Newsflash
Internaționale

Prima țară în care populația va fi vaccinată în totalitate împotriva COVID-19

de Florentina Ionescu - ian. 11 2021
Prima țară în care populația va fi vaccinată în totalitate împotriva COVID-19

Primul ministru al Israelului, Beniamin Netaniahu, promite că țara va avea suficiente doze de vaccin pentru a învinge epidemia de COVID-19 până la sfârșitul lunii martie.

Compania Pfizer a livrat milioane de doze începând de duminică, iar astfel Israelul va fi prima țară din lume care va alunga pandemia, spune primul ministru al acestui stat, potrivit The Times of Israel. Sursa citată spune că Israelul va acționa ca o „țară model” pentru strategia globală de combatere a pandemiei.

covid vaccinare israel intreaga populatie va fi vaccinata

Potrivit publicației citate, primul ministru Beniamin Netaniahu a anunțat zilele trecute că Israelul va fi prima țară din lume care va imuniza toți cetățenii săi cu vârsta de peste 16 ani și că va reuși să facă acest lucru până la finalul lunii martie.

Amintind de un „salt uriaș” în ceea ce privește negocierile Israelului cu compania Pfizer, Beniamin Netaniahu a mai declarat că gigantul din industria farmaceutică a fost de acord să trimită milioane de doze suplimentare de vaccin statului, iar primul avion care transportă prima tranșă de doze a fost trimis duminică spre Israel.

„Înțelegerea pe care am făcut-o cu Pfizer ne va permite să vaccinăm toți cetățenii din Israel cu vârste peste 16 ani până la finalul lunii martie și poate chiar mai devreme, ceea ce înseamnă că vom vaccina întreaga populație relevantă, iar oricine va dori acest lucru va putea să fie vaccinat”, a declarat Beniamin Netaniahu.

Sursa citată amintește că Israelul va servi drept „țară model” pentru Pfizer, oferind date statistice referitoare la eficacitatea vaccinului, a mai spus prim ministrul. El a adăugat că s-a ajuns la această înțelegere în cadrul unei serii de 17 convorbiri telefonice pe care le-a avut cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla. Prin faptul că va împărtăși datele pe care le are cu privire la eficacitatea vaccinului anti-COVID, Israelul va da o mână de ajutor în formarea unei „strategii globale” pentru a învinge pandemia.


Notă autor:

Credit foto: Jeyaratnam Caniceus de la Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe