Newsflash
Internaționale

Un studiu israelian confirmă importanța vaccinării Pfizer cu ambele doze

de L. Budin - mai 6 2021
Un studiu israelian confirmă importanța vaccinării Pfizer cu ambele doze

O cercetare din Israel arată că vaccinul Pfizer este eficient împotriva COVID-19 în proporție de peste 95%, însă eficacitatea sa scade semnificativ când persoana primeşte doar una din cele două doze.

Publicat în revista medicală The Lancet și supus dezbaterii comunității științifice, studiul fost realizat în condiții reale și e cel mai mare de până acum. A evidenţiat „beneficiile pentru sănătatea publică ale unui program naţional de vaccinare”, informează AFP, preluată de Agerpres.

cercetare-covid

Cercetarea s-a bazat pe datele medicale colectate între 24 ianuarie şi 3 aprilie, perioadă în care 72% din israelienii de peste 16 ani (circa 5 milioane de persoane) şi 90% din persoanele de peste 65 de ani au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech.

Datele arată că vaccinul Pfizer are o eficacitate ridicată la persoanele de peste 16 ani, la o săptămână după administrarea celei de-a doua doze: el asigură o protecţie de 95,3% împotriva infectărilor, de 97,2% împotriva spitalizărilor şi de 96,7% împotriva deceselor. Aceste niveluri de protecţie sunt asemănătoare la persoanele de peste 85 de ani, însă ele scad semnificativ când persoanele vaccinate primesc doar o singură doză de ser: protecţie de 57,7% împotriva infectărilor, de 75,7% împotriva spitalizărilor şi de 77% împotriva deceselor în rândul persoanelor de peste 16 ani.

Cercetătorii subliniază astfel importanţa unei vaccinări complete în rândul adulţilor. O doză unică ar putea să ofere o protecţie de mai mică durată, în special din cauza apariţiei unor variante mai rezistente la vaccin.

Studiul a vizat eficacitatea vaccinului împotriva variantei britanice B.1.1.7, dominantă în Israel.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe