Newsflash
Interviuri

Cea mai usturătoare enigmă

de Dr. Alexandra GUȚĂ - mar. 1 2019
Cea mai usturătoare enigmă

Interviu cu dr. Mihai Stancu

p.15
CARTE DE VIZITĂ:
■ Fondator MEDICS (Medical International Conference for Students)
■ Cercetător – Laboratorul de Cercetare în Neuroștiinţe
■ Doctorand la München
■ Președinte SOMS (Scientific Organisation of Medical Students)
■ Pasionat de muzică și călătorie

Dr. Mihai Stancu, absolvent al Universităţii de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București, studiază în prezent neuroștiinţele la o universitate din München. Vorbim pe îndelete despre pașii săi din domeniul medical, dar și despre decizii.
Care este activitatea dv. prezentă?
Am ales să îmi continui studiile după absolvirea facultăţii. Prin urmare, sunt doctorand în neuroștiinţe la Universitatea Ludwig-Maximilian din München. Decizia a fost luată treptat, pe măsură ce anii treceau, iar eu continuam să lucrez în laboratorul de neuroștiinţe de la UMF „Carol Davila” din București. Mi-a plăcut suficient de mult cercetarea fundamentală în sine încât să îmi doresc să obţin doctoratul, indiferent ce voi face mai departe.
Cum aţi descrie anii de facultate la Universitatea de Medicină din București?
Au trecut mult prea repede, aș lua-o de la capăt chiar mâine, dacă s-ar putea. Aș putea numi acești ani „formatori de realitate”. De la zero contact cu lumea medicală – nu am pe nimeni în familie de profesie medic sau care să lucreze în domeniul sănătăţii – până la a avea privilegiul de a fi văzut unele lucruri poate neaccesibile tuturor colegilor mei. Și înveţi nu doar pe plan profesional, ci și pe plan personal. Oamenii se maturizează și poţi ajunge să ai mari surprize în jur, dacă te gândești de unde ai plecat și unde ai ajuns.
Povestiţi-ne despre experienţa din Laboratorul de Cercetare în Neuroștiinţe al prof. dr. Leon Zăgrean.
Am început să lucrez acolo din 2012 sub supravegherea lui Mihai Moldovan, medic și cercetător în neuroștiinţe, și el student în același laborator în anii ,90, care acum are propriul grup de cercetare la Universitatea din Copenhaga, Danemarca. Deși a ales să lucreze în străinătate, el a decis să continue colaborarea cu laboratorul unde a început totul. Astfel, există un mic subgrup la București care este supervizat de la distanţă. Cu toate că pare mai complicat în acest fel, perioada când am lucrat cu el a fost cât se poate de utilă pentru etapele ulterioare ale parcursului meu. Îi sunt și îi voi fi recunoscător întotdeauna pentru ce a făcut și ce face pentru studenţii mediciniști din București care își doresc să facă și cercetare. Ulterior, în ultimul an de studenţie, am lucrat cu un fost coleg cu patru ani mai mare, care își făcea doctoratul la Universitatea Oxford. El a venit cu o idee și m-a întrebat dacă m-ar interesa să încerc să o pun în aplicare în laboratorul de la București. În felul acesta, proiectul lui mai primea o bucată semnificativă de date, iar eu primeam ocazia de a fi creativ. În prezent, activez de la distanţă.

„Cum trebuie, nu cum se nimerește”

Ce presupune SOMS?
Am fost președinte al SOMS aproape trei ani. Organizaţia aceasta, deși este cea mai veche din UMF ca perioadă continuă de activitate – fondată în 1987, cu obţinerea statutului de persoană juridică în 1991 –, a avut puţini membri concomitent. Activitatea a fost destul de restrânsă de resursele umane și materiale, dar au existat de-a lungul anilor anumite evenimente care au definit spiritul organizaţiei – de la școli de iarnă sau de vară, în care studenţii participanţi puteau să înveţe diferite tehnici de lucru în laborator sau cum să folosească statistica, până la conferinţe cu lectori din ţară și străinătate, lideri în domeniile lor de activitate.
Care au fost provocările cu care v-aţi confruntat în rolul pe care îl aveaţi?
La sfârșitul anului 2015, ne-am asumat cea mai mare provocare de până atunci, aceea de a organiza un congres internaţional pentru studenţii la medicină, conform standardelor occidentale. Am reușit, prin acest lucru, să avem în primăvara anului 2016 primul astfel de congres pentru studenţii mediciniști din România, la care a fost invitat un laureat al premiului Nobel, Sir Tim Hunt. În fiecare an, provocarea se repetă și congresul a ajuns deja la a patra ediţie. Pentru toate acestea, provocarea cea mai mare în ceea ce mă privește a fost să reușesc să ţin oamenii împreună, lucrând pentru același lucru, deși fiecare are alt fel de a fi.
Cum aţi reușit să organizaţi congresul?
Am fost un nucleu de opt oameni care au avut la dispoziţie aproximativ trei luni pentru a pune la punct absolut totul. Am avut noroc de persoane care s-au alăturat pe parcurs și ne-au ajutat, în special în perioada premergătoare congresului. Pe măsură ce vremea a trecut, am învăţat din greșelile făcute și am putut să avem un parcurs mult mai lin și un rezultat mai bun faţă de anii precedenţi. MEDICS a fost fondat de mine și de grupul de oameni cu care am avut privilegiul să lucrez de-a lungul anilor. Acum sunt supervizor al evenimentului, îi ajut pe cei care se ocupă de el atunci când este necesar, contribui cum pot la promovarea acestuia și la atragerea invitaţilor etc. Evenimentul se adresează tuturor studenţilor mediciniști vorbitori Evenimentul se adresează tuturor studenţilor mediciniști vorbitori de limba engleză. Am avut până acum participanţi din Europa, America, Asia, Africa. Sper să ajungem cumva și în Australia, până la urmă.
Care este rolul MEDICS?
Ideea din spatele MEDICS a fost de a organiza la București un congres internaţional pentru studenţii la medicină care să întrunească acele criterii de calitate și organizare precum în Occident. Am încercat să nu facem compromisuri, poate nu am reușit întotdeauna, dar scheletul din spate este „să îl facem cum trebuie, nu cum se nimerește”.

Ne trebuie mai mulţi oameni cu „har”

De ce aţi ales să vă continuaţi cariera în străinătate?
Condiţiile mai bune și standardele mai riguroase în care se desfășoară cercetarea biomedicală reprezintă principalele motive.
Ce îi lipsește sistemului de învăţământ medical din România?
Sistemul de învăţământ medical, și nu numai, din România are multe defecte, din păcate. Pot începe cu supraaglomerarea fiecărei promoţii – în anul meu eram peste 1.000 de persoane –, metodele învechite de studiu – sunt conștient că încă nu avem posibilităţile materiale de la Harvard, dar se pot face schimbări majore –, pregătirea pedagogică foarte slabă a multor cadre universitare – ne trebuie mai mulţi oameni „cu har” –, sistematizarea slabă sau lipsită de coerenţă, continuând cu o metodă de evaluare de cele mai multe ori pe lângă subiect și așa mai departe. Totuși, se poate rezuma în mai puţine cuvinte: lipsa de viziune a celor ce iau decizii. Deși poate s-au mai mișcat unele lucruri în ultimii ani, a fost mult prea puţin faţă de necesar și cu siguranţă schimbarea are un ritm molcom.
Sistemul românesc are și avan­taje?
Bineînţeles, există și avantaje. Noi putem avea parte de experienţă practică mai consistentă pe parcursul pregătirii, de la studiul anatomiei până la contactul cu pacienţii în anii clinici. Desigur, toate pot fi îmbunătăţite, dar este un avantaj pe care îl pot avea studenţii noștri.
Unde vă vedeţi în viitor?
Este o întrebare grea, iar eu sunt pus într-o postură destul de străină – trebuie să decid ce să fac mai departe. În școala generală, la liceu și în timpul facultăţii am știut mereu ce îmi doresc mai departe, dar acum nu mai este cazul. Sunt legat de multe lucruri în România și mi-ar fi greu să renunţ la ele, deci aș dori să mă întorc. Știu că aici există potenţialul și spaţiul de a construi cel mai mult pentru mine, deci este cu atât mai îmbietor. Nu știu însă dacă voi practica medicina, dacă voi face cercetare sau voi lucra în alt domeniu. Asta este cea mai usturătoare enigmă a mea.
Ce anume vă ghidează în viaţă?
De fiecare dată când trebuie să aleg, plec de la principiul că eu sunt unul dintre oamenii mulţi, mici și neimportanţi care mișună pe această planetă, uitaţi în spaţiu. Deci nu îmi acord importanţă. Ceea ce contează este că putem face de fapt totul din acest nimic în care ne aflăm. Iar eu, cum am spus mai sus, urmăresc frumosul. Deci răspunsul pe scurt pe care vi-l pot oferi este următorul: „cum ar fi, frumos să fie”.
Care sunt lucrurile care vă aduc cea mai mare satisfacţie?
Să construiesc, fie că este vorba de o idee pentru proiectul meu de doctorat, fie că este un joc de lego. Cel mai important este să construiești cu și pentru oameni. Nu am niciodată o satisfacţie mai mare decât aceea din timpul construirii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe