Newsflash
Internaționale

Marea de lumină: zeci de mii de vienezi au comemorat victimele COVID-19

de L. Budin - dec. 22 2021
Marea de lumină: zeci de mii de vienezi au comemorat victimele COVID-19

Cu lumânări aprinse și sub deviza #YesWeCare („Da, ne pasă”)/#Lichtermeer („Marea de lumină), zeci de mii de vienezi au inundat străzile capitalei Austriei, pentru a comemora victimele COVID-19.

Adunarea, care nu a ținut mai mult de 10 minute,  a început pe 19 decembrie seara, în centrul capitalei Austriei, cu mii de persoane ținând în mână lumânări aprinse sau lanterna telefonului mobil, arată News 24.

viena1
Sursă foto: Twitter 

 

Sub deviza #YesWeCare/#Lichtermeer, cei prezenți au comemorat cele peste 13.000 de persoane decedate de COVID-19 în Austria, de la începutul pandemiei. Oamenii au dorit să-și arate și solidaritatea față de angajații din sănătate, aflați în prima linie de luptă împotriva bolii.

Conform ziarelor austriece, organizatori ai evenimentului au fost doi militanți, Daniel Landau și Roman Scamoni, care au dorit să dea „exemplul rațiunii, împreună și unii pentru alții” și să facă vizibilă atitudinea majorității din țară. Adunarea a fost susținută de 40 de organizații, printre care sindicate și grupuri religioase.

Artera emblematică Ringstrasse a fost închisă circulației, iar la eveniment au luat parte inclusiv familii cu copii. Poliția a estimat un total de 30.000 de participanți, majoritatea purtând mască de protecție.

„Marea de lumină” a fost diferită de majoritatea manifestațiilor recente, în sensul că au fost foarte puține pancarte și bannere, după cum au constatat jurnaliștii. Au lipsit sunetul tobelor și discursurile. Mulți participanți au ținut, la vedere, inimioare din turtă dulce, pe care era inscripționat cuvântul „Vaccinat”. Finalul evenimentului a fost marcat de un ropot de plauze. Autoritățile au declarat că adunarea a avut loc fără incidente.

Organizatorii au insistat asupra faptului că evenimentul nu ar trebui să fie interpretat ca o „contramanifestație” la adunările recente, organizate de cei care se opun vaccinării sau certificatelor verzi. „Marea de lumină” a încercat să prezinte o imagine diferită a Austriei și să fie o alternativă la violență.  

În semn de susțlinere, președintele austriac Alexander van der Bellen a distribuit pe Twitter imaginea unei lumânări aprinse, la fereastra reședinței sale.

Operatorul de transport public al orașului a afișat deviza #YesWeCare pe panourile electronice ale tramvaielor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe