Newsflash
Internaționale

OMS: Vaccinarea adulților și distribuirea serurilor către țările sărace, prioritare

de Dorina Novac - nov. 25 2021
OMS: Vaccinarea adulților și distribuirea serurilor către țările sărace, prioritare

OMS a precizat că copiii şi adolescenţii prezintă un risc mai redus de a dezvolta forme severe de COVID-19, astfel statele ar trebui să prioritizeze vaccinarea adulţilor și să ofere serurile și țărilor sărace.

Au fost raportate câteva cazuri rare de inflamaţie la nivelul inimii, afecţiune denumită miocardită, la bărbaţi tineri cărora le-au fost administrate vaccinuri pe baza tehnologiei ARN mesager - produse de Pfizer-BioNtech şi Moderna -, însă a fost vorba în general de forme uşoare, care au răspuns la tratament, a menționat OMS, potrivit Agerpres.

OMS

OMS a subliniat că deşi riscul nu a fost complet stabilit, este mai mic decât riscul miocarditei asociate cu infecţia SARS-CoV-2.

„Întrucât copiii şi adolescenţii au tendinţa de a prezenta forme mai uşoare de boală în comparaţie cu adulţii, cu excepţia cazurilor când se află într-un grup cu risc crescut pentru forme severe de COVID-19, este mai puţin urgent să-i vaccinăm pe aceştia în comparaţie cu persoanele vârstnice, cele cu boli cronice şi angajaţii din domeniul sanitar”, a informat OMS.

Copiii se pot confrunta cu „long COVID-19”, care presupune simptome prelungite, dar situaţii de acest fel sunt încă în curs de investigare, a mai precizat agenţia sanitară.

Printre factorii de risc pentru formele severe de COVID-19 la copiii se numără: vârsta mai mare, obezitate, probleme medicale preexistente cum ar fi diabet de tip 2, astm şi boli cardiace, se mai spune în document.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe