Bolile pericardice pot îmbrăca diferite forme clinice, precum pericardita acută (lichidiană, fibrinoasă), tamponada cardiacă, pericardita cronică (lichidiană, constrictivă sau efuziv-constrictivă), acestea fiind, de fapt, un continuum al inflamaţiei pericardice, în diferite etape de evoluţie.

Termenul de pericardită recurentă include tipul intermitent (intervale asimptomatice fără tratament) și tipul continuu (întreruperea tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene determină recădere).

Bilanţul diagnostic este unul individualizat, centrat pe pacient, adaptat în funcţie de vârstă, de istoricul și comorbidităţile asociate, de cantitatea de lichid și impactul hemodinamic și răspunsul la tratament. Arsenalul terapeutic actual cuprinde medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, colchicină și corticoterapie sistemică.

Administraţia pentru Controlul Alimentelor și Medicamentelor (FDA) din SUA a aprobat recent administrarea de rilonacept, o proteină dimerică de fuziune care blochează activitatea IL-1 alfa și IL-1 beta, în cazul pacienţilor cu vârstă peste 12 ani diagnosticaţi cu pericardită recurentă, dar și pentru reducerea riscului de recurenţă.

Această indicaţie se bazează pe rezultatele de faza 3 ale studiului RHAPSODY, care au arătat o reducere cu 96% a riscului de recurenţă în cazul pacienţilor cu pericardită care au primit tratament cu rilonacept, comparativ cu placebo.

De asemenea, în grupul pacienţilor care au primit rilonacept, sindromul algic s-a atenuat semnificativ, comparativ cu placebo. Totuși, fiind documentate și efecte adverse grave, FDA nu recomandă administrarea în cazul pacienţilor cu infecţii active sau cronice, iar în cazul apariţiei reacţiilor de hipersensibilitate, administrarea trebuie întreruptă.