Newsflash
Internaționale

Studiu COVID-19: Copiii asimptomatici pot transmite virusul timp de câteva săptămâni

de Dorina Novac - sept. 3 2020
Studiu COVID-19: Copiii asimptomatici pot transmite virusul timp de câteva săptămâni

Studiile realizate în SUA arată că tinerii și copiii prezintă încărcături virale mari și pot transmite virusul SARS-CoV-2 chiar dacă nu prezintă simptome.

Potrivit medicilor de la Spitalul Național pentru Copii din Washington DC, copiii infectați cu SARS-CoV-2 pot răspândi virusul timp de mai multe săptămâni, chiar dacă nu prezintă simptome, scrie dw.com.

copii asimptomatici
Sursă imagine: Pixabay


Studiul din Washington, publicat online pe 28 august în JAMA Pediatrics, a fost realizat de Roberta L. DeBiasi și Meghan Delaney, care au analizat datele a 91 de copii din 22 de spitale din Coreea de Sud . 

„Spre deosebire de sistemul de sănătate din SUA, cei care sunt testați pozitiv cu COVID-19 în Coreea de Sud rămân în spital până când s-au recuperat complet”, a declarat Roberta L. DeBiasi DeBiasi.

Conform studiului, aproximativ 22% dintre copii nu au prezentat simptome în timpul bolii, 20% au fost inițial asimptomatici, dar au dezvoltat ulterior simptome și 58% dintre ei au fost simptomatici.

Sursa citată precizează că studiul a arătat, de asemenea, diferențe mari între perioadele de timp  în care copiii au devenit simptomatici, variind de la trei zile la trei săptămâni. 

O cincime dintre pacienții asimptomatici și aproximativ jumătate dintre pacienții simptomatici transmiteau virusul SARS-CoV-2 și după trei săptămâni de la infecție.

În paralel, cercetătorii din Boston au descoperit o încărcătură virală foarte mare în rândul celor mai tineri pacienți, după analizarea probelor prelevate la nivelul nasului și a gâtului de la 49 de copii și adolescenți cu vârsta de sub 21 de ani, potrivit dw.com

Oamenii de știință au constatat că aceștia prezintă încărcături virale mai mari decât la adulții tratați în unități de terapie intensivă.

Publicat pe 1 august în The Journal of Pediatrics, studiul a descoperit mult mai puțini receptori ACE-2 la copii mici decât la tineri și adulți. Se consideră că acești receptori sunt porțile de intrare ale virusul în organism.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe