Newsflash
Internaționale

Terapia cu progesteron la bărbații cu COVID-19

de Florentina Ionescu - mar. 22 2021
Terapia cu progesteron la bărbații cu COVID-19

Terapia cu progesteron ar putea îmbunătăți prognosticul de pe urma bolii COVID-19 la bărbați, arată datele unui studiu de dată recentă.

Un studiu clinic de dată recentă sugerează că injecțiile cu acest hormon feminin ar putea reduce severitatea bolii la anumiți pacienți de sex masculin, scrie www.sciencedaily.com

terapie cu progesteron la barbatii cu covid-19 studiu

Sursa citată amintește faptul că boala COVID-19 afectează în mod disproporționat bărbații în comparație cu femeile, crescând posibilitatea ca un hormon precum progesteronul să poată îmbunătăți prognosticul clinic pentru anumiți bărbați spitalizați care au această boală. O cercetare nouă de la Centrul Medical Cedars-Sinai, publicată în mediul online în jurnalul „Chest” sprijină această ipoteză.

Se crede că studiul clinic pilot, care a înrolat 40 de bărbați, este primul studiu publicat care utilizează progesteronul pentru a trata pacienții de sex masculin cu COVID-19, la care funcția pulmonară a fost compromisă de infecția cu coronavirus. Deși rezultatele acestui studiu sunt promițătoare, investigatorii spun că sunt necesare studii clinice de amploare mai mare pentru a stabili potențialul acestei terapii experimentale.

Studiul a fost stimulat de multiple rapoarte potrivit cărora bărbații au un risc mai mare de mortalitate și un risc mai mare de formă severă de boală de pe urma COVID-19 decât femeile, potrivit dr. Sara Ghandehari, directorul departamentului de Reabilitare Pulmonară de la Women's Guild Lung Institute din cadrul centrului medical Cedars-Sinai. Ea este, totodată, și principalul investigator din acest trial clinic pilot.

„Ca medic de ATI, am fost șocat de disparitatea de gen în rândul pacienților cu COVID-19 care erau foarte bolnavi, care au rămas internați în spital și care aveau nevoie de ventilatoare mecanice”, a declarat dr. Sara Ghandehari.

În plus, unele cercetări publicate au indicat faptul că femeile premenopauzale, care în general au niveluri de progesteron mai ridicate, au avut o formă mai puțin severă a bolii COVID-19 în comparație cu femeile postmenopauzale, care au niveluri de progesteron mai scăzute.

Efect protector al hormonilor sexuali feminini

Ipoteza dr. Sara Ghandehari este că diferențele de gen în ceea ce privește evoluția bolii s-ar putea datora, în parte, unui efect protector pe care îl au hormonii sexuali feminini. În special studiile preclinice realizate în alte zone au arătat că progesteronul are anumite proprietăți antiinflamatoare. Aceste rezultate au sugerat că progesteronul ar putea fi util în calmarea răspunsului imun ce poate fi uneori fatal, așa-numita „furtună citokinică”, care poate agrava leziunile pulmonare și poate ataca alte organe la pacienții cu COVID-19.

Pentru studiul clinic realizat de cercetătorii de la Cedars-Sinai, realizat din luna aprilie până în luna august 2020, 40 de pacienți care erau spitalizați cu forme moderate spre severe de COVID-19 au fost împărțiți aleator în două grupuri. Pacienții din grupul de control au primit îngrijirea medicală standard la momentul bolii. Pacienții din grupul experimental au primit îngrijirea medicală standard plus injecții de două ori pe zi cu 100 miligrame de progesteron, pe o perioadă de cinci zile, cât timp au fost spitalizați. Ambele grupuri au fost evaluate zilnic timp de 15 zile sau până când pacienții au fost externați din spital.

Ce efecte s-au observat la pacienții la care s-a administrat progesteronul

Studiul a arătat că, în comparație cu grupul de control, pacienții din grupul tratat cu progesteron au avut un scor median cu 1,5 mai mare pe o scală standard de 7 puncte a statusului clinic după șapte zile.

Scala varia de la cel mai mare scor, 7 (nespitalizat, fără limitări în privința activităților) până la 1 (deces). Deși grupul de bărbați la care s-a administrat progesteron a avut mai puține doze de spitalizare și o nevoie mai scăzută de suplimentare cu oxigen și de ventilație mecanică, diferențele dintre cele două grupuri în acele categorii specifice nu au fost semnificative statistic.

Nu au existat efecte adverse grave, nici evenimente care să pună viața pacienților în pericol care să fi fost atribuite administrării de progesteron. Au existat două decese, câte unul în fiecare grup, în perioada de 15 zile de studiu, însă niciunul dintre decese nu a fost atribuit progesteronului.


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe