Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Studiu: certificatul verde duce la o sporire a vaccinărilor anti-COVID

Viața Medicală
L. Budin marţi, 14 decembrie 2021, ora 11:46

Perspectiva unor restricții și a introducerii certificatului verde pot duce la o sporire a cererii de vaccinare anti-COVID, în ţările unde ritmul imunizării e inferior mediei, arată un studiu britanic.

Studiul, realizat de Centrul Leverhulme pentru Ştiinţe Demografice al Universităţii Oxford (Marea Britanie) și publicat în revista The Lancet a examinat datele din şase ţări, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.

certificat_verde

Cercetarea a constatat că introducerea certificatului verde a impulsionat, în majoritatea cazurilor, o accelerare a campaniilor de imunizare, deşi au existat diferenţe între acestea, în funcţie de gradul de acoperire şi de disponibilitate a vaccinurilor.

Astfel, modelele de studiu au indicat că Franţa, Israel, Italia şi Elveţia, „care aveau un nivel de vaccinare inferior mediei”, au înregistrat o creştere a cererii de vaccinare după intrarea în vigoare a certificatului verde. În schimb, nu au fost observate schimbări semnificative în Germania, unde nivelul de acoperire era deja ridicat, sau în Danemarca, unde furnizarea de vaccinuri este limitată.

La modul general, rezultatele cercetării arată că, în perspectiva unor restricţii, s-a înregistrat „o creştere semnificativă” a cererii de vaccinare cu 20 de zile înainte de introducerea certificatului, „care a s-a menţinut şi după 40 de zile”.

Autorii studiului au constatat de asemenea că, după introducerea certificatului verde digital, creşterea numărului de vaccinări a fost semnificativă în categoria de vârstă sub 30 de ani, comparativ cu grupul celor de vârstă mai înaintată.

În Elveţia, când autorităţile au recurs la certificatul verde pentru a restricţiona accesul în cluburile de noapte şi la evenimentele cu afluenţă de public, creşterea ritmului de vaccinare a luat amploare în rândul celor cu vârsta sub 20 de ani.

Când s-a recurs la certificatul verde şi pentru accesul în hoteluri şi în centrele de agrement, această creştere s-a remarcat şi în grupurile de vârstă cuprinse între 20 şi 49 de ani, a arătat studiul.

Principala autoare a studiului, Melinda Mills, notează într-un comunicat că progresul campaniei de vaccinare „continuă să joace un rol crucial” în lupta împotriva pandemiei. Creşterea cererii de vaccinare este „un element cheie”, atât pentru a „proteja individul”, cât şi pentru „a rupe lanţul contagierilor intracomunitare”.

Etichete: studiu britanic vaccinare crestere cerere imunizare certificat verde

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.