Newsflash
Internaționale

Studiu: cine se scoală de dimineață nu face depresie

de L. Budin - iul. 6 2021
Studiu: cine se scoală de dimineață nu face depresie

Persoanele care se trezesc dimineața devreme prezintă un risc mai scăzut de a dezvolta o depresie majoră, arată un studiu american, publicat în revista de specialitate JAMA Psychiatry.

Studii observaționale și intervenționale au observat legătura dintre somnul care survine mai devreme, în cursul nopții, și un factor de protecție sporit împotriva depresiei majore, cunoscută în literatura de specialitate anglo-saxonă drept MDD, arată Psychiatry Advisor și CNews.

Mecanismele cauzale rămân însă incerte.

studiu-depresie

Înainte de a ajunge la această concluzie, cercetătorii Universității din Colorado, Boulder, și cei ai Broad Institute au analizat datele genetice a 840.000 de indivizi.

Dintre aceștia, 85.000 au fost echipați, timp de o săptămână, cu un dispozitiv de monitorizare a somnului, iar 250.000 au răspuns la chestionare legate de obiceiurile lor de somn. În medie, subiecții s-au dus la culcare la ora 23.00 și s-au trezit la ora 6.00 dimineața.

Apoi, specialiștii au pus în legătură informațiile obținute cu cele de la un alt eșantion, conținând date genetice, dosare medicale anonimizate și anchete asupra diagnosticelor de tulburări depresive.

Așa au ajuns la concluzia că persoanele predispuse genetic la „somn devreme – trezire devreme” riscau mai puțin să sufere de depresie. Cercetarea arată că o persoană care se duce la culcare cu o oră mai devreme ca de obicei, trezindu-se tot cu o oră mai devreme, prezintă un risc cu 23% mai scăzut de a face o depresie majoră.

Cercetătorii recunosc însă că analiza lor are mai multe lipsuri, fiindcă multe date provin din studii observaționale. De asemenea, depresia majoră alterează ciclul veghe-somn, ceea ce e posibil să fi dus la denaturarea rezultatelor.

Studiul nu a luat în considerare nici variantele extreme – persoane care se trezesc exagerat de devreme sau de târziu. Cu toate acestea, cercetătorii cred că descoperirile lor vor duce la teste clinice, în măsură să aprofundeze chestiunea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe