Newsflash
Internaționale

Patru subtipuri diferite de long COVID, identificate cu inteligența artificială

de Florentina Ionescu - ian. 10 2023
Patru subtipuri diferite de long COVID, identificate cu inteligența artificială

Într-un studiu bazat pe învățare automată (machine learning), experții au putut să identifice patru subtipuri distincte de long COVID.

Cercetătorii încearcă, astfel, să înțeleagă factorii de risc care fac ca unii oameni să fie mai predispuși să dezvolte simptome variate ale sindromului long COVID (numit și „COVID lung”), scrie newatlas.com.

Într-un studiu realizat recent, folosind învățarea automată (o ramură a inteligenței artificiale) pentru a urmări grupurile de simptome în rândul a aproape 35.000 de pacienți cu COVID-19, cercetătorii au identificat patru tipuri distincte de sindrom long COVID. Aceste rezultate sugerează că long COVID este o boală diversă, cu o paletă largă de manifestări clinice, arată site-ul menționat. 

covid-tuse-femeie

Această nouă cercetare a analizat două cohorte mari de pacienți, toți având cel puțin un simptom persistent care a durat între 30 și 180 de zile după o infecție cu virusul SARS-CoV-2. Un algoritm de învățare automată a sortat un volum uriaș de date de la aceștia, acoperind aproape 137 de simptome diferite prelungite.

În acest studiu nou, publicat în „Nature Medicine”, cercetătorii au descris „patru subfenotipuri dominate de noi condiții ale sistemelor cardiac și renal (subfenotipul 1); ale sistemului respirator, asociate cu probleme de somn și de axietate (subfenotipul 2); ale sistemelor musculoscheletal și nervos (subfenotipul 3); și ale sistemelor digestiv și respirator (subfenotipul 4)”.

S-a constatat că primul subtip a fost cel mai comun, fiind întâlnit la 34% dintre pacienții cu long COVID din setul de date medicale. Acest subfenotip a inclus pacienții cu probleme cardiace și probleme renale, cu anemie și tulburări ale sistemului circulator.

Al doilea subfenotip identificat, aproape la fel de des întâlnit ca primul, a reprezentat 33% dintre toate cazurile. În acest caz, prezența sindromului long COVID a fost dominată de simptome respiratorii persistente, de durere în piept, de anxietate, dureri de cap și insomnie.

Al treilea subtip (23% dintre pacienți) a fost asociat cu tulburări ale sistemelor musculoscheletal și nervos, inclusiv afectarea nervilor și durere de cap.

Ultimul subtip a fost cel mai rar întâlnit, observat la doar 10% dintre pacienți. El a fost dominat de tulburări gastrointestinale, inclusiv de durere de stomac, greață, probleme intestinale.

Unul dintre autorii co-seniori ai acestui studiu nou subliniază că o mai bună înțelegere a gamei variate de manifestări clinice ale sindromului long COVID nu doar că îi ajută pe doctori să trateze pacienții într-un mod mai eficient, dar în același timp ghidează cercetătorii care lucrează pentru a dezvolta noi tratamente pentru această boală cronică.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe