După
12 ani de medicină în cadrul armatei, urmaţi de câteva încercări mai mult sau
mai puţin reuşite de antreprenoriat, dr.
Alexandru Manea s-a îndreptat acum trei ani către comuna Sfântu Gheorghe
din Delta Dunării. Până la sosirea lui, în comună venea o dată pe săptămână un
medic din Tulcea. A fost surprins să găsească o comunitate închisă, care nu l-a
primit cu braţele deschise. Cu timpul însă, oamenii au prins încredere. Opt
luni pe an, îngrijeşte cei 800 de localnici, dar, din iunie până în septembrie,
numărul pacienţilor trece de 2.500, pentru că se adaugă turiştii.
– Ce
v-a făcut să vă îndreptaţi către Sfântu Gheorghe?
– Eu sunt născut pe malul Dunării, aşa că mi
se părea că mă întorc acasă. Visam să ajung în Deltă, să stau mai mult timp. Şi,
sincer, era una dintre zonele în care nu trebuia să ai bani ca să lucrezi. În
Dolj, de exemplu, ar fi trebuit să dau între 20.000 şi 40.000 de euro ca să
cumpăr un cabinet de medicină de familie. La Sfântu Gheorghe nu m-a costat
nimic. Pentru că ei nu aveau nimic şi pentru că nu cumpără nimeni cabinete de
medicina familiei în Deltă. Aici, prin contractul pe care l-am făcut cu primăria,
nu plătesc utilităţile: apă, curent, căldură, internet sau telefon – sunt
acoperite de primărie.
Şase
ore până la spital
– Ce
probleme întâmpinaţi cel mai des în activitatea profesională?
– Aici, principala problemă este legată de
transportul urgenţelor la spital, la Tulcea. Nu există ambulanţe de
resuscitare, doar şalupe care servesc ca ambulanţe de transport, fără aparatură,
şi fac şase ore până aici şi înapoi la Tulcea. Noi facem toate eforturile să obţinem
o ambulanţă care să stea în Sfântu Gheorghe, dar cei care decid au hotărât că
rentabilitatea financiară e mai importantă ca o viaţă de om. Ambulanţele care
vin aici nu au specialist în medicina de urgenţă. E adevărat că în multe situaţii
m-aş descurca eu, dar nu au nici dotări. Din fericire, nu am avut cazuri în
care diferenţa între viaţă şi moarte să fie făcută de intervenţia unui
specialist în medicina de urgenţă. Până acum, au fost doar două cazuri foarte
grave, care au pus în pericol viaţa pacienţilor, ambii copii. La ultimul am
putut solicita elicopterul, pentru că vara trecută SMURD Constanţa a fost dotat
cu un elicopter. Acum doi ani, când am avut celălalt caz, un băieţel cu arsuri
pe 40% din suprafaţa corpului, am aşteptat şalupa. Puteam să chemăm doar
elicopter de la Bucureşti şi ar fi durat la fel de mult. Din fericire, deşi era
un copil de un an, era foarte bine dezvoltat şi a supravieţuit. Mult mai
dramatic a fost cazul de-acum, din vară: un băieţel de doi ani şi jumătate, pe
care un cal l-a lovit cu copita în regiunea frontală. A avut o fractură de os
frontal şi hematom subdural. Medicul de la Constanţa ne-a spus că, dacă mai
întârzia o oră, nu supravieţuia. Dacă am fi chemat atunci şalupa şi nu
elicopterul, l-am fi pierdut. Dar elicopterul îl putem chema numai în situaţii
critice.
– Cum
faceţi cu bolnavii care trebuie transportaţi periodic la spital? De exemplu,
cazurile care necesită dializă?
– Am avut un pacient, trebuia transportat la
Tulcea de trei ori pe săptămână. Şi era atât de scump pentru firma care se
ocupa de transport la nivelul judeţului – o cursă cu barca era 2.700 de lei –
încât au convenit cu el să îi închirieze o garsonieră la Tulcea şi să îi plătească
acolo tot. Omul s-a mutat, totul a decurs bine, acum e pe lista de aşteptare
pentru transplant.
Jumătate din copii au boli parazitare
– Există
probleme de sănătate specifice zonei?
– Sunt o serie de probleme: din cauza umidităţii
şi pentru că oamenii folosesc foarte mult transportul pe apă, au probleme
reumatice la vârste din ce în ce mai mici. Am acum o pacientă de 30 de ani cu o
afecţiune reumatică gravă. Apoi, întâlnesc multe alergii şi, foarte curios,
trei din patru copii au amigdale hipertrofice. Nu am văzut proporţie aşa de
mare în rândul copiilor în altă parte. Cam jumătate dintre copii au boli
parazitare. Apar şi boli mai rare, din cauza paraziţilor din peşti.
– Sunt
resurse de apă potabilă?
– La noi, copiii beau numai apă plată, iar
adulţii nu prea beau apă. Beau bere, vin. Apa de-aici are o cantitate mare de
deşeuri. Nu neapărat microorganisme, dar multe deşeuri, pentru că e luată
direct din Dunăre, staţia de filtrare nu funcţionează, aşa că lumea evită să
bea apă de la reţea. Desigur că îi afectează starea proastă a apei, mai ales pe
copii. Giardia e la noi cea mai frecventă boală parazitară şi se transmite şi
prin intermediul apei.
– În
comună aveţi farmacie? Cum staţi cu stocurile de medicamente?
– Există un punct farmaceutic. Nu au
farmacistă şi nici calculator, dar nu sunt probleme. Iarna îmi fac provizii.
Vorbesc cu farmacista din Tulcea să îmi trimită un stoc mai mare din anumite
medicamente. Chiar în primul an, când am ajuns aici, Dunărea a îngheţat o săptămână,
aşa că în sat nu ajungea nimic. Nici alimente, nici medicamente.
Consultaţii pe stradă ori la bar
– Cum
v-au primit oamenii când aţi venit să lucraţi aici?
– Au fost foarte reticenţi. Nici nu vorbeau
cu mine, doar cu asistenta. Norocul meu e că ea e din sat. Încet-încet, au căpătat
încredere. La început, dădeam consultaţii ori pe stradă, ori la bar. Acum, vin
toţi la dispensar. Oricum, sunt foarte încăpăţânaţi. Toţi oamenii din Deltă
sunt aşa. Sunt dârji, dar până la urmă te înţelegi cu ei. Mi s-a părut ciudat
la început, mai ales că ei nu avuseseră medic de familie înainte. Dar îi înţeleg.
Nu ştiau dacă puteau avea încredere în mine, le eram străin. Poate îi înscriam
pe liste, ei şase luni nu mai puteau să plece de la mine şi mă răzgândeam şi
plecam după două săptămâni. Nu aveau de unde şti că urma să rămân pe termen
lung.
– Aţi
făcut o pauză de câţiva ani între plecarea din armată şi întoarcerea la medicină.
Ce s-a întâmplat între timp şi ce v-a făcut să reveniţi la domeniul medical?
– În armată, ajunsesem medic şef de brigadă.
Asta înseamnă, de fapt, că în şase luni avusesem câte o consultaţie pe lună. Mi
s-a părut caraghios: ce, am făcut medicină ca să mă ocup de hârtii? Şi am
plecat, am ieşit cu ordonanţă. Apoi, am călătorit un timp, mi-am încercat
norocul şi în afaceri, am făcut şi agricultură, cu un prieten care a fost tot
medic. Dar mi-am dat seama că nu îmi plăcea nimic din ce făceam. Şi m-am întors
din nou la medicină. Sunt meserii în care, vrei, nu vrei, rămâi acolo toată viaţa.
Medicina e una dintre ele.
.jpg)
