– Au
fost două, o acţiune generală pe ţară iniţiată şi derulată de Fundaţia Română a
Inimii, respectiv deschiderea „Promenadei Inimii“ (parcurgerea unor trasee sub
forma unor circuite, de către pacienţii cardiaci) în 24 de oraşe din ţară,
inclusiv Cluj-Napoca, proiect în care ne-am implicat cu succes, şi o acţiune
mai particulară, petrecută la Cluj, respectiv lansarea unui manual de prevenţie
primară şi secundară, util atât pentru persoanele aparent sănătoase, cât şi
pentru bolnavii cardiaci. Spun asta din două motive, o dată pentru că un astfel
de manual, care să cuprindă toate informaţiile necesare din domeniu, lipsea în
România şi apoi pentru că noi oferim prin această carte şi un scor de risc
prietenos celor care vor să se urmărească pe parcursul anilor evoluţia riscului
de a face o boală cardiovasculară sau de a se confrunta cu recidive ale acestor
afecţiuni.
– Care este mesajul pe care îl transmiteţi
publicului larg?
–
Bolile cardiovasculare sunt foarte frecvente, dar nu reprezintă o calamitate.
Cu un stil de viaţă adecvat şi având grijă să tratăm hipertensiunea arterială
sau diabetul atunci când sunt prezente ori evitând sau tratând nişte factori de
risc (fumatul, obezitatea etc.), practicând zilnic sau aproape zilnic
activitate fizică şi urmând un regim alimentar sănătos, putem să întârziem
momentul apariţiei unei boli de inimă sau să-i atenuăm într-un fel gravitatea
în cazul în care ne confruntăm cu ea. Dacă afecţiunea este mai veche, aplicând
aceste măsuri, putem avea o viaţă de aproape aceeaşi calitate şi durată cu a
semenilor noştri care nu au o boală cardiacă.
– Lansarea „Manualului Inimii“ reprezintă un
important mijloc de informare a populaţiei cu privire la profilaxia bolilor
cardiovasculare. Cum este structurat manualul şi care ar fi informaţiile de bază
pe care cititorii le pot descoperi în paginile lui?
–
Structura manualului este una mai complexă: împreună cu întreg colectivul
editorial am conceput cartea pentru acei oameni care cunosc date elementare, de
aici şi necesitatea explicării situaţiei actuale a bolilor de inimă prin
prezentarea unor noţiuni accesibile publicului larg privitoare la cum funcţionează
cordul, ce este ateroscleroza, care sunt factorii de risc, dar şi factorii
protectori faţă de ateroscleroză şi afecţiunile ce rezultă, ce este prevenţia
cardiovasculară şi, în final, referiri la scorul de risc anterior menţionat. Am
rămas surprins de faptul că o parte considerabilă a lumii aşa-zis „educate“ nu
are aceste noţiuni elementare despre prevenţia bolilor de inimă.
– Cum stă România la morbiditatea şi mortalitatea
cauzate de afecţiunile cardiovasculare şi cum arată tabloul de contextualizare
a acestor date statistice prin raportarea la situaţia europeană?
–
Din păcate, nu stăm bine nici în Europa şi nici în lume, pentru că la noi
bolile de inimă au cunoscut o creştere a frecvenţei în ultimii douăzeci de ani.
Totuşi, recent, se raportează o tendinţă de stabilizare, care echivalează însă
cu o oarecare creştere, având în vedere faptul că în alte părţi se înregistrează
un declin al bolilor cardiovasculare. Ar fi câteva explicaţii care iau în
calcul viaţa trepidantă de tip concurenţial, accesul la o alimentaţie mai
calorigenă, sedentarismul, fumatul, preocupările vizavi de viaţa de zi cu zi,
toate astea ne distrag atenţia de la viitorul nostru, aşa încât tratăm mai
superficial ceea ce ar trebui să tratăm cu mai multă seriozitate. Dacă ne
referim la cei trei factori de risc majori, fumatul, colesterolul şi
hipertensiunea arterială, s-a înregistrat o scădere a ratei fumatului, dar
insuficientă. Cred că aici ar trebui să intervină societatea prin măsuri
prohibitive.
– Cât de receptivi sunt pacienţii
cardiovasculari la sfaturile şi recomandările specialiştilor şi ce anume condiţionează
complianţa lor?
–
Situaţia este duală, cei care nu au făcut încă o boală cardiacă nu sunt
complianţi, întrucât cred că „vor trăi veşnic“. Cei care au deja o afecţiune
cardiovasculară sunt mai complianţi şi, în general, respectă sfatul medical.
Pentru primii, recomandările sunt realizabile nu prin dialogul medic–pacient,
ci prin măsuri generale. Vreau deci să mă refer mai mult la ceilalţi. De multe
ori medicul suprasolicitat profesional nu are timp să indice pacienţilor săi
cardiaci nişte măsuri pe care ei le-ar respecta. Este nevoie de o implicare mai
mare a medicilor de la toate nivelurile, de la medicul de familie până la
cardiolog.
– Ce este mai uşor să prevenim: un atac de
cord sau un atac… terorist?
–
Grea întrebare... Amândouă sunt greu de prevenit. De multe ori, este mai
dificil să investighezi şi să tratezi mintea oamenilor decât trupul lor, aşa
încât înclin să cred că e mai greu de prevenit un atac terorist comparativ cu o
boală de inimă, mai ales că pe ultima ştim cum să o preîntâmpinăm.
– În ce măsură credeţi că durerea cardiacă
îi supune pe oameni unor transformări interioare?
– Ar putea fi
două căi prin care durerea îi schimbă pe oameni. În primul rând, îi face să conştientizeze
că au o suferinţă şi că aceasta este serioasă. Prin durere se conştientizează
mai mult decât prin alte simptome existenţa unei boli. În al doilea rând,
durerea e umilitoare pentru fiinţa umană, pentru că anihilează gândirea, sfera
sentimentelor şi rămâne sub forma unui ţipăt, al cărui sfârşit îl putem
anticipa doar printr-un tratament adecvat.