Newsflash
Internaționale

Studiu: Stresul, asociat cu un risc mai mare de a lua COVID-19

de Florentina Ionescu - ian. 14 2022
Studiu: Stresul, asociat cu un risc mai mare de a lua COVID-19

Un studiu recent a scos la iveală că stresul este asociat cu un risc crescut de a lua infecția cu SARS-CoV-2.

Persoanele care s-au confruntat cu un nivel sporit de stres, anxietate și depresie la începutul pandemiei au avut un risc mai mare de a contracta COVID-19, arată un studiu nou, potrivit www.sciencedaily.com

stres in pandemie
Foto: Pixabay

Cercetarea, publicată în „Annals of Behavioral Medicine”, a arătat că distresul psihologic mai accentuat în timpul etapei incipiente a pandemiei a fost în mod semnificativ asociat cu acei participanți care au raportat mai târziu infecție cu SARS-CoV-2, un număr mai mare de simptome de COVID-19 și, totodată, simptome mai severe.

Profesorul Kavita Vedhara de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Nottingham a condus acest studiu, împreună cu colegii de la King's College din Londra și de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă.

Cercetările anterioare au arătat că factorii psihologici, cum ar fi stresul și sprijinul social sunt asociați cu o susceptibilitate ridicată în fața bolilor respiratorii virale și cu o susceptibilitate ridicată la simptome mai severe, arată sursa citată.

Obiectivul acestui studiu recent a fost ca oamenii de știință să afle dacă persoanele care s-au confruntat cu anumite dificultăți (stare psihologică deteriorată, izolare socială sporită) în timpul pandemiei au avut un risc mai mare de a contracta boala și / sau de a experimenta simptome de COVID-19.

Echipa de experți a condus un studiu observațional pe aproape 1.100 de adulți, care au răspuns la chestionare în luna aprilie 2020 și care au auto-raportat incidența infecției de tip COVID-19 și simptomele pe care le-au avut de-a lungul primelor luni de pandemie, până în luna decembrie 2020.

Rezultatele au arătat că infecția cu SARS-CoV-2 și simptomele de boală au fost mai frecvent întâlnite în rândul acelor persoane care au avut un nivel ridicat al distresului psihologic.

„Importanța acestui efort este că aduce într-o lumină nouă dezbaterea cu privire la aspectele pandemiei ce țin de sănătatea mintală. Datele noastre sugerează că stresul sporit, anxietatea și depresia nu sunt doar consecințe ale traiului cu pandemia, dar ar putea fi în același timp și factori care ne cresc riscul de a lua virusul SARS-CoV-2”, a declarat profesorul Vedhara.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe