Newsflash
Interviuri

Candidat la funcția de rector al UMF „Carol Davila”

de Dan Dumitru MIHALACHE - ian. 24 2020
Candidat la funcția de rector al UMF „Carol Davila”

În trei numere consecutive, Viața Medicală va prezenta idei din programul managerial al celor trei candidați pentru funcția de rector la UMF „Carol Davila”. Astăzi, prof. dr. Viorel Jinga.

Momentul alegerilor pentru funcția de rector la UMF „Carol Davila” (UMFCD) se apropie cu pași repezi. Candidați pentru această funcție sunt profesorii Viorel Jinga, Cătălina Poiană și Adrian Streinu-Cercel.

Prof. dr. Viorel JingaProf. dr. Viorel Jinga are 57 de ani, este medic primar urolog, doctor în științe medicale, șef al Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Th. Burghele” și prorector al UMFCD. Din activitatea sa științifică menționăm: coordonator în peste 20 de proiecte și granturi de cercetare naționale și internaționale; autor a 45 de articole publicate în jurnale indexate ISI; autor în 19 cărți/tratate/monografii; investigator principal în peste 25 de trialuri clinice; autor în peste 200 de lucrări prezentate la conferințe și congrese de specialitate. A primit 14 premii și distincții naționale și internaționale pentru activitatea profesională. În plus, este Consilier extern pe proiecte din programul-cadru H2020 și proiecte naționale.

Ce vă recomandă pentru funcția de rector?

Aș avea multe de spus, dar punctez doar câteva lucruri pe care le consider esențiale: parcursul profesional, experiența acumulată și rezultatele obținute de-a lungul timpului. Încă din școala elementară, am adoptat un stil de viață ce cuprinde învățat și muncă susținută, parcurgând fiecare etapă la timpul ei. Astfel am reușit să ajung medic primar, profesor universitar, prodecan și mai apoi prorector în cadrul UMFCD. Un alt element pe care îl găsesc important și relevant este felul meu de a fi. Consider că sunt un om modest, sincer, onest, realist, întreprinzător, devotat acțiunilor pe care mi le propun și adeptul echilibrului în toate domeniile.

Care este principalul dv. obiectiv pentru perioada 2020-2024?

Din poziția de rector, îmi doresc să continui ceea ce s-a realizat până în prezent și să îmi valorific latura antreprenorială. Îmi doresc să schimb statutul UMFCD, de la cea mai reprezentativă Universitate de Medicină și Farmacie din România, la statutul de lider european regional. În prezent, UMFCD se situează pe poziția 1.027 (cu o creștere de peste 700 de poziții față de 2010) în clasificarea internațională URAP (University Ranking by Academic Performace), bazată pe rezultatele cercetării indexate în „Web of Science”, pentru perioada 2019-2020.

UMFCD ocupă prima poziție în acest top între universitățile de medicină și farmacie din țară, fiind precedată doar de trei universități românești multi-profil. De asemenea, UMFCD este cotată între pozițiile 201-300 în „Academic Ranking of World Universities” (Top Shanghai), pe domeniul „Medical Sciences”, în contextul în care, în 2017-2018, TOP 500 Shanghai a cotat universitatea între pozițiile 401-500.

Un nou statut, cel de lider european regional

Cum vă propuneți să transformați UMFCD  într-un lider european regional?

În primul rând, prin îmbunătățirea continuă a procesului educațional. Îmi doresc ca studentul să aleagă UMFCD deoarece va avea certitudinea dobândirii competențelor „state of the art”. Vreau să construim și să implementăm o strategie de atragere și de menținere a resursei umane din cadrul universității, să modernizez major baza materială, să susțin demersurile pentru dezvoltarea campusului UMFCD.

România este deficitară la capitolul cercetare științifică. Ce abordare veți avea în această privință?

Voi elabora o strategie de dezvoltare a cercetării în universitate pe termen mediu și lung, aliniată la direcțiile de cercetare Horizon Europe 2021-2027. Voi reorganiza Departamentul de Granturi și Cercetare Științifică din universitate în vederea eficientizării suportului administrativ din proiecte, creșterii vizibilității și internaționalizării activității de cercetare științifică, optimizării procesului de elaborare, depunere, implementare și monitorizare a proiectelor de cercetare.

Îmi propun să modernizez centrele de cercetare, dar și să sprijin mai mult cercetătorii în efectuarea prelucrărilor biostatistice avansate, precum și a editării manuscriselor în limba engleză, în vederea publicării articolelor științifice în reviste încadrate în zona roșie, respectiv galbenă.

Voi susține și chiar dezvolta Programul de burse interne de cercetare, precum și Programul „Publish not perish”. Totodată, voi crea mai multe premise pentru a implica activ studenții în activitățile de cercetare.

Resursa umană, una dintre priorități

Cum va arăta acea strategie de atragere și menținere a resursei umane, la care vă refereați mai sus?

Voi susține departamentele și facultățile pentru atragerea în învățământ a celor mai buni absolvenți ai programelor de doctorat. Îmi propun să asigurăm cât mai multe oportunități de dezvoltare a carierei universitare în sinergie cu practica medicală în specialitate, să stimulez cadrele didactice și de cercetare, prin susținerea participării la cursurile de pregătire continuă.

Consider că nu este normal ca un cadru didactic să aibă integrare clinică de 3,5 ore, deși acesta desfășoară un program normal de lucru în spital. Tocmai de aceea voi susține demersurile pentru creșterea integrării clinice a cadrelor didactice la 7 ore pe zi. Vreau să realizez anual o analiză cu privire la satisfacția angajaților și voi studia fiecare caz de renunțare la cariera în UMFCD pentru a găsi soluții optime de fidelizare a personalului.

Studenții reprezintă și ei un capital important pentru dezvoltarea unei instituții de învățământ superior. Ce planuri aveți în ceea ce îi privește?

Voi susține participarea lor la procesele instituționale de luare a deciziilor. Îmi doresc să dezvolt mai departe programele de burse pentru studenți, să îmbunătățesc activitatea și să cresc performanțele Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră. Voi susține dezvoltarea comunității Alumni având în vedere potențialul și calitățile de care pot da dovadă reprezentanții acesteia.

Voi promova participarea studenților la evenimente științifice, culturale și sportive, la nivel național și internațional. Organizațiile studențești vor avea sprijinul meu în susținerea și dezvoltarea proiectelor de succes. Voi depune toate eforturile pentru asigurarea unor condiții optime și integrarea studenților cu dizabilități. Voi continua demersurile de îmbunătățire a serviciilor de masă, cazare și asistență medicală.

Clădirile aflate în patrimoniul universității sunt exploatate la maximum în procesul educațional. Unele dintre ele sunt însă cu risc seismic. Care vă sunt intențiile în această direcție?

În primul rând, îmi propun reconsolidarea urgentă a clădirilor cu risc seismic și extinderea suprafeței dedicate activităților clinice, preclinice și de predare. Pentru activitățile clinice în viitor, îmi propun extinderea capacității de pregătire, prin semnarea de parteneriate cu instituții noi.

 De asemenea, îmi propun renovarea și reamenajarea căminelor E și A2, consolidarea căminelor din Splaiul Independenței 46 și 48, precum și continuarea modernizării Căminelor U din complexul Regie. Doresc ca restaurantul-cantină din Bolintineanu să fie amenajat și operaționalizat. Îmi doresc achiziționarea unei clădiri pentru a putea concentra întreg personalul administrativ.

Digitalizarea și creșterea vizibilității internaționale

Printre prioritățile dv. aveți în vedere și aspecte privind digitalizarea în toate componentele universității?

Serviciile digitale din cadrul universității s-au dezvoltat foarte mult în ultimii trei ani, dar mai sunt multe lucruri de pus la punct pentru o digitalizare completă. Îmi propun continuarea activităților de digitalizare, vizând în principal dotarea tuturor structurilor didactice și administrative cu echipamente IT performante.

În ceea ce privește partea de software, doresc să obțin integrarea tuturor platformelor existente, cât și dezvoltarea și implementarea de noi funcționalități ale acestora dedicate membrilor comunității UMFCD.

Cum vedeți realizarea unui management eficient cu dv. în calitate de rector al UMFCD?

Voi depune toate eforturile pentru a asigura un management eficient care să susțină demersurile de creștere a calității și competitivității la nivelul universității, precum și de internaționalizare a acesteia. Doresc digitalizarea proceselor gestionate de aparatul auxiliar-didactic. Îmi propun să optimizez procedurile care reglementează activitatea și funcționalitatea Direcției General Administrative în vederea reducerii gradului de birocratizare și creșterii eficienței la nivel instituțional.

Ar mai fi ceva: vizibilitatea universității la nivel internațional. Ce veți face să o creșteți?

Îmi propun să intensific promovarea internațională a UMFCD prin dezvoltarea și dinamizarea site-ului universității, prin campanii în mediile online, cât și prin participarea reprezentanților universității la târguri educaționale internaționale. Doresc să creștem numărul de parteneriate cu noi instituții de prestigiu, dar și să optimizăm comunicarea cu instituțiile cu care suntem deja parteneri, pentru a fructifica toate oportunitățile de colaborare și dezvoltare. Îmi propun dezvoltarea programelor de mobilități, prin creșterea numărului acestora și echilibrarea raportului de mobilități outgoing versus incoming.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe