Newsflash
Internaționale

Vaccinul anti-COVID pentru copii, disponibil până în toamnă?

de Dr. Alina SIMACHE - feb. 19 2021
Vaccinul anti-COVID pentru copii, disponibil până în toamnă?

Dacă studiile clinice în desfășurare dovedesc siguranţa și eficacitatea vaccinurilor la aceste grupe de vârstă, școlarii și adolescenţii ar putea să beneficieze de vaccinarea anti-COVID-19 până la începutul următorului an școlar.

Directorul Institutului de Alergii și Boli Infecţioase din SUA a declarat recent că vaccinarea copiilor împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 ar putea fi autorizată înaintea redeschiderii școlilor după vacanţa de vară. „Ne aflăm într-un proces de iniţiere a studiilor clinice numit dezescaladarea în funcţie de vârstă, prin care sunt incluși copiii și adolescenţii cu vârsta între 16 și 12 ani, apoi cei între 12 și 9 ani și ulterior cei cu vârsta între 9 și 6 ani (...). Cred că până la deschiderea școlilor, cel mai probabil, vor putea fi vaccinaţi copiii care încep clasa întâi”, a precizat dr. Anthony Fauci, în cadrul unui interviu acordat ProPublica.

        Opinia sa este considerată totuși mult prea optimistă de pediatrii și experţii în boli infecţioase, ei susţinând că desfășurarea studiilor clinice la aceste categorii de vârstă ar trebui să fie accelerată pentru a se obţine imunitatea de turmă. În caz contrar, „vom avea zeci de milioane de indivizi în comunităţile noastre, care sunt capabili să menţină virusul. Și când acest lucru se va întâmpla, vor apărea aceste variante neobișnuite, care ar putea dobândi abilitatea de a evita mecanismele imune”, a declarat prof. dr. Buddy Creech, directorul Vanderbilt Vaccine Research Program.

Pfizer, avans în studiile clinice

        Deși concurenţa este acerbă, compania Pfizer este singurul producător de vaccinuri ale căror studii clinice sunt suficient de avansate pentru a obţine până la finalul verii date relevante de siguranţă și eficacitate în cazul copiilor. În lotul de studiu au fost incluși deja participanţi cu vârsta între 12 și 15 ani, în SUA vaccinul fiind indicat în prezent începând cu 16 ani. Conform unei purtătoare de cuvânt a companiei, primele date vor fi disponibile „în prima parte a anului 2021 (...), ulterior planul nostru este de a finaliza studiul incluzând copiii cu vârsta între 5 și 11 ani”.

        Înrolarea adolescenţilor cu vârsta între 12 și 18 ani în studiul clinic iniţiat de compania Moderna este încă în desfășurare, estimându-se că primele date vor fi furnizate la mijlocul anului 2021, potrivit declaraţiilor companiei. În cazul copiilor cu vârsta între 6 luni și 11 ani, datele vor fi disponibile abia în 2022.

        AstraZeneca, în parteneriat cu Universitatea Oxford, a anunţat iniţierea testării vaccinului anti-COVID-19 pentru adolescenţii cu vârsta între 12 și 18 ani în următoarea lună. Până în prezent, companiile Johnson & Johnson și Novavax nu au inclus copii în studiile clinice de siguranţă și eficacitate ale propriilor vaccinuri împotriva COVID-19.


Notă autor:

Bibliografie
1. https://www.propublica.org/article/fauci-vaccines-kids
2. https://clinicaltrials.gov/ct2/show/NCT04368728
3. https://www.fda.gov/media/144413/download
4. https://clinicaltrials.gov/ct2/show/NCT04649151

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe