Ghidurile europene și americane privind managementul terapeutic al pacienţilor care au suferit un infarct miocardic acut recomandă administrarea terapiei cu beta-blocante pe termen lung. Aceste recomandări au la bază studii randomizate vechi, efectuate înainte de introducerea procedurilor intervenţionale de reperfuzie coronariană și a terapiei medicamentoase optime pentru tratarea infarctului miocardic acut (IMA). Erau necesare noi studii prospective controlate care să valideze eficienţa acestui tratament în era contemporană.

În cadrul congresului de anul acesta al Societăţii Europene de Cardiologie, organizat în online, dr. Anders Holt de la Spitalul Universitar din Copenhaga a prezentat un studiu observaţional naţional, care sugerează necesitatea reexaminării recomandărilor privind administrarea pe termen lung a beta-blocantelor la pacienţii cu infarct miocardic.

Lipsa beneficiilor pe termen lung

        Au fost analizate datele din registrul naţional danez, în care au fost incluși 30.177 de pacienţi spitalizaţi pentru infarct miocardic (IM) în perioada 2003-2008. Aceștia au fost trataţi prin proceduri de revascularizare coronariană percutanată, ulterior urmând tratament medicamentos care a cuprins statină și aspirină.

        Una dintre cerinţele esenţiale ale studiului a fost stabilitatea clinică la 90 de zile de la externare. În funcţie de acest criteriu, pacienţii au fost împărţiţi în două grupuri: un grup de 24.770 de pacienţi care au continuat terapia beta-blocantă și un grup de 5.407 pacienţi care nu au mai primit această medicaţie. Pacienţii au fost urmăriţi cu ajutorul registrelor pe o perioadă de maximum trei ani, aceasta fiind durata terapiei beta-blocante post IM recomandată de ghidurile americane.

S-a observat că la trei ani după IM, nu a existat nicio diferenţă semnificativă statistic între grupuri în ceea ce privește mortalitatea de cauză cardiovasculară, IM recurent, insuficienţa cardiacă, accidentul vascular cerebral sau necesitatea unei noi proceduri de revascularizare. Decesul de cauză cardiovasculară, apărut în decurs de trei ani, a fost întâlnit la 1,4% în grupul pacienţilor trataţi cu beta-blocant și 1,7% în grupul celor care nu au primit beta-blocant, această diferenţă fiind nesemnificativă. Recurenţa IM a fost identică în cele două grupuri (6,7%).