nu știau cum se face anestezie peste hotare. Aici au văzut cum se practică o anestezie
modernă, cum se monitorizează un pacient, cum se obține securitatea pacientului
ș.a.m.d. Pe măsură ce treceau anii, cerințele participanților erau din ce în ce
mai specifice: cei care au venit mai târziu la acest program știau deja o
mulțime de lucruri pe care noi le făceam și doreau să vadă alte lucruri pe care
nu le văzuseră încă în România. Era clar că se producea un reviriment, o
evoluție pozitivă a meseriei, lucru pe care l-am constatat și în frecventele
mele vizite în România.
– Între timp, programul s-a întrerupt. De ce?
– Inițial, programul a fost subvenționat de Federația mondială
de anestezie, căreia, ulterior, i s-a alăturat Societatea europeană de
anestezie. La un moment dat, Societatea Română de Anestezie și Terapie
Intensivă (SRATI) a întrerupt acest program, din motive pe care nu le cunosc.
Ceea ce vreau să amintesc totuși este că, ceva mai târziu, în primul deceniu al
acestui mileniu, România a trimis patru participanți la o altă școală pe care
am înființat-o – Școala internațională de instructori de anestezie –, în care
noi nu i-am învățat pe așa-zișii studenți cum să facă anestezie, ci cum să-i
învețe pe alții acest lucru. Am creat cadre de instructori în anestezie.
România a participat cu patru medici la această școală. În total, au fost zece
țări europene care au trimis 60 de medici. Eu sunt mulțumit că am reușit să
ofer această șansă nu numai anesteziștilor români, ci și celor moldoveni – au
fost 36 de anesteziști moldoveni la programul de la Beer Sheva și patru la
Școala internațională de instructori de anestezie.
– România se confruntă cu o criză acută de specialiști în ATI.
Și Israelul a trecut printr-o asemenea etapă. Cum s-a reușit rezolvarea acolo?
– Lucrurile sunt foarte clare: medicul trebuie să se găsească în
prima linie de salarizare peste tot în lume. Eu nu vreau să fac apologia
meseriei, dar medicul are, în afară de nevoile de bază (hrană, îmbrăcăminte și
locuință), și nevoi legate de activitatea lui profesională și spirituală.
Medicul român nu este plătit așa cum trebuie. Există o prăpastie între modul în
care se dedică anestezistul român meseriei sale și felul cum este gratificat,
compensat sau recompensat în România, ceea ce face ca atâția medici să
părăsească țara. În urmă cu 25–30 de ani am observat și eu acest fenomen în
Israel, care a încetat însă în anii ʼ90, când Guvernul a înțeles că nu poate
să-și păstreze forța de muncă dacă nu oferă medicului israelian condiții de
trai decente. Acesta ar fi un aspect. Un alt aspect ar fi legat de dotare. La
acest moment, există un minimum de echipament și medicamente stabilit de
organizațiile internaționale de anestezie, fără de care la nivel județean sau
de spital orășenesc, activitatea de anestezie și terapie intensivă nu poate să
aibă loc. Din câte știu eu și din ce am reușit să aflu de la colegii mei
anesteziști români, România încă nu a reușit să rezolve această problemă. Lipsa
de dotare face ca medicul anestezist român să fie supus și pericolului
malpraxisului și în felul acesta stresul profesional este foarte accentuat.
– Mai devreme acceptați că dotarea, în România, s-a îmbunătățit.
– Da, România e pe calea cea bună din punctul acesta de vedere,
însă, după părerea mea, ritmul este destul de lent. De fapt, este vorba de un
cerc vicios: din moment ce nu există cadre, nu se oferă echipament și pentru că
nu se oferă echipament, nu există cadre. Lucrurile sunt legate unul de altul.
România face parte din Comunitatea Europeană și ar avea de la cine să ia
exemplu. Însă pentru a ajunge la nivelul Europei Occidentale, este nevoie de
foarte mult timp și de foarte mulți bani, pentru că România a plecat cu
handicap după Revoluție. Ar putea urma exemplul Israelului, pentru că această
țară se află la jumătatea distanței între Occident și țări mai puțin
dezvoltate. Noi suntem aproape, ca nivel, de medicina occidentală, însă mai
eficienți din punctul de vedere a organizării sanitare. În Israel, de exemplu,
există cam 30, 35 de spitale în total, la o populație de peste opt milioane de
locuitori. În România știu că există probleme legate de climă (inundații,
zăpezi) care fac din accesul la medicina de urgență o problemă foarte
importantă. Dar în loc să finanțezi un spital subdezvoltat, mai bine investești
într-un elicopter care poate transporta imediat pacientul într-un spital mai
îndepărtat. Însă părerea mea este doar a unui vizitator care vine de câteva ori
pe an în România, vorbește limba și are ocazia să se întâlnească cu oameni și
să afle lucruri.
– În perioada 11–14 mai va avea loc la Sinaia ediția cu numărul
42 a congresului SRATI, unde știu că sunteți un participant constant și activ.
Ce se va discuta anul acesta la congres?
– Congresul a devenit deja o tradiție în activitatea SRATI, care
colaborează permanent cu multe societăți străine de anestezie, printre care cea
franceză, moldoveană și bineînțeles, Societatea israeliană de anestezie și
terapie intensivă. De data aceasta, numărul conferențiarilor din străinătate
care vor participa la congres se apropie de 40, din 16 țări din Europa și SUA.
Vreau să amintesc prezența întregului board al Societății europene de
anestezie, care de asemenea a devenit o tradiție. La Sinaia are loc, în fiecare
an, una din întâlnirile periodice ale boardului de conducere al Societății
europene de anestezie. La această ediție a congresului se acordă o atenție
deosebită pregătirii rezidenților, printr-un workshop de căi respiratorii și de
ventilație mecanică și altul de ecocardiografia transesofagiană. În plus, anul
acesta va avea loc o sesiune foarte interesantă, în care experții din
străinătate și din România vor răspunde întrebărilor rezidenților legate de
programele de rezidențiat.
– Care vor fi principalele subiecte discutate la congres?
– Aș aminti două subiecte foarte importante, care astăzi sunt,
aș zice, pe primul plan în anestezie: pacientul obez și anestezia obstetricală.
Anestezia și terapia intensivă la pacientul obez creează, realmente, probleme
medicului anestezist. Dr. Daniela Godoroja din București este astăzi unul din
experții europeni în materie de anestezie la pacientului obez și va prezenta
câteva lucrări legate de acest subiect. Apoi, în anestezia obstetricală,
întotdeauna a existat un interes deosebit din două motive. În primul rând este
vorba de două vieți sănătoase. Al doilea motiv este că astăzi participarea
anestezistului la procesul de naștere este complex. Un minisimpozion organizat
de doi medici israelieni se referă la medicina de dezastru. Din păcate,
Israelul are nevoie de experți în acest domeniu din cauza situației geopolitice
în care se află. Va fi organizată, de asemenea, la inițiativa mea, o discuție
legată de malpraxis în anestezie, la care voi participa alături de prof. dr.
Leonard Azamfirei, rectorul UMF din Tg. Mureș, și prof. dr. Sanda Copotoiu,
șefa Secției de ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș.