Newsflash
Internaționale

OMS va folosi termenul de „mpox” în loc de variola maimuţei

de L. Budin - nov. 29 2022
OMS va folosi termenul de „mpox” în loc de variola maimuţei

Ambele denumiri vor fi folosite simultan timp de un an, iar termenul «variola maimuţei» va fi eliminat treptat, arată reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că va începe să folosească termenul „mpox” ca sinonim pentru variola maimuţei, şi i-a îndemnat şi pe alţii să facă acest lucru după ce organizaţia a primit plângeri că denumirea actuală a bolii este rasistă şi stigmatizantă, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Monkeypox-virus-H

Problema utilizării noului nume în diferite limbi a fost discutată pe larg. Termenul preferat «mpox» poate fi folosit în alte limbi”, au subliniat reprezentanții OMS.

Dacă acest termen va ridica o problemă într-o anumită limbă, OMS va lansa consultări cu autorităţile guvernamentale competente şi cu societăţile ştiinţifice în cauză, înainte de a lua o decizie.

Termenul „mpox” va înlocui complet denumirea folosită până acum după o perioadă de tranziţie de un an.

Acest lucru ajută la atenuarea îngrijorărilor exprimate de experţi cu privire la confuzia cauzată de schimbarea numelui în mijlocul unui focar global”, a afirmat OMS.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat la începutul anului 2022 un proces de consultare publică pentru a găsi un nou nume pentru variola maimuţei. Una dintre cele mai populare propuneri a fost „mpox” sau „Mpox”.

Variola maimuţei, descoperită în 1958 şi numită după prima vietate care a prezentat simptome, a fost răspândită mai ales în ţări din vestul şi centrul Africii până în acest an. În prezent, 110 ţări au raportat aproximativ 80.000 de cazuri confirmate şi 55 de decese, conform datelor OMS.

Criză socială în Marea Britanie: asistentele medicale intră în grevă

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe