Newsflash
Interviuri

Abilitățile de comunicare, esențiale în chirurgia oncologică

de - ian. 31 2020
Abilitățile de comunicare, esențiale în chirurgia oncologică

În facultate, dr. Laurențiu Simion oscila între chirurgie și cardiologie, însă alegerea finală a avut, cumva, de-a face cu profesorii și cu asistenții universitari pe care i-a avut la catedră.

După încheierea facultății, a trecut examenul de rezidențiat și a ales chirurgia generală. Recunoaște că s-a aflat printre norocoșii cărora chiar le-a plăcut specialitatea aleasă și spune că, în prezent, își face meseria cu plăcere.

laur 3
Foto: Arhivă personală

Dr. Laurențiu Simion lucrează în cadrul secției Chirurgie I în Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” București (IOB). Are atestate în: Chirurgie laparoscopică, oncologică și Îngrijiri paliative. A lucrat 15 ani la Spitalul Caritas din București, de unde a plecat din poziția de șef de secție. Pentru că spitalul urma să fie închis, i s-a ivit ocazia de a profesa în cadrul IOB și de a intra în învățământ ca asistent universitar și, ulterior, șef de lucrări la UMF „Carol Davila” București.

Vă place să predați? Cum vă înțelegeți cu studenții?

Da, îmi place. Am avut chiar studenți foarte interesați și pe care i-am sprijinit să publice lucrări științifice. Aproape în fiecare an am avut lucrări prezentate la congrese medicale, făcute în principal de studenți, sub îndrumarea mea. Avem și articole publicate împreună cu foști studenți, în prezent medici în specialități înrudite cu chirurgia generală.

Nu pot să spun același lucru despre studenții străini – de 4 sau 5 ani avem și un modul de limba engleză la care predăm. Acolo este un mare dezinteres, care pe mine mă dezamăgește. Înțeleg că își doresc diploma și că o pot obține mai ușor în România, cu costuri mai mici, dar medicina este o meserie în care, dacă nu o înveți și în facultate, nu știu ce ai putea face ulterior cu diploma. În regulă, este o diplomă recunoscută în toată Uniunea Europeană și probabil și peste Ocean, dar oamenii te vor depista imediat că nu ești un profesionist.

Chirurgia, o meserie fără „program fix

Cum ați descrie o zi la secția de Chirurgie I a IOB?

Chirurgia poată să pară un fel de harababură, pentru că, prin specificul activității, noi nu putem avea un program fix. Utilizarea rațională a timpului de sală de operație presupune programări, presupune să ne „rotăm” între noi. Sunt zile în care intri dimineața în sală și este posibil să ieși la ora 16-17, între două operații, vezi un pacient, mai faci un pansament și – dacă ai noroc – mai apuci să bei și o gură de apă.

Pentru cei care vor să aleagă o specialitate chirurgicală, este important să vină zilnic să vadă cum decurg lucrurile. Într-o zi se fac pansamentele la ora 10, iar în alta la ora 12. Astăzi se intră în sală, iar mâine poate că e zi de consultații. O operație durează o oră, alta poate să dureze cinci ore. Nu mai zic de urgențele care pot să apară.

Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de când lucrați în IOB?

Este greu de răspuns la această întrebare. Aș spune că, uitându-mă la numărul în creștere de pacienți mai tineri decât mine, realizez ce norocos sunt că sunt sănătos și că îmi pot face în continuare meseria, având și doi băieți de crescut, pe care vreau să îi văd mari. Cu atât mai mult mă consider norocos. Cea mai importantă lecție? Să prețuiesc viața!

Pacienții trebuie să aibă așteptări realiste

Ce aptitudini nu ar trebui să îi lipsească unui medic chirurg oncolog?

Pe lângă pregătirea specifică, cred că trebuie niște abilități de comunicare pe care, din păcate, nu ți le predă nimeni. În Facultatea de Medicină, după câte știu eu, nu există nici în ziua de astăzi un modul de comunicare. Singurul loc unde se face o pregătire destul de serioasă în această privința este în cadrul atestatului de îngrijiri paliative, pe care l-am făcut și eu. În prezent sunt lector în cadrul acestui atestat. Cred că este singura supraspecializare medicală unde se pune accentul pe comunicare, pentru că este foarte importantă comunicarea cu pacientul și cu familia, mai ales în oncologie.

E important să îi ajuți pe oameni să înțeleagă despre ce e vorba, să își stabilească obiective realiste. Toți ne dorim ca medicina să vindece, dar acest lucru nu mai este posibil în foarte multe situații. Și dacă apare o diferență majoră între așteptările pacientului, ale familiei și realitatea cu care se confruntă, dezamăgirea față de actul medical va fi majoră. Iar acea dezamăgire nu e din vina furnizorului de servicii medicale.

Cum caracterizați relația pe care o aveți cu pacienții de la IOB?

Consider că am o relație foarte bună cu pacienții. Întotdeauna m-am străduit să nu fac niciun fel de diferențe între ei. Dumnezeu mi-e martor că nu am condiționat niciodată actul medical. Toți pacienții mei au la dispoziție numărul meu personal de telefon și adresa de e-mail și am încercat să le răspund tuturor și să îi ajut chiar și de la distanță, atunci când am putut. M-a ferit Dumnezeu de reclamații până în momentul de față. Ce mi-aș putea dori mai mult?

Profesia medicală este prost văzută

Cum credeți că este perceput medicul, la modul general, în România?

În România, din păcate – și aici este vina mass-media în mare parte –, profesia medicală este prost văzută. Poate și pentru faptul că aproape 30 de ani (cât au trecut de la Revoluție) sau să zicem 29 de ani – până au crescut salariile medicilor în sistemul de stat –mulți medici au fost forțați să accepte atenții din partea pacienților ca să poată trăi, salariile fiind extrem de mici. Sigur, această perioadă a dus și la unele exagerări din partea unor doctori și, implicit, la unele condiționări ale actului medical, ceea ce nu este normal.

La toate acestea a contribuit și faptul că, la nivel mondial, s-a indus ideea că medicina trebuie să vindece tot, că trebuie să aibă rată de succes 100%, iar așteptările astea sunt: ca noi să putem vindeca orice boală, lucru care este nerealist. Dacă aș urca într-un autobuz și m-ar recunoaște un pacient aflat mai în spatele mașinii și m-ar saluta cu formula „Ce mai faceți, domnu doctor?”, sunt convins că în continuare în România ceilalți din autobuz s-ar uita urât la mine. Mi s-a întâmplat lucrul acesta.

Dar în alte țări cum este văzut medicul?

În Austria mi s-a întâmplat un lucru foarte interesant când am mers la schi. La un moment dat, a căzut un schior în fața mea. M-am oprit și s-au mai oprit și alții. Toți încercau, sigur, să îi acorde primul ajutor. Eu, văzând că are o gambă mai scurtă, mi-am dat seama că are o fractură cu deplasare și m-am gândit că ceilalți nu sunt doctori și am încercat și eu să intervin.

Le-am vorbit în limba engleză, desigur. S-au uitat urât la mine, ca și cum nu înțelegeau limba, deși majoritatea austriecilor știu, și atunci le-am spus că sunt doctor. În acel moment, au „învățat” toți brusc engleză, s-au dat la o parte și mi-au zis: „Domnule doctor, spuneți-ne ce trebuie să facem”. Este o cu totul altă atitudine. Este doar un exemplu despre cum este văzută în lumea vestică profesia medicală și cum este văzută în România. Poate că și noi, medicii, trebuie să facem mai multe pentru a schimba atitudinea societății față de noi, dar și mass-media trebuie să ne ajute.

În străinătate, medicii sunt priviți altfel

Aveți colegi medici care au ales să profeseze în alte țări?

Da, am și îi înțeleg pe tinerii specialiști. Îi înțeleg chiar și pe tinerii absolvenți că vor să plece pentru că, până acum un an și ceva, sub aspectul material, profesia medicală în România era total lipsită de satisfacții. Acum veniturile sunt la un nivel cât de cât acceptabil.

Cu toate acestea, a obține un post într-un centru universitar sau într-un spital mare, ca să nu mai vorbim de promovarea în învățământul superior medical, este încă un lucru foarte dificil.

Și atunci îi înțeleg pe colegii care preferă să nu își bată capul și să meargă într-o țară mai dezvoltată – ca să nu spunem mai civilizată – decât România, unde chiar este nevoie de ei și unde sunt primiți și tratați altfel. E adevărat, doctorii au un ego al lor important. Pe de altă parte, cred că ceea ce fac ei pentru societate le justifică, măcar în parte, acest ego.

Dv. ați fost tentat să plecați din țară?

Nu, pentru că tentația ar fi fost cel mult de natură materială și, de bine de rău, m-am descurcat aici cu ajutorul părinților. Trebuie să rămână cineva să stingă lumina și în țara asta. Pe de altă parte, mai este un aspect: oricât de bine ai fi primit într-o altă țară, tot străin ești. Am preferat să mă bucur de cât am putut să fac aici, pentru că și ăsta este un lucru important în viață.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe