Newsflash
Internaționale

Studiu: alimentele bogate în magneziu scad riscul dezvoltării demenței

de L. Budin - mar. 27 2023
Studiu: alimentele bogate în magneziu scad riscul dezvoltării demenței

Cercetătorii australieni din cadrul Universităţii Naţionale din Australia (ANU) au asociat un consum ridicat de magneziu cu o sănătate mintală mai bună.

O echipă de la Neuroimaging and Brain Lab din cadrul Universităţii Naţionale din Australia (ANU) a descoperit că un consum ridicat de alimente bogate în magneziu - cum ar fi spanacul, peștele gras sau fructele oleanigoase -  ar putea reduce riscul dezvoltării demenţei, informează Xinhua și Agerpres.

alzheimer

Oamenii de ştiinţă au studiat peste 6.000 de persoane sănătoase din punct de vedere cognitiv cu vârste cuprinse între 40 şi 73 de ani din Marea Britanie, pe o perioadă de 16 luni.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că în cazul persoanelor care consumă peste 550 mg de magneziu zilnic, vârsta creierului lor este, la 55 de ani, cu un an mai mică în comparaţie cu cei care au un aport normal de magneziu de 350 mg zilnic.

Khawlah Alateeq, autoarea principală a studiului, a precizat că efectele preventive ale unui aport alimentar mai ridicat de magneziu ar putea începe la persoanele cu vârsta în jur de 40 de ani sau mai devreme.

Studiul nostru arată că o creştere de 41% în aportul de magneziu ar putea duce la o pierdere mai redusă a volumului cerebral asociată cu înaintarea în vârstă, ceea ce înseamnă o funcţie cognitivă mai bună şi un risc mai scăzut sau întârziat de debut al demenţei mai târziu în viaţă”, a spus cercetătoarea.

Comparativ cu bărbații, femeile -  în special cele aflate în postmenopauză -  beneficiază mai mult de efectele neuroprotectoare ale unei diete bogate în magneziu.

Erin Walsh, coautoare a studiului, a precizat că raportul ar putea duce la dezvoltarea intervenţiilor de sănătate publică în scopul îmbunătăţirii sănătăţii cerebrale şi a reducerii riscurilor apariţiei demenţei cu ajutorul dietei.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 55 de milioane de persoane suferă de demenţă la nivel global, cea mai răspândită formă fiind boala Alzheimer.

Experţii au avertizat că numărul cazurilor este estimat să se tripleze până la 150 de milioane înainte de 2050.

Întrucât nu există un tratament pentru demenţă, iar dezvoltarea tratamentelor farmacologice nu au avut succes în ultimii 30 de ani, s-a sugerat ca prevenţia să primească o atenţie mai mare”, a subliniat Erin Walsh.

Un robot cu senzor biologic ar putea ajuta la diagnosticarea bolilor

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe